Cercetătorii de la Universitatea din Liège au demonstrat că mecanismele fiziologice declanşate în timpul experienţelor din preajma morţii (EPM) duc la o percepţie mai vie, nu doar a evenimentelor imaginate din trecutul unui individ, ci, de asemenea, a evenimentelor reale care au avut loc în viaţa sa.
Aceste rezultate surprinzătoare, obţinute printr-o metodă originală, care necesită în prezent investigaţii suplimentare, au fost publicate în ʺPLoS ONEʺ. Sunt aceste amintiri mai reale decât realitatea?
Să vezi o lumină strălucitoare, să treci printr-un tunel, având sentimentul că ai ajuns într-o altă "realitate" sau ţi-ai părăsit propriul corp sunt caracteristici binecunoscute ale fenomenului complex cunoscut sub numele de "experienţele din preajma morţii" (EPM), pe care în special persoanele care sunt pe punctul de a deceda le pot experimenta. Sunt ele rodul imaginaţiei? Ar putea fi mecanisme de apărare psihologice? Halucinaţii? Aceste fenomene au fost documentate pe larg în mass-media şi au generat numeroase păreri şi teorii de tot felul. Din punct de vedere ştiinţific, aceste experienţe sunt cu atât mai greu de înţeles cu cât apar în condiţii haotice de timp şi spaţiu, care fac studierea lor în timp real aproape imposibilă. Cercetătorii de la Universitatea din Liège au încercat, prin urmare, o abordare diferită.
Colaborând, cercetătorii de la Coma Science Group (condus de Steven Laureys) şi de la University of Liège's Cognitive Psychology Research (profesorii Serge Brédart şi Hedwige Dehon), au analizat amintirile EPM pornind de la ipoteza conform căreia în cazul în care amintirile EPM ar fi pur şi simplu produse ale imaginaţiei oamenilor, caracteristicile lor fenomenologice (de exemplu, senzoriale, autoreferenţiale, emoţionale, de detalii, etc.) ar trebui să fie mai apropiate de cele ale amintirilor imaginate. În schimb, în cazul în care EPM sunt experimentate într-un mod similar cu cel din realitate, caracteristicile acestora ar fi mai apropiate de amintirile evenimentelor reale.
Cercetătorii au comparat răspunsurile provenite de la trei grupuri distincte de pacienţi care au supravieţuit (într-un mod diferit) unei come şi un grup de voluntari sănătoşi. Ei au studiat amintirile EPM ale celor care au supravieţuit în urma unei come şi amintirile evenimentelor reale şi ale evenimentelor imaginare ale voluntarilor sănătoşi, cu ajutorul unui chestionar care a evaluat caracteristicile fenomenologice ale amintirilor. Rezultatele au fost surprinzătoare. Din perspectiva studiată, pe lângă faptul că EPM nu au fost similare cu amintirile evenimentelor imaginate, caracteristicile fenomenologice inerente amintirilor evenimentelor reale (de exemplu, amintirea detaliilor senzoriale) au fost chiar mai numeroase în amintirile EPM decât în amintirile evenimentelor reale.
În condiţiile în care apar astfel de fenomene, creierul uman este de regulă caracterizat prin haos. Mecanismele psihologice şi farmacologice sunt total date peste cap, fiind fie exacerbate, fie diminuate. Anumite studii au scos la iveală o explicaţie fiziologică pentru anumite componente ale EPM, cum ar fi Experienţele Dinafara Corpului, care ar putea fi explicate printr-o disfuncţie a lobului temporo-parietal.
În acest context, studiul publicat în ʺPLOS ONEʺ sugerează că aceleaşi mecanisme ar putea, de asemenea ,să ʺcreezeʺ o percepţie a realităţii, care ar fi astfel procesată de individ ca venind din exterior. Într-un fel, creierul îi minte, aşa cum se întâmplă în cazul halucinaţiilor. Dat fiind faptul că aceste evenimente sunt surprinzătoare şi mai ales importante dintr-o perspectivă emoţională şi personală, trăsăturile caracteristice sunt complete, deoarece amintirile acestui eveniment sunt extrem de detailate, precise şi durabile.
Numeroase studii au analizat mecanismele fiziologice ale EPM, producerea acestui fenomen de către creier, dar luate separat aceste teorii nu reuşesc să explice în totalitate aceste experienţe. Studiul publicat în ʺPLOS ONEʺ nu pretinde să ofere o explicaţie nemaipomenită pentru experienţele care au loc în preajma morţii, dar contribuie substanţial la studierea căilor care iau în considerare fenomenele psihologice ca fiind factori asociaţi cu fenomenele fiziologice şi nu în contradicţie cu acestea.
Traducere de Ecaterina Pavel după ʺmemories-death-real-realityʺ, cu acordul editorului.
