Pericolul chimicUn articol recent din New York Times purta titlul "Cum ne afectează chimicalele". Înainte de a citi un singur cuvânt am fost aproape sigur că autorul articolului nu se va referi la felul în care antibioticele vindecă infecţiile ori conservanţii împiedică apariţia mucegaiului în alimente sau modul în care detergenţii spală hainele.

 

 

 

Ştiam că voi avea în faţă o litanie de avertismente privind toxinele, otrăvurile şi perturbatorii endocrini. Căci din nefericire asta a ajuns să însemne noţiunea de "chimicale". Pentru mulţi dintre noi substanţele chimice nu sunt decât nişte produşi care ne invadează în mod perfid viaţa şi o scurtează.

Autorul avea dreptate într-o singură chestiune. Chimicalele chiar ne afectează! Şi o fac în toate modurile imaginabile! Dispare oxigenul? Murim cu toţi. Peşte puffer gătit necorespunzător? Tetrodotoxina (neurotoxina produsă în mod natural de acest peşte) ucide pe loc. Vă doare capul? Luaţi o aspirină.

Chiar şi atunci când vorbim despre efectele genetice totul se reduce de fapt la substanţe chimice. Ce e cu genele care codifică proteine? Bineînţeles, tot substanţe chimice. Până şi perturbatorii endocrini, care se bucură de atât de multă publicitate şi generează atât de multă frică, nu sunt decât nişte compuşi chimici. După părerea mea grija produsă de aceşti compuşi este exagerată în raport cu dovezile existente privind efectul lor asupra oamenilor.

Da, aşa este, suntem înconjuraţi de asemenea compuşi – naturali şi sintetici. Dar ei nu reprezintă decât o fracţiune foarte mică din cantitatea totală de substanţe chimice la care suntem expuşi. Milioane şi milioane de substanţe chimice! Practic putem alege orice compus individual cu care să realizăm studii pe animale şi cu siguranţă vom descoperi un efect anume. Dar extrapolarea ipotetică a acestor efecte asupra oamenilor nu se poate face chiar aşa uşor.

Citiţi şi: Mit şi realitate despre "chimicale"

Corpul uman este ultra-complex, iar interacţiunile lui cu mediul înconjurător sunt practic indescifrabile. Avem de-a face cu atât de mulţi compuşi chimici, încât felul în care aceştia interacţionează între ei şi cu substanţele care apar în mod natural în corpul nostru depăşeşte puterea oricărei analize. În concluzie nimeni nu "ştie" cu adevărat, iar efectul anumitor chimicale nu poate fi scos din contextul general al activităţii biologice.

Totodată există credinţa că problema perturbatorilor endrocrini ar putea fi rezolvată prin eliminarea unor compuşi chimici sintetici, precum bisfenol A sau ftalaţi. Aceştia se bucură de multă atenţie, dar adevărul este că noi suntem cu toţii "îngropaţi până în gât" într-o serie de perturbatori endocrini, atât naturali, cât şi sintetici. Să fie bisfenolul A mai periculos decât soia? Să renunţăm să mai bem lapte fiindcă conţine estrogeni? Să interzicem germenii de lucernă?

Mă tem că cei care incriminează o anumită clasă de substanţe nu înţeleg complexitatea chimică a vieţii. Să încerc să explic folosind o analogie. Să presupunem că audiaţi o orchestră simfonică şi se rupe coarda unei viori. Credeţi că cineva va sesiza modificări ale sunetelor? Mă îndoiesc. În mod similar, dacă eliminăm un singur compus din milioanele la care suntem expuşi este puţin probabil ca acest lucru să aibă vreun efect biologic semnificativ. Puţin probabil, dar nu imposibil. De fapt ambele tabere ale controversei privind disruptorii endocrini susţin că ştiu mai multe decât ştiu cu adevărat şi chiar decât ceea ce poate fi cunoscut.

Citiţi şi: 10 dintre cele mai periculoase chimicale

Eu sunt de părere că ar trebui să purtăm cu toţii centurile de siguranţă, să nu fumăm, să mâncăm fructe şi legume din belşug, să menţinem controlul asupra numărului de calorii consumate, să nu stăm la soare la amiază şi să facem multă mişcare fizică. Toate acestea au cu siguranţă influenţe benefice asupra noastră. S-ar putea ca stresul creat de îngrijorări de genul "cum ne afectează chimicalele" să facă mai mult rău decât chimicalele. Evident, e numai o bănuială. Una educată, sper. Până la urmă s-ar putea să obţinem un răspuns mai bun.

Biomonitorizarea este în uz de ani de zile, iar în scurt timp datele colectate vor fi suficiente pentru a putea trage nişte concluzii. Astfel vom fi capabili să descoperim dacă, să zicem, subiecţii cu concentraţii mari în sânge de bisfenol A au avut o altă evoluţie a stării de sănătate decât cei cu concentraţii mai mici. Va fi însă greu să eliminăm factorii distorsionanţi, dar cel puţin vom avea nişte date concrete de la subiecţi umani, iar nu presupuneri bazate pe studii efectuate pe animale şi pe corelaţii care nu demonstrează legătura dintre cauză şi efect.



Traducere de Brânduşa Băcilă după how-chemicals-affect-us cu acordul editorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.