Când Katherine Kellogg şi-a început cercetarea pentru teza de doctorat, ea purta halat şi făcea vizite în saloane cu chirurgii. Aceasta nu este procedura normală de lucru pentru un viitor doctor în management, dar nici Kellogg nu cerceta o temă obişnuită.
Ea studia, din interior, o controversă aprinsă în medicină: dezbaterea privind reducerea timpului pe care îl petrec medicii rezidenţi la muncă, de la 120 de ore săptămânal la 80 de ore săptămânal. Susţinătorii reducerii timpului de lucru afirmau că schimbarea este în măsură să prevină greşelile; oponenţii susţineau că acest lucru va conduce la o pregătire profesională mai puţin riguroasă.
Exista o singură problemă în proiectul de cercetare al lui Kellogg: ea însăşi avea copii mici la vremea respectivă şi, în mod natural, a descoperit că a ţine pasul cu programul istovitor al rezidenţilor era, ei bine, epuizant.
Katherine Kellogg, Profesor Asociat Mitsui Career Development în Contemporary Technology. Katherine Kellog, absolventă a Şcolii de Management MIT Sloan, a mers în spitale pentru a studia practica medicală.
Credit imagine: Dominick Reuter
„Atunci când metoda ta de cercetare constă în a trăi viaţa persoanelor pe care le studiezi, poate că alegerea acestui grup de studiu nu este una foarte inteligentă dacă ai copii mici”, spune Kellogg amuzată. „În plus, faţă de petrecerea tuturor acestor ore în spital, acest lucru mai însemna şi că trebuia să fiu în spital în fiecare seară între 6 şi 11”, interval în care ea trebuia să observe cum are loc schimbul de tură.
Totuşi, cercetarea a funcţionat. Kellogg avea un orar destul de flexibil pentru a putea avea grijă de copii ei în alte perioade de timp. Soţul ei şi alţi membri ai familiei au ajutat-o. Şi, după mai mult de doi ani, cercetarea a luat sfârşit. Rezultatul l-a constituit cartea „Operaţii incitante”, publicată de University of Chicago Press în 2011 şi care a fost bine primită.
Kellogg a studiat trei spitale care au fost de acord sa reducă orele de lucru pentru chirurgii rezidenţi, dar a aflat că, de fapt, numai un spital a introdus schimbarea. Pentru ca o astfel de schimbare în politica spitalului să aibă loc, ea a descoperit că este necesar ca reformatorii din interiorul acestor instituţii să acţioneze împreună şi să insiste pe schimbarea culturii organizaţionale zi de zi; altfel aceste dispoziţii se vor evapora de-a dreptul.
Cartea a ajutat-o pe Kellogg să ocupe postul de Profesor Asociat la Mitsui Career Development in Contemporary Technology la Şcoala de Management MIT Sloan, unde desfăşoară la faţa locului noile studii asupra practicilor medicale.
”Aceasta este metoda mea de cercetare; asemenea unui etnograf, intru în lumea în care trăiesc oamenii şi îmi petrec acolo suficient timp pentru a înţelege de unde vin”, spune Kellogg. „Când eram în spital, purtând halat şi umblând încolo şi încoace atâtea ore pe zi, începuse să mi se pară cel mai natural lucru din lume. Şi este foarte important, atunci când pleci, să fii capabil să te dai un pas înapoi şi să critici, să spui ambele părţi ale poveştii.”
Cu ochii pe medicină
Medicina a făcut parte mult timp din planurile de carieră ale lui Kellogg, deşi aceste planuri s-au schimbat destul de târziu. Până să termine Colegiul Dartmouth, Kellogg a lucrat în spitale câteva veri.
„Meseria de doctor probabil că nu era pentru mine”, spune Kellogg, adăugând că avea nevoie de mai mult timp de reflecţie decât i-ar fi permis cariera de medic. „Îmi place să scriu, aşa că m-am întrebat : Pot să fac şi altceva legat de sănătate?”
