Introducere in psihologiePercepţia durerii este un subiect surpinzător de complex. În mod clar, ea depinde de un mecanism special din creier, deoarece unii indivizi se nasc fără sensibilitatea la durere. Acest lucru este numit ”insensibilitate congenitală la durere” sau ”analgezie congenitală”.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4:
Simţurile şi Percepţia) - Partea a treia: Simţurile ”minore” - Durerea


Cum reacţionează la diferite tipuri de durere pacientul lui Magee?

Următorul istoric de caz al lui Magee (1963) ilustrează sindromul:

Un bărbat alb în vârstă de 56 ani, agent de asigurări, a fost examinat prima oară în 1957. El se plângea de o slăbiciune musculară care a început la vârsta de 52 ani...

În timpul evaluării pacientului...s-a constatat că era insensibil la diferite tipuri de stimuli dureroşi în toate zonele corpului. Pacientul a declarat că această insensibilitate a fost prezentă încă de la cea mai mică vârstă în legătură cu care poate avea amintiri. Nu a manifestat nici o tendinţă de a dezvolta un simţ al durerii sporit o dată cu înaintarea în vârstă. Nu simţea mâncărimea şi nu era fragil. Ca şi copil, putea să fie ridicat şi tras de păr fără să plângă sau să fie supărat. Putea să-şi tragă părul din orice altă parte a corpului fără să simtă un disconfort. În câteva situaţii, după ce şi-a rănit o unghie, şi-a desprins întreaga unghie fără vreun disconfort. A observat, de exemplu, că alţi oameni care se lovesc la deget cu ciocanul plâng de durere; oricum, a gândit că aceia sunt ”plângăcioşi” şi nu a considerat că este anormal că el nu reacţiona în acelaşi fel. A avut parte de multe arsuri şi corpi străini care i-au intrat în ochi, dar nu a simţit durere...În ciuda insensibilităţii sale la durere, pacientul a declarat că era perfect conştient de intensitatea stimulilor dureroşi sau termici. De aceea, a învăţat devreme, la un nivel satisfăcător, să evite situaţiile care ar fi putut să îl rănească. În consecinţă, deşi a avut parte de multe leziuni, nici una nu a fost mutilantă. După ce leziunile s-au vindecat, s-au închis normal. Pacientul se plângea de dureri de cap. De asemenea, a observat că vezica urinară plină îi producea o senzaţie ”de disconfort” ca şi foamea...

...Testarea durerii profunde prin strângerea tendonului lui Ahile sau a testiculelor nu a produs dovezi de disconfort. Discriminarea între gradele de temperatură a fost, de asemenea, corectă; însă, atunci când suficientă căldură a fost aplicată pentru a arde pielea pacientului, el nu a făcut nici o mişcare de retragere, nici nu a dat semne obiective sau subiective de durere.

O biopsie de piele şi muşchi a fost realizată fără anestezie. Pielea a fost îndepărtată fără vreun semn de disconfort. Când muşchiul a fost tăiat, pacientul a declarat că a experimentat o senzaţie ”dezagreabilă”, şi de aceea chirurgul a injectat local anestezic. Pacientul nu a considerat că era necesar, declarând că senzaţia dezagreabilă era foarte blândă. (p.47)

De ce analgezia congenitală nu este în mod necesar o binecuvântare?

Deoarece insensibilitatea congenitală este moştenită, există întregi familii cu acest sindrom. Nu este în mod necesar o binecuvântare. Oasele rupte pot funcţiona fără să ştii şi să se sudeze incorect; arsurile şi erupţiile cutanate pot rămâne netratate. În cazul raportat de Magee mai sus, bărbatul învăţase să detecteze stimulii cauzatori de leziuni, chiar dacă nu erau dureroşi. A trăit până la 58 ani, când a murit din cauza unui stop cardiac. Autopsia a dezvăluit ţesuturi anormale în structura numită fasciculi subcaloşi.

