ProzopagnoziaNume: Heather Sellers. Afecţiune: Prozopagnozia: "Eram la un moment dat într-un lift aglomerat,cu oglinzi peste tot, în care vedeam o femeie ce se tot muta de colo-colo, iar eu mă mişcam pentru a nu-i sta în cale şi apoi am realizat: 'oh, femeia aceea sunt eu'."

 

 

 

Heather Sellers are prozopagnozia, o afecţiune cunoscută şi sub numele de "orbul feţelor". "Nu-mi amintesc nicio imagine de faţă umană. Pur şi simplu feţele nu reprezintă ceva special pentru mine", spune ea. "Eu nu prelucrez feţele aşa cum aş face-o cu o maşină sau cu un câine. Nu este o problemă vizuală, este o problemă de percepţie."

Heather ştia de la o vârstă fragedă că ceva era diferit în modul în care ea se orienta în lumea ei, dar boala i-a fost diagnosticată abia în a treia decadă a vieţii. "Întotdeauna am ştiut că ceva nu era în ordine; era imposibil pentru mine să am încredere în percepţiile mele asupra lumii. Am fost diagnosticată ca fiind anxioasă. Părinţii mei credeau că sunt nebună..."

Tulburarea respectivă este estimată a afecta aproximativ 2,5% din populaţie şi este comună în rândul celor care nu pot realiza că ceva nu este în ordine cu ei. "În multe feluri este o tulburare subtilă", spune Heather. "Este uşor pentru creierul cuiva să compenseze, deoarece există atât de multe alte lucruri pe care le poţi utiliza pentru a identifica o persoană: culoarea părului, mersul sau anumite haine. Dar întâlnirea acelei persoane într-un context nefamiliar este devastatoare din punct de vedere social."

Copil fiind, ea s-a pierdut odată de mama ei într-un magazin alimentar. Personalul magazinului a reunit perechea, dar era o situaţie confuză pentru Heather, deoarece ea nu a recunoscut-o iniţial pe mama ei. "Dar eu nu ştiam că nu o recunoaştem."


Explicarea haosului


Heather avea 36 de ani când a găsit termenul de "orb al feţelor" într-un manual de psihologie. "Când am văzut aceste două cuvinte am ştiut imediat că era exact ceea ce aveam eu, ceea ce explica tot haosul."

Ea a fost edificată de către neurologul Brad Duchaine de la Harvard, care a diagnosticat-o cu una dintre cele mai grave trei tulburări pe care le-a văzut vreodată.

Deci, cum e să nu recunoşti pe nimeni din cei pe care îi cunoşti? Heather spune că cea mai mare dificultate cu această tulburare este nerecunoaşterea oamenilor de care ea este apropiată - oamenii care sunt cel mai important de recunoscut. În şcoala unde predă limba engleză îi este bine, pentru că recunoaşte oamenii după hainele sau părul lor şi le cere elevilor săi să poarte ecusoane.

Dar acest lucru poate fi mai dificil în mediile sociale. Odată, la o petrecere, ea s-a îndreptat spre un individ şi şi-a pus braţul în jurul lui, crezând că era partenerul ei. Şi la colegiu bărbaţii îi reproşau la telefon că trecea indiferentă pe lângă ei, deşi se întâlniseră de curând. "La momentul respectiv mă gândeam: ‘Eu nu te-am mai văzut, de ce toată lumea îmi face viaţa atât de dificilă?‘"

Nu este vorba doar de alte persoane pe care Heather nu le recunoaşte - ea nu-şi poate identifica nici propriul chip. "De câteva ori am fost într-un lift aglomerat cu oglinzi de jur împrejur şi o femeie se tot muta şi eu încercam să mă dau la o parte din drum şi apoi îmi dădeam seama: 'Oh, femeia aceea sunt eu'." Ea simţea, de asemenea, neliniştitor faptul că găsea fotografii şi nu se recunoştea în ele.

Procesarea informaţiilor despre feţele umane

Pentru a încerca să înţeleagă această tulburare, Duchaine şi colegii săi au înregistrat activitatea creierului a 12 persoane cu prozopagnozii în timp ce acestea se uitau la feţe celebre şi necelebre. Echipa a constatat că o parte a creierului responsabilă cu stocarea amintirilor vizuale a fost activată la şase oameni când au văzut chipurile celebre.

Dar, o altă componentă a activităţii creierului considerată a reprezenta o etapă ulterioară de procesare a informaţiilor despre feţe nu a fost declanşată. "O parte a creierului lor recunoştea faţa", spune Duchaine, dar creierul nu trecea această informaţie în conştiinţa de nivel superior (Brain, doi.org/fzmqgz).

"Ar putea exista un antrenament în care să oferim oamenilor feedback-ul şi să spunem": 'uite tu recunoşti acea faţă, chiar dacă nu eşti conştient de asta'", spune Duchaine.

Acum, Zaira Cattaneode de la Universitatea din Milano-Bicocca din Italia şi colegii săi au identificat zone specifice ale creierului care ne permit să ne recunoaştem prietenii. Echipa a folosit stimularea magnetică transcraniană pentru a bloca două aspecte vitale ale procesării informaţiilor vizuale provenind de la feţe umane la oameni fără prozopagnozie. Ţintindu-se cortexul prefrontal stâng, s-a blocat capacitatea de a distinge caracteristicile individuale, cum ar fi nasul şi ochii, iar blocarea cortexului prefrontal drept a afectat capacitatea de a distinge locul fiecăreia dintre aceste caracteristici (NeuroImage, doi.org/mff).

"Am făcut ca lucrurile să meargă mai prost", spune Cattaneo. "Vrem să le facem să meargă mai bine." În prezent echipa încearcă să activeze aceste zone ale creierului. "Scopul este acela de a îmbunătăţi abilităţile de recunoaştere a feţei prin modularea directă a excitabilităţii în cortexul prefrontal", spune Cattaneo.

Dacă Heather ar dori un tratament, ar exista vreunul? "Nu-mi pot imagina ceea ce vezi atunci când vezi o faţă, iar asta este înfricoşător", spune ea. "Oscilez mereu pe ceea ce ar trebui să fac. Am făcut atât de multe încercând să-mi imaginez cum să-mi cartografiez lumea, încât am nevoie să o rescriu din nou cu totul. Dar ar fi fascinant."

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului mindscapes-the-woman-who-cant-recognise-her-face, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Maricica Botescu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.