O furtună solară majoră nu numai că ar afecta infrastructura Pământului, dar ar putea lăsa în urmă radiaţii capabile să oprească sateliţii pentru ani de zile. Fenomenul ar putea da naştere la radiaţii care ar persista pe orbita joasă a Terrei, dezactivând sateliţii timp de 10 ani.
Când Soarele “aruncă” un nor masiv de particule încărcate electric spre Pământ, acesta poate avaria reţelele electrice şi poate să ardă componentele electronice ale sateliţilor. Dar asta nu este totul. Noi calcule sugerează că o mega-furtună solară ar putea crea radiaţii ce ar urma să persiste pe orbita joasă a Pământului, dezactivând sateliţii timp de un deceniu.
Ar reuşi să producă aceste pagube distrugând o protecţie naturală împotriva radiaţiilor - un nor de particule încărcate, sau plasmă, care înconjoară în mod normal Pământul pe o distanţă de patru ori mai mare decât raza planetei.
Densitatea relativ mare a plasmei din norul protector previne formarea de unde electromagnetice care altfel ar accelera electronii la viteze înalte, transformându-i într-o formă de radiaţie. Acest lucru limitează cantitatea de radiaţii din cea mai interioară dintre cele două centuri care înconjoară Pământul.
Însă furtunile solare pot eroda norul. În octombrie 2003, o explozie majoră a micşorat norul, reducându-l la doar de două ori raza Pământului. O reluare a imensei furtuni din 1859 - fenomen aşteptat - ar eroda norul aproape complet.
Yuri Shprits de la Universitatea din California, Los Angeles, a condus o echipă ce a simulat efectele unei furtuni solare majore asupra radiaţiei din jurul Pământului.
Aceştia au descoperit că, în absenţa norului, undele electromagnetice au accelerat un număr mare de electroni la viteze considerabile în centura interioară de radiaţii a Pământului, provocând o creştere uriaşă de radiaţii în această zonă. Centura are densitate maximă la aproximativ 3000 de kilometri deasupra ecuatorului, fiind la o altitudine mai mare decât orbita joasă a Pământului. Dar centura înconjoară Pământul mai strâns deasupra regiunilor de mare latitudine, suprapunându-se cu sateliţii din orbita joasă a Pământului.
Electronii acceleraţi provoacă acumularea sarcinii electrice pe componentele electronice ale satelitului, creând scântei şi avarii. Creşterea numărului de astfel de electroni ar reduce drastic durata de viaţă a unui satelit normal.
Cercetătorii spun că radiaţia distructivă ar putea persista pe o durata mare de timp, spiralând în jurul liniilor de câmp magnetic ale Pământului. În 1962, un test nuclear al SUA efectuat în spaţiu a “inundat” orbita joasă a Pământului cu radiaţii ce au durat un deceniu şi care probabil au distrus mai mulţi sateliţi.
“Când obţii radiaţii atât de aproape, acestea tind să dureze destul de mult şi să fie foarte persistente” a spus Ian Mann de la Universitatea Alberta din Edmonton, Canada, care nu a luat parte la studiu.
Protecţii de metal mai groase în jurul componentelor electronice ale sateliţilor ar ajuta, conform lui Shprits. De asemenea, radiaţiile persistente ar putea fi periculoase şi pentru astronauţi şi electronicele de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Mega space storm would kill satellites for a decade, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Gabriel Falcutescu
