SângeGhicitoarele în palmă care pretind că îţi pot prezice viitorul ar putea rămâne fără clienţi în curând. Numai 22 de metaboliţi din sânge pot fi folosiţi acum pentru estimarea vârstei unei persoane printr-o simplă analiză a sângelui. Şi asta nu este totul.

 

 

De asemenea, este posibilă chiar şi descoperirea semnelor timpurii ale bolilor asociate cu înaintarea în vârstă. Potrivit lui Tim Spector de la King’s College din Londra, până acum singurul indicator biologic al vârstei a fost lungimea telomerilor – vârfurile cromozomilor care se deteriorează de fiecare dată când o celulă se divide, astfel scurtându-se odată cu trecerea timpului.

Acum, Spector şi echipa sa au identificat un tablou de 22 de metaboliţi – molecule mici precum grăsimile şi aminoacizii – care variază în timp şi pot fi folosiţi pentru calcularea vârstei cu o aproximaţie de 10 ani.

Echipa a examinat probele de sânge de la 3.000 de perechi de gemeni cu vârsta cuprinsă între 17 şi 85 de ani. Apoi au analizat 280 de metaboliţi pentru a afla care variază cel mai mult odată cu vârsta donatorilor. Conform rezultatelor, concentraţia a 22 de metaboliţi este strâns corelată cu vârsta.

Estimarea vârstei nu este singurul beneficiu dat de acest ansamblu de metaboliţi. Aceştia ar putea şi să ofere „amprente” care dezvăluie semne timpurii ale bolii şi îmbătrânirii premature.


Alarmă asupra sănătăţii


Metaboliţii fiind semnale date de celulele vii, spune Spector, ei pot fi un indicator al sănătăţii şi chiar ne pot avertiza în legătură cu anumite boli înainte ca acestea să apară. Spector aseamănă metoda cu utilizarea nivelului de colesterol pentru estimarea riscului de infarct miocardic sau de accident vascular cerebral, susţinând că un nivel nesănătos al unui metabolit ar putea determina modificări ale stilului de viaţă, la fel ca în cazul micşorării nivelului de colesterol.

Un metabolit, aminoacidul numit C-glicozil triptofan (C-glyTrp), a prezentat un interes deosebit, deoarece nivelurile sale erau semnificativ diferite la gemenii tineri faţă de cei în vârstă. De exemplu, la gemenii sub 35 de ani şi la cei peste 70 de ani nivelul de C-glyTrp era de 138, respectiv 194 nanograme pe mililitru de sânge, spune colega lui Spector, Ana Valdes. Nivelurile de C-glyTrp variau, de asemenea, şi cu caracteristicile sănătăţii corelate cu vârsta, precum masa osoasă şi funcţia pulmonară, sugerând că pot fi folosite pentru anticiparea bolilor.

O analiză mai amănunţită a arătat că există şi o legătură între greutatea scăzută la naştere şi nivelul de C-glyTrp de la maturitate. Greutatea mică la naştere semnalează un risc mai mare privind un număr de afecţiuni în perioada de maturitate, printre care obezitate, diabet, hipertensiune arterială şi osteoporoză. Valdes spune că unele perechi de gemeni identici prezentau niveluri diferite de C-glyTrp, ceea ce s-ar putea explica, parţial, printr-o diferenţa mare de greutate la naştere între fraţi.

„Concentraţia de C-glyTrp a variat mai ales în funcţie de vârstă, deşi nu este clar de ce”, spune Riekelt Houtkooper, care studiază bolile metabolice la Centrul Medical Academic din Amsterdam, Olanda. „Faptul că C-glyTrp este corelat cu greutatea la naştere evidenţiază importanţa acestei etape decisive a vieţii pentru dezvoltarea ulterioară şi înaintarea în vârstă”, spune el.

Spector îşi propune să afle potenţialul predictiv pentru întregul set de metaboliţi, descoperind corelaţii similare cu problemele de sănătate şi pentru celelalte substanţe, însă va fi nevoie de mult mai multe studii, spune el.

Houtkooper spune că este important să aflăm dacă fluctuaţiile de C-glyTrp sunt o cauză sau o consecinţă a îmbătrânirii. De asemenea, ar fi de folos să ştim dacă terapiile anti-îmbătrânire ar putea modifica profilul metabolic pentru a deveni din nou „tineri”, mai spune el.



Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului blood-test-to-estimate-your-age-and-predict-health, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Maria Mihai

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.