Se presupune că fericirea este un lucru bun, mai ales atunci când vorbim despre ştiinţele minţii. Dar cel puţin un psiholog a analizat cu atenţie problema fericirii şi a realizat teribilul adevăr: fericirea este o tulburare psihologică. Care sunt argumentele sale?
Presupunem că aceasta o să rămână totuşi o perspectivă minoritară - într-adevăr, există o întreagă ramură a psihologiei care este dedicată în mare parte creşterii nivelului de fericire al oamenilor -, dar trebuie să admitem că argumentul are un oarecare sens. Iată de ce fericirea sau, aşa cum ar trebui să fie ea numită în mod mai adecvat, „tulburarea afectivă majoră, de tip agreabil”, este o tulburare psihiatrică:
„Fericirea este anormală din punct de vedere statistic, consistând într-o serie de simptome distincte şi fiind asociată cu o gamă de anormalităţi cognitive, reflectând probabil funcţionarea anormală a sistemului nervos central. Există totuşi o posibilă obiecţie la această afirmaţie – aceea că fericirea nu este valorizată în mod negativ. Cu toate acestea, respectiva obiecţie este respinsă, ca fiind irelevantă din punct de vedere ştiinţific.”
Judecăţile emoţionale sunt irelevante, deci? Cred că am identificat în mod oficial momentul în care psihologii au început să se transforme în roboţi. Cumva, am ştiut dintotdeauna ca ei aveau să fie primii care să cedeze.
Via: NCBI ROFL.
Articolul reprezintă traducerea articolului Why happiness is actually a psychological disorder, publicat de io9.com.
Traducere: Ana Cristina Dumitrache
