Administrarea unei versiuni modificate genetic a virusului vaccinia a triplat durata medie de supravieţuire în rândul persoanelor care au fost diagnosticate cu o formă severă de cancer (carcinom hepatocelular) localizat la nivelul ficatului.
Utilizarea virusului vaccinia cu ajutorul căruia a fost preparat vaccinul folosit pentru eradicarea variolei în tratamentul cancerului hepatic a condus la un rezultat remarcabil.
Reacţiile adverse care apar în urma administrării acestui vaccin sunt unele uşoare, asemănătoare cu manifestările întâlnite în gripă.
În decurs de o lună, un număr de treizeci de persoane care fuseseră diagnosticate cu carcinom hepatocelular au beneficiat de administrarea direct la nivelul tumorii hepatice a trei doze de virus modificat, purtând numele de cod JX-594. Jumătate din voluntari au primit o doză mică de virus, în timp ce cealaltă jumătate a primit o doză mare. Atât membrii din grupul căruia i s-a administrat o doză mică, cât şi cei din grupul care a primit o doză mare au supravieţuit ulterior în medie între 6,7 şi respectiv 14,1 luni. Spre deosebire de acest caz, studiile efectuate în urmă cu mai mulţi ani au dovedit că în urma administrării produsului numit sorafenib, cel mai bun medicament existent pentru tratarea acestui tip de cancer, durata de supravieţuire a fost prelungită cu numai trei luni.
Doi dintre pacienţii care au primit cea mai mare doză de medicaţie antivirală erau încă în viaţă după mai mult de doi ani de la începerea tratamentului. "Este un beneficiu însemnat pentru supravieţuire", afirmă Laurent Fischer, preşedintele companiei Jennerex, din San Francisco care a creat tratamentul a cărui denumire comercială este Pexa-Vec.
Pe lângă faptul că a redus dimensiunea tumorii primare, virusul a fost capabil să se răspândească la nivelul tumorilor secundare şi să micşoreze dimensiunea tuturor tumorilor secundare localizate în afara ficatului. "Cu ajutorul scanărilor RMN s-a constatat faptul că unele tumori au dispărut complet, în timp ce cele mai multe dintre ele au prezentat o reducere parţială a dimensiunilor", afirmă David Kirn, conducătorul studiului realizat la Jennerex. Mai mult decât atât, distrugerea a fost la fel de semnificativă atât în cazul tumorilor primare, cât şi în cazul celor secundare.
"Acest studiu clinic reprezintă un pas important în descoperirea unui nou mod de a trata cazurile de cancer", afirmă Alan Melcher de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, care nu a fost implicat în studiu. "Totodată, el este benefic în demonstrarea faptului că unele virusuri au capacitatea de a lupta împotriva cancerului, reacţiile adverse determinate de acestea fiind relativ puţine în comparaţie cu cele apărute în urma tratamentului tradiţional cu chimioterapie sau radioterapie", afirmă el. "În cazul în care studiile mai ample vor demonstra eficienţa acestor virusuri, ele ar putea fi puse la dispoziţia pacienţilor în circa cinci ani."
Faptul că virusul pare capabil să se extindă la tumorile secundare sugerează că simpla injectare a virusului în sânge ar putea fi eficientă. În prezent este în curs de desfăşurare un studiu care compară acest tratament cu injectarea virusului direct la nivelul unei tumori.
Combaterea cancerului
Virusului i-a fost îndepărtată o genă care codifică o enzimă numită timidin kinază. Enzima permite virusului să recunoască şi să infecteze celulele aflate în cursul diviziunii. Prin îndepărtarea genei, cei care au creat virusul au redus probabilitatea ca celulele sănătoase să fie infectate în cursul diviziunii celulare.
În schimb, virusul atacă exclusiv ţesutul canceros, ţintind două gene care prezintă o activitate crescută în celulele tumorale. Una dintre aceste gene este asociată cu un receptor al factorului de creştere epidermic, care stimulează dezvoltarea cancerului. Cealaltă genă este asociată cu un factor de creştere al endoteliului vascular, care permite cancerului să aibă propria reţea de vascularizare. Virusul reduce activitatea ambelor gene, determinând îmbătrânirea şi moartea celulei canceroase infectate.
Mai mult, virusul transportă gene suplimentare cu scopul de a determina sistemul imunitar al organismului să riposteze împotriva cancerului. Una dintre aceste gene produce factor de stimulare al coloniilor de granulocite, o proteină care creşte producţia de celule albe din sânge la locul infecţiei. Cealaltă genă produce o proteină numită Lac-Z, care în mod obişnuit nu este întâlnită la om şi care marchează celulele infectate pentru ca acestea să fie distruse.
Fischer susţine că, până în prezent, mai mult de 200 de persoane au primit virusul, lucru care oferă speranţă şi pentru combaterea altor tipuri de cancer, inclusiv a cancerului localizat la nivelul rinichilor şi pielii. Totodată el avertizează că nu toată lumea vede un beneficiu în acest tratament. "Ştim de ce pacienţii răspund la tratament, dar nu ştim de ce nu o fac", afirmă el.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului liver-cancer-survival-time-tripled-by-virus, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Ecaterina Pavel