După terminarea colegiului a lucrat ca şi consultant pentru Bain&Company, o companie de consultanţă biotech, apoi a primit un MBA de la Şcoala de Business de la Harvard. Ulterior Kellogg a lucrat ca manager la Crucea Roşie, supraveghind donarea de sânge în zona Baltimore-Washington, dar a descoperit că îşi dorea o poziţie mai mult analitică. În scurt timp Kellogg intră în programul de doctorat al MIT Sloan, unde lucrează sub conducerea lui Lotte Bailyn, Profesor Emerit de Management, şi descoperă oportunitatea de a-şi face cercetarea pentru teza de doctorat în spitale.
În timp ce îi urmărea pe rezidenţi făcându-şi vizitele, Kellogg a descoperit ceva neaşteptat. „Surprinzător a fost faptul ca mulţi rezidenţi nu doreau reducerea orelor de lucru”, spune Kellogg, în ciuda faptului că aceştia lucrau în schimburi de 36 de ore. „Adeseori adormeau în timp ce îi observam” spune ea. „Erau extenuaţi”.
Dar doctorii îmbibaţi de cultul puternic al medicinii rezistau schimbării şi multi rezidenţi prindeau aceste sugestii din zbor de la superiorii lor. „În ceea ce priveşte procesul de învăţare, ei erau de părere că [scurtarea programului de lucru] nu era în măsură să înveţe doctorul să pună întotdeauna pe primul loc pacientul”, spune Kellogg, „şi că este ceva în învăţarea medicinii în condiţii de presiune care te ajută să te descurci în orice condiţii”. A existat, de asemeni, notează ea, şi o componentă sexistă a muncii, în care susţinătorii programului prelungit de muncă au etichetat reforma ca o intruziune „feminină” în lumea dură a medicinei.
Reformatorii aveau nevoie de „spaţiu relaţional” la muncă
Deci cum de s-a redus programul de lucru la un spital din cele trei – Kellogg nu a dezvăluit despre ce spitale era vorba – care au implementat reforma? A fost posibil, spune Kellogg, pentru că spitalul a furnizat „spaţiu relaţional” pentru reformatori, aceasta însemnând posibilitatea ca practicanţii reformei să poată discuta şi testa noile metode de lucru. Profitând de această oportunitate, reformatorii „au putut încerca noile metode şi au putut experimenta [noul program redus de lucru] fără a fi nevoiţi să suporte glumele apărătorilor vechiului mod de lucru care ar fi spus: „Voi sunteţi prea slabi ca să vă descurcaţi cu vechile metode.”
În final, cercetările lui Kellogg, adunate în cartea sa şi în alte publicaţii, sugerează că există câteva scurtături către schimbări organizaţionale, dar reformele majore se pot implementa atâta timp cât coaliţiile muncitorilor beneficiază de acest tip de spaţiu relaţional în interiorul organizaţiei.
Privind în viitor, Kellogg are câteva noi proiecte medicale de cercetare în agenda ei. În prezent ea studiază o reformă numită „medicina care pune în prim-plan pacientul”, în cadrul căreia pacienţii sunt îngrijiţi de o echipă de lucrători medicali, mai degrabă decât de o ierarhie strictă de doctori şi asistente. „Există persoane care ocupă poziţii mai joase în ierarhie şi care fac lucruri ce în trecut erau controlate de doctori”, spune ea. Printre alte avantaje, abordarea „pacientul în prim-plan” este în măsură să reducă costurile în timp ce se păstrează aceeaşi calitate a îngrijirii medicale.
În prezent Kellogg studiază posibilitatea utilizării acestei metode atât în centre de sănătate comunitare, cât şi într-un spital. Şi proiectul de faţă vine cu un avantaj evident pentru ea: nu mai trebuie să facă ture de noapte istovitoare în timp ce poartă halatul alb.
Traducere de Alina Grad după A different operating procedure.
