Fie că vorbim de filme sau de viaţa reală, nu prea ne pare rău pentru personajele negative. Însă, în mod ciudat, şi chiar puţin tulburător, empatizăm adesea mai mult cu durerea pe care o simt aceştia. Un nou studiu oferă un potenţial răspuns pentru acest fenomen uimitor; şi ar putea avea legătură cu faptul că vrem să ne păstrăm duşmanii aproape.

 



Conform descoperirilor unui studiu realizat de Lisa Aziz-Zadeh de la Institutul pentru Creier şi Creativitate de la Universitatea de Litere, Arte şi Ştiinţe USC Dornsife, avem un  interes legitim care ne determină să acordăm atenţie şi chiar să empatizăm cu durerea fizică a duşmanilor noştri. şi prin faptul că empatizăm cu aceştia, cercetătorii nu sugerează neapărat faptul că ne pare rău pentru ei sau că le împărtăşim punctul de vedere, doar că suntem mai receptivi la durerea pe care o simt. Suntem predispuși biologic să vrem şi să avem nevoie să le înţelegem durerea.

”Atunci când privim un film de acţiune şi personajul negativ pare să fie înfrânt, momentul eşecului său ne solicită intens atenţia”, explică Aziz-Zadeh într-un comunicat de presă. ”Îl privim îndeaproape pentru a vedea dacă este într-adevăr scos din joc, pentru că asta e esenţial în prezicerea potenţialului său de a se răzbuna în viitor”.

Cu alte cuvinte, atenţia ne este sporită atunci când vine vorba de durerea simţită de personajele negative, ca să le putem ”evalua” mai uşor  soarta. Este un caz clasic de moment în care îţi ţii prietenii aproape, iar duşmanii chiar şi mai aproape.

Matricea durerii

Pentru a afla mai multe despre ce se întâmplă în creier în aceste momente, Aziz-Zadeh a examinat activitatea din ceea ce poartă numele de ”matricea durerii” – o reţea neurală care include cortexul insular, cortexul cingular anterior şi cortexul somato-senzorial. Cercetătorii au fost atenţi şi la părţile creierului responsabile pentru procesarea recompenselor şi reglarea emoţiilor, în speţă corpul striat şi regiunile frontale. Se ştie că intensitatea creşte în toate aceste regiuni atunci când o persoană vede o altă persoană suferind.

Neurocercetătorii ştiu că acest sistem integrat are legătură cu empatia. Însă, aşa cum arată noul studiu, matricea durerii este mai puţin implicată în procesarea empatică decât în procesarea durerii resimţite de cei pe care îi urâm sau de care ne temem.

Aziz-Zadeh a ajuns la această concluzie după ce a studiat scanările cerebrale obţinute prin rezonanţă magnetică funcţională ale voluntarilor, toţi albi, bărbaţi şi evrei, care au fost rugaţi să se uite la două înregistrări video diferite: una a unor antisemiţi plini de ură care sufereau, cealaltă a unor persoane plăcute, tolerante, care sufereau.

Spre surprinderea lor, matricele durerii erau mai active la voluntari atunci când aceştia priveau antisemiţii suferind decât atunci când priveau indivizii toleranţi suferind.

”Aceste date indică faptul că regiunile cerebrale active atunci când vedem pe cineva suferind ar putea fi şi mai active ca reacţie la pericolul sau ameninţarea reprezentate de faptul de a fi martor la durerea unui individ detestabil, mai mult chiar decât dorinţa de a empatiza cu durerea unei persoane agreabile”, concluzionează autorii în cadrul studiului, care apare acum în Frontiers of Psychology.

Şi pe bună dreptate. Aşa cum menţionează cercetătorii, ”deşi legăturile sociale se construiesc prin împărtăşirea necazurilor şi durerii altora  în numele empatiei, faptul de a vedea o persoană detestabilă suferind are şi el multe ramificaţii potenţiale”. Ca atunci când ne asigurăm că îşi primesc pedeapsa şi că nu mai reprezintă o ameninţare în viitor.



Traducere de Ana Dumitrache după why-do-we-feel-the-pain-of-bad-guys-more-than-the-good

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.