Luarea deciziilorŢi-e foame? Mai bine ţi-ai lăsa subconştientul să ia deciziile. Pentru luarea de decizii optime, anumite studii au sugerat că e mai bine să nu te gândeşti prea mult în momentul alegerii făcute, ci să-ţi laşi subconştientul să ducă tot greul creativ.

 

 

 

 

Totuşi, alte studii nu au putut demonstra că gândirea inconştientă ar conduce la luarea de decizii superioare. Pentru a începe soluţionarea acestei contradicţii, Maarten Bos şi echipa sa au analizat un factor care ar putea face remarcată eficienţa gândirii inconştiente - nivelul glicemiei unei persoane. Raţionamentul lor porneşte de la premisa că gândirea conştientă necesită un nivel ridicat al glucozei din sânge, în timp ce gândirea inconştientă ar putea opera eficient pe un nivel scăzut al energiei.

O sută cincizeci şi şase de studenţi, dintre care treizeci şi cinci de sex masculin, s-au abţinut de la mâncare şi lichide (cu excepţia apei) cu trei ore înaintea studiului. La sosire, jumătate dintre ei au consumat o doză de 7up, băutură răcoritoare cu un conţinut ridicat de zahăr. Ceilalţi au consumat o băutură dietetică. Pentru a permite zahărului să-şi facă efectul în cazul celor care au băut 7up, toţi studenţii au urmărit apoi un film de nouă minute despre faună.

În continuare, studenţilor li s-a vorbit în detaliu fie despre patru tipuri de maşini, fie despre patru posturi. Obiectele în discuţie se diferenţiau prin 12 aspecte cheie, ceea ce le făcea mai mult sau mai puţin atractive. Atât în cazul maşinilor, cât şi în cazul posturilor, există mereu o variantă optimă care bifa 75% din căsuţe; două variante care bifau jumătate din căsuţe şi o variantă care bifa doar 25% din căsuţe.

 

 

 

La final, jumătate dintre participanţii din fiecare grup au avut la dispoziţie patru minute pentru a se gândi fie la posturi, fie la maşini, înainte de a aprecia cele patru opţiuni după preferinţe - aceasta a fost modalitatea de gândire conştientă. Cealaltă jumătate a urmărit un al doilea film despre faună, în aceeaşi perioadă de timp (pentru a preveni ca aceştia să se gândească în mod conştient la cele două obiecte) înainte de a aprecia diferitele opţiuni - aceasta a fost modalitatea de gândirea inconştientă.

În cazul participanţilor cu un nivel scăzut al glicemiei, aprecierile lor erau mai exacte în starea de gândire inconştientă, distraşi fiind de cel de-al doilea film despre faună. Din contră, participanţii care au beneficiat de doza de zahăr au înregistrat aprecieri mai exacte atunci când, în modalitatea de gândire conştientă, li s-a permis să analizeze atent problema pentru patru minute. "Am descoperit că atunci când avem suficientă energie, analiza conştientă ne permite să luam decizii bune," au afirmat cercetătorii.  "Însă inconştientul pare să funcţioneze bine pe un consum redus de energie."

Studiul prezintă un număr de lipsuri, după cum au remarcat chiar cercetătorii. Spre exemplu, luarea deciziilor s-a făcut la modul ipotetic – participanţii nu aveau de făcut o alegere reală în privinţa unei maşini sau a unui post; Ei doar apreciau diferitele opţiuni spre îndeplinirea unei sarcini. Mai mult, nu se poate şti cu certitudine dacă participanţii care au avut de urmărit cel de-al doilea film despre faună nu se gândeau în timpul vizionării la maşinile sau posturile aflate în discuţie. Totuşi, cercetătorii au ajuns la concluzia că "Datele noastre sugerează că atunci când operăm pe rezerve reduse de energie ne putem baza pe o altă modalitate de luare a deciziilor, alta decât cea conştientă: putem avea încredere în inconştientul nostru.


 

Traducere după Feeling hungry? Better let your subconscious make the decisions, cu acordul editorului.
Traducere: Miruna Aura Grama

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.