Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină în 2021 a fost acordat ieri lui David Julius și lui Ardem Patapoutian, ambii din SUA, cercetători care au descoperit în mod independent mecanismele prin care simțim căldura, frigul, pe de-o parte, și atingerea și mișcările propriul corp, pe de alta. Într-un limbaj mai tehnic, cei doi au descoperit „transductorii mecanici și termici”.  Pe lângă gloria asigurată de premiu, cei doi vor primi și un premiu în bani; în 2020 valoarea premiului a fost 968,000 €, sumă pe care cei doi o vor împărți.

David Julius a folosit un ingredient al ardeiului iute numit capsaicină pentru a identifica celulele nervoase care reacționează la temperaturi mari. În schimb, Ardem Patapoutian a condus o echipă de cercetători care a identificat un receptor care reacționează la presiune, atingere și poziționarea părților organismului

Descoperirile celor doi erau printre ultimele frontiere în ce privește descifrarea simțurilor umane. În 1967 Premiul Nobel a fost primit pentru studiul vederii, iar în 2004 pentru explicarea mecanismului mirosului.

 



Pentru clarificări privind funcționarea simțurilor umane, citiți articolele noastre:

De ce ne dă mâncarea iute o senzație de arsură pe limbă?
Cum funcționează mirosul? + Simțul olfactiv
Cum funcționează simțul văzului?   
Sistemul auditiv. Structura urechii
Cum detectează organismul temperatura exterioară?
Cum știm că taurii nu percep culoarea roșie?
10 limite ale percepției umane
Cum funcționează gustul  
 Simţul cutanat
Cum percepem durerea   
 Chinestezia   
Organele de simț

 

Comunicatul de presă privind importanța descoperirilor celor doi, scurt și mai puțin tehnic, poate fi citit aici (eng).
Explicațiile tehnice, detaliate în jargonul științific, pot fi citite aici (eng.).

 

Anunțul decernării Premiului Nobel, însoțit de explicații privind descoperirile celor doi laureați:

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro