Tânără în depresieMedicii prescriu antidepresive de decenii fără a înţelege pe deplin cum anume funcţionează, cum anume vindecă depresiile. Sigur, se cunoaşte că acestea cresc nivelul serotoninei din creier, dar care este mecanismul prin care realizează acest lucru?

 

 

Prozacul şi alte antidepresive de notorietate îi ajută pe cei suferind de depresii de zeci de ani deja, dar mecanismul prin care medicamentele influenţează activitatea creierului nu era bine înţeles de către oamenii de ştiinţă. Ce se cunoştea foarte clar era că cei cu depresii aveau un deficit de serotonină, iar antidepresivele sunt capabile de a creşte cantitatea de serotonină, care duce, finalmente, la îmbunătăţirea stării generale a pacienţilor.

Cele mai multe antidepresive nu au însă un efect imediat, fiind nevoie de aproximativ 3 săptămâni pentru a se observa primele rezultate. Până curând, cercetătorii nu puteau explica această perioadă de la ingerarea iniţială a medicamentaţiei până la primul semn de ameliorare a stării de sănătate a depresivilor.

O echipă de cercetători francezi a reuşit recent să determine cauza: antidepresivele au nevoie de trei săptămâni pentru a fi eficiente pentru că aceasta este perioada necesară blocării unui anumit regulator  biologic (microRNA), denumit miR-16.

Acest tip de regulator este responsabil de activarea sistemului de transport al serotoninei şi este în genere găsit în neuronii ce produc serotonina. Dar miR-16 este, de asemenea, găsit şi în neuronii care sunt responsabili de crearea  unui neurotransmiţător, noradrenalina. Aici rolul miR-16 este acela de a bloca producţia de serotonină de către aceşti neuroni.

Atunci când medicamente ca Prozacul sunt folosite, acestea provoacă generarea unor semnale de către neuronii producători de serotonină. Aceste semnale au rolul de dezactiva miR-16, care permit acum producerea de serotonină şi de către neuronii responsabili cu producerea de noradrenalină.

Tocmai perioada necesară blocării miR-16 reprezintă cele trei săptămâni de la trecerea pe medicamentaţie până la primele efecte ale acesteia. Eficacitatea antidepresivelor depinde, aşadar, de plasticitatea neuronilor producători de noradrenalină, care îşi pot modifica funcţia de bază, producând serotonină.

 



Articolul reprezintă traducerea aproximativă a acestui material şi este guvernat de principiile Creative Commons License.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.