Cercetătorii de la Johns Hopkins consideră că prin măsurarea concentraţiilor unor anumite proteine în fluidul cerebrospinal (CSF) se poate prezice perioada când apar deficienţele cognitive asociate bolii Alzheimer înainte de apariţia primelor semne de pierdere a memoriei.
Identificarea unor astfel de markeri ar putea furniza o posibilitate mult aşteptată de a începe un tratament care să prevină sau să oprească progresiile bolii Alzheimer încă din timpul în care pacienţii sunt încă normali cognitiv.
Până acum, medicaţiile destinate blocării distrugerilor cerebrale au eşuat la testările clinice, întrucât sunt administrate pacienţilor care deja prezintă simptome, iar distrugerile sunt prea ample pentru a putea fi remediate.
”La pacienţii hipertensivi şi cu colesterol mărit nu spunem că vom începe tratamentul numai după infarct. Tratamentele timpurii previn înrăutăţirea stării pacienţilor, ceea ce este posibil şi la cei cu Alzheimer pre-simptomatic”, specifică Marilyn Albert, PhD, profesor de neurologie la Johns Hopkins University School of Medicine. Ea este cercetătorul care a coordonat studiul ale cărui rezultate au fost publicate în numărul din 16 octombrie al Journal Neurology. Şi adaugă: ”însă este dificil de a prezice instalarea bolii Alzheimer, chiar dacă credem că boala se instalează în creier cu 10 ani sau mai mult înainte de a-i observa simptomele”.
În studiul efectuat echipa de la Hopkins a utilizat CSF prelevat pentru proiectul Biomarkers for Older Controls at Risk for Dementia (Biomarkeri pentru vârstnici cu risc de demenţă) – BIOCARD - desfăşurat între 1995-2005 pe 265 voluntari sănătoşi de vârstă mijlocie. Aproximativ ¾ dintre membrii grupului aveau o rudă apropiată cu Alzheimer, factor care implica un risc mai mare decât cel normal de a suferi afecţiunea. Anual, în perioada menţionată şi din nou începând din 2009, subiecţii au fost supuşi unor baterii de teste neuropsihologice şi unor examene fizice.
S-a descoperit că rapoartele de bază dintre concentraţiile a două proteine, amiloizii tau şi beta din CSF constituie o prevestire a deficienţei cognitive minore (adeseori precursor al bolii lui Alzheimer) cu peste 5 ani înainte de apariţia simptomelor. De asemenea, au descoperit că rata modificărilor în timp a acestui raport avea de asemenea caracter predictiv. Cu cât mai mult amiloid tau şi mai puţin beta apăreau în fluidul spinal, cu atât creştea probabilitatea apariţiei simptomelor.
Se ştia că aceste proteine apar în fluidul spinal al pacienţilor din stadii avansate ale bolii. Albert a declarat: ”Ne întrebam dacă am putea măsura ceva în fluidul cerebrospinal atunci când oamenii au caracteristici cognitive normale pentru a ne forma o părere asupra perioadei în care vor debuta deficienţele”, iar răspunsul a fost ”Da”.
Boala lui Alzheimer modifică procese metabolice critice care menţin sănătatea neuronilor. Aceste modificări determină blocaje în activitatea neuronilor, reduc intensitatea conexiunilor cu alte celule nervoase, iar în final duc la moartea neuronilor. Creierele persoanelor care suferă de Alzheimer conţin din abundenţă două structuri anormale – plăcile amiloid şi aglomerări dezordonate formate din tau.
Plăcile constituie acumulări adezive de beta-amiloid care se formează în exteriorul neuronilor, în timp ce aglomerările dezordonate se formează în interiorul neuronilor. Când în celulă apar prea multe aglomerări, începe decesul. În creierul normal, tau este implicată în întreţinerea ”scheletului” celulei nervoase. Când la tau se cuplează prea multe grupări fosfat se formează cantităţi exagerate de proteină şi începe formarea aglomerărilor.
Albert declară că cercetătorii consideră că proporţia ridicată de beta-amiloid din fluidul spinal scade pe măsură ce boala Alzheimer progresează, întrucât acesta devine captiv în plăci şi nu mai pătrunde în fluid.
Deşi studiul BIOCARD s-a desfăşurat pe parcursul a aproape 20 de ani, acestea constituie primele date predictive evidenţiate. Albert declară că aceasta se datorează perioadelor lungi de timp necesare instalării demenţei la persoanele de vârstă mijlocie cu risc maxim. Numai 53 dintre pacienţii iniţiali au ajuns la deficienţe cognitive uşoare sau la demenţă, formând un eşantion de-abia suficient pentru a trage unele concluzii preliminare. Primele simptome includ deficienţe de memorie, ca de ex. repetările, ratarea întâlnirilor şi uitarea celor spuse de alţii.
Albert avertizează că raportul dintre biomarkeri înregistrat acum nu este suficient de precis pentru a prevedea dacă un anumit individ înaintează către demenţă şi că este necesară continuarea în timp a culegerii şi analizei de date asupra lotului evaluat.
Totuşi, declară ea, dacă datele se dovedesc valide ele pot conduce la folosirea de tratamente timpurii cu medicamente ce vor deveni accesibile şi pot, de asemenea, deveni utile pentru testarea de medicamente noi prin evaluarea schimbărilor pe care le produc în rata de modificare în timp a proteinelor.
Nota traducătorului:
Amiloid – material translucid şi ceros, eozinofil, care este depozitat în ţesuturi în amiloidoze. Considerat iniţial a fi un polizaharid, s-a stabilit ulterior că este compus din fibrile proteice cu structură de placă β răsucită. Fibrele de amiloid sunt insolubile, relativ inerte chimic, fiind rezistente împotriva solvenţilor fiziologici şi a enzimelor proteolitice.
Amiloid A seric – grup de proteine din plasmă sintetizate în ficat şi induse prin stimularea citokinelor. Acumularea extracelulară în diferite ţesuturi a amiloidului este cauza amiloidozei secundare le oameni şi alte câteva specii. Depozitele sunt insolubile şi rezistente faţă de acţiunea enzimelor proteolitice; ele întrerup structura ţesutului şi îi compromit funcţia.
Peptidă β-amiloidică – glicoproteină asociată bolii lui Alzheimer, derivată din presursorul A4 şi care ia diferite forme în funcţie de modul de scindare.
Traducere de Ștefan Brăgărea după alzheimer-disease-symptoms, cu acordul editorului.
