Faţa Pământului se schimbă continuu. Plăcile tectonice plutesc pe un ocean de magmă, ciocnindu-se, producând cutremure sau depărtându-se. Fără aceste plăci tectonice nu ar exista viaţă, procesul recirculând în natură elemente vitale.
Pe lângă influenţele imediate ale mişcărilor tectonice, cum ar fi cutremurele şi vulcanii, aşezarea plăcilor influenţează şi modelează, la scară geologică, răspândirea vieţii.
Hadean este prima eră geologică, cea în care planeta noastră s-a format, iar crusta s-a solidificat. Dacă Pământul ar avea vârsta de un an, Hadeanul ar fi durat primele două luni de zile. Planeta noastră pe atunci avea o cu totul altă faţă, de coşmar. Se crede că atmosfera primordială era extrem de groasă, exercitând o presiune de 250 de atmosfere. Similară cu atmosfera satelitului Titan, conţinea gaze extrem de toxice pentru viaţa din prezent. Abia când solul a devenit un deşert solid apa a început sa cadă, formând râuri şi oceane. Luna, topită încă şi ea, se afla de 24 de ori mai aproape de Terra, şi ocupa o bună parte din cerul nopţii.
Următoarea eră geologică este Arheanul (a durat până în urmă cu 2,5 miliarde de ani), în care s-a format peste 70% din masa continentală. Continentele au crescut în jurul unor formaţiuni foarte vechi, numite scuturi. Astfel de scuturi se află azi în Australia, Canada, India, Siberia şi Scandinavia.
În Arhean a apărut şi viaţa. Planeta noastră nu părea deloc ospitalieră şi dacă am avea o maşină a timpului nu ne-am dori să călătorim în acele timpuri fără un costum special. Dar primele celule nu aveau nevoie de oxigen. Atmosfera terestră nu diferea foarte mult de cea a planetei Venus, sau a lui Jupiter.
Proterozoicul (2.5 mld – 542 mil. ani) reprezintă perioada în care continentele încep sa să preia controlul determinând forma crustei terestre. Continentele erau încă mici, dar stabile, iar magma devenise mai puţin vâscoasă şi se găsea mai aproape de suprafaţă.
Viaţa trecuse de la copilărie la adolescenţă, de la organisme unicelulare la eucariote, plante şi animale primitive. Ca orice alt adolescent, viaţa a crescut foarte mult în această perioadă, a descoperit sexul, şi s-a răzgândit de foarte multe ori ce vrea să devină când se va maturiza. Ba chiar a degajat atât de mult oxigen în atmosferă încât aproape s-a otrăvit singură până să înveţe să se adapteze.
Cu 1,1 miliarde ani în urmă cea mai mare parte a masei continentale a fost înglobată într-un supercontinent numit Rodinia. În imagine este prezentată fragmentarea acestui continent, 450 mil. ani mai târziu.
Un supercontinent acţionează ca o căciulă, păstrând căldura. De asemenea, concentrând masă într-o parte a planetei, distorsionează câmpul gravitaţional al planetei. Sub continent se formează treptat o zonă foarte fierbinte care la un moment dat îl fracturează, începând îndepărtarea plăcilor.
Cambrianul (542-487 mil. ani)a fost o epocă de mari schimbări. Diversificarea nemaiîntâlnită a vieţii şi schimbări în compoziţia atmosferei (creşterea nivelului de oxigen şi scăderea celui de dioxid de carbon) şi a oceanelor. Acum apar strămoşii majorităţii vietăţilor moderne: moluşte, viermi, artropode, echinoderme, cordate etc. Apar primele carnivore.
Caracteristice erau mările puţin adânci, excelente medii de dezvoltare şi diversificare a formelor de viaţă. Clima de astăzi ar părea rece şi uscată în comparaţie cu cea de atunci. Supercontinentul Gondwana începe să se formeze în zona Polului Sud.
În Ordovician (488-444 mil. ani) noul continent format, Gondwana, iniţiază o eră glaciară. Supercontinentul îngloba Europa, Africa, America de Sud, Antarctica şi Australia. Nivelul oceanelor scade drastic cu 50 m. În zona în care astăzi este Sahara, atunci s-au format gheţari. Baltica şi Laurenţia se ciocnesc şi dau naştere la munţi cu înălţimea de 12.000 m.
Silurianul (443-417 mil. ani) debutează cu formarea continentului Laurasia. Baltica intră în coliziune cu Laurenţia (America de Nord şi Groenlanda). Clima este moderat de caldă. Oxigenul atinge nivelurile din epoca modernă, însă concentraţia de dioxid de carbon rămâne ridicată, de 10 ori nivelul din prezent.
Era peştilor, cum este numit Devonianul (416-359 mil. ani) este perioada de apariţie, exceptând peştii deja menţionaţi, a amoniţilor, insectelor, păianjenilor şi tetrapodelor, iar pe uscat apar primii copaci.
Se formează un nou continent, Laurusia (sau Euramerica) aflat in zona Ecuatorului. Oceanul Lapetus este închis, începând să se prefigureze pre-Pangea.
Pangea se formează complet în Carbonifer (359-299 mil. ani). Clima este preponderent caldă, dar se va răci drastic spre sfârşitul perioadei datorită poziţiei Gondwanei, din nou, în zona Polului Sud.
Zona Ecuatorului este acoperită de păduri, iar nivelul oxigenului atinge nivelul maxim din toată istoria Pământului. Aceste păduri foarte întinse vor deveni depozite de cărbune milioane de ani mai târziu, de unde şi numele perioadei geologice. Atmosfera bogată în oxigen permite dezvoltarea exagerată a unor exemplare: Libelule cu deschiderea aripilor de 60-75 cm, un soi de miriapod lung de 1,8 m şi scorpioni cu o lungime de 50-70 cm.
Permianul (300-250 mil. ani) debutează cu o Pangea foarte bine definită şi întinsă de la Nord la Sud. Este prima oară de la uriaşul continent Rodinia când atâta masă continentală se regăseşte unită. Există un singur ocean numit Panthalassa, iar in scobitura estică a continentului gigant avem o mare Thetys, ce acoperă actuala Europă centrală şi de sud, inclusiv România.
Marile interioare puţin adânci se reduc, nivelul apei scade, în interiorul continentului se nasc deşerturi uriaşe, iar la sfârşitul Permianului are loc cea mai mare extincţie din istoria planetei.
Triasicul (250-205 mil. ani) este prima perioadă a Mezozoicului, era dinozaurilor. Datorită mărimii Pangeei, deşi clima era caldă, în interiorul continentului era foarte aridă, şi cu diferenţe mari de temperatura de la un anotimp la altul.
Apar protodinozaurii, reptilele se diversifică. În mări diversitatea este şi mai pronunţată – ihtiozauri, henodonţi asemănători cu ţestoasele, notozauri ca nişte foci şi placodonţii cu alură de morse. Apar primii pterozauri (reptile zburătoare), precum şi strămoşii crocodililor.
Pangea se fragmentează în Jurasic (200-146 mil. ani), iar diferitele sale părţi încep sa se rotească independent unele de altele. Nivelul oceanului creşte şi udă porţiuni continentale largi.
Gimnospermele sunt bine reprezentate, coniferele sunt cei mai întâlniţi copaci, iar ferigile rămân stăpâne pe sol. Apele sunt pline de fiinţe nevertebrate. Apar primii rechini moderni. Cei mai mulţi amfibieni sunt asemănători cu cei din zilele noastre. Dinozaurii sunt variaţi şi numeroşi, incluzând deja şi exemplare uriaşe de sauropode. Oceanele cunosc o creştere nemaiîntâlnită a planctonului.
Cea mai mare parte a continentelor era acoperită de mări de mică adâncime în Cretacic (146-65,5 mil. ani). Europa, Asia, Africa şi America de Nord sunt doar o serie de insule. Aceasta separare globală a dus la mari diferenţe zonale de floră şi faună. Ia naştere Oceanul Atlantic, iar aranjarea continentelor începe să semene cu ceea ce ne arată hărţile astăzi.
Apar primele plante cu flori, ceea ce duce la o evoluţie importantă a insectelor; multe grupe moderne de insecte apar în această perioadă. Crocodilii moderni intră în istorie, în timp ce crocodilii marini ies de pe scenă. Primele păsări iau naştere tot acum, iar mamiferele se diversifică cu noi grupe moderne: placentare, marsupiale şi monotreme. La sfârşitul Cretacicului are loc extincţia în urma căreia dinozaurii, împreună cu numeroase alte specii, au dispărut.
Cenozoicul (65.5 mil. ani – prezent) este era dominată de mamifere. Nevertebratele, peştii şi reptilele sunt reprezentate de exemplare moderne, în timp ce mamiferele, păsările şi plantele cu flori încă evoluează. Tot acum apare banala iarbă, ce duce la dezvoltarea animalelor rapide, adaptate la condiţiile de savană şi prerie. În timpul Neogenului, în savanele Africii, apar hominizii.
Cenozoicul este caracterizat de o considerabilă şi progresivă creştere a inteligenţei. Erbivoarele sunt nevoite să înveţe să se apere de carnivore, iar carnivorele să vâneze erbivoarele mai inteligente.
Continentele îşi urmează tendinţele de depărtare unele de altele şi ajung in forma binecunoscută din prezent. Clima este la început caldă, ca apoi sa urmeze o serie de ere glaciare, în parte posibil din cauza înălţării lanţului muntos himalaian.
Dar pe viitor ce ne aşteaptă? Peste 50 milioane ani de acum înainte Atlanticul se va mări, Africa se va ciocni de Europa închizând Mediterana, Australia se va lipi de Asia, iar California se va deplasa spre nord, către Alaska.
Peste 100 de milioane de ani, noi zone de subducţie apar de-a lungul coastelor de est ale Americilor.
Următoarea Pangea se va forma peste 250 milioane de ani, şi va avea în centru un mic bazin oceanic.