Oamenii de ştiinţă au presupus cândva că există receptori specifici pentru durere, dar acum se constată că senzaţia de durere se formează prin terminaţiile nervoase libere: aceiaşi receptori ce răspund de senzaţiile normale cutanate. Creierul nu primeşte semnale de durere decât dacă o ”barieră” complexă din măduva spinării permite o combinaţie specială a activităţii din traseele cutanate.


Care sunt anecdotele cu studenţi ce ilustrează factorii psihologici ce influenţează durerea?

Influenţele psihologice asupra durerii sunt binecunoscute. Câţiva studenţi au raportat experienţe ce ilustrează acest lucru.

Acum cinci luni am devenit paramedic certificat pe ambulanţa Metro în Atlanta. Şeful ligii de fotbal de interior a aflat că sunt paramedic şi mi-a luat permisiunea de a juca fotbal. În timpul serviciului meu pe Metro şi la jocurile de fotbal am văzut o mulţime de reacţii psihologice la durere.

Am fost chemat la clubul Rotary acum câteva săptămâni pentru a ajuta o persoană rănită. Când am ajuns acolo, un băiat de douăzeci ani stătea întins pe pământ. El se plângea de faptul că partea inferioară a piciorului este luxată. Nu arăta nici o altă reacţie la durere în afara unui uşor disconfort. Am rulat pantalonii săi până la genunchi şi am aflat care era disconfortul său. Băiatul avea o fractură compusă a tibiei. Osul era parţial ieşit prin piele. Băiatul a dorit să vadă ce nu este în regulă, dar i-am cerut să nu se uite. El a insistat să se uite aşa că l-am lăsat. Înainte să realizez, a început să ţipe şi a leşinat. L-am readus printre noi cu o capsulă de amoniac. Nu a mai privit deloc la picior, dar simţea dureri mari. (din documentele autorului)

Un student avea un dentist care era conştient de influenţele psihologice asupra durerii:

Încă din frageda copilărie, călătoria bi-anuală la cabinetul dentistului îmi cauza dureri indescriptibile. Anestezia locală nu ajuta. Efectul mortal al novocainei avea un efect minor asupra durerii cauzată de burghiu.

Poate fi dovedit în cazul meu faptul că durerea nu provenea de la dinţi, ci de altundeva. Prima oară când am observat asta a fost când noul meu dentist, un strălucit profesionist tânăr pe care îl voi numi Dr. L, mi-a arătat durerea mea ”fantomă” ţinând burghiul într-o poziţie în care nu era îndreptat spre mine. Falca mea era complet amorţită cu novocaină, dar imediat ce am auzit sunetul burghiului, o durere ascuţită mi-a străbătut tot corpul şi am devenit imediat rigid şi tensionat.

Spre ruşinea mea, singurul lucru din gura mea era o sondă de metal. Burghiul era în cealaltă mână a Dr. L. Dr. L a sugerat că durerea era psihologică. Nu a spus că durerea nu este reală; dimpotrivă, el ştia că durerea psihologică poate fi mai rea decât uşorul disconfort experimentat de majoritatea pacienţilor săi.

Folosind oxid nitric, Dr. L a putut să umple cavităţile mai uşor şi cu mai puţină durere. Voi fi întotdeauna îndatorat acestui doctor şi recunoscător pentru cunoştinţele sale despre durere. (din documentele autorului)  

De ce efectul placebo pentru eliberarea de durere este un bun exemplu al interacţiunii minte/corp?

Datorită rolului pe care creierul îl are în percepţia durerii, durerea poate fi adesea eliminată prin factori psihologici. Aşa cum discutam în Capitolul 1, placebo este o pastilă de zahăr sau alt tratament ce are efect doar pentru că oamenii cred în el. Inducerea eliberării de durere prin placebo se datorează aparent abilităţii creierului de a secreta substanţe ce ucid durerea, numite endorfine (Capitolul 2). Aceste substanţe seamănă cu opiacee precum morfina şi heroina. Deşi efectul este iniţiat sau început printr-un proces psihologic (credinţa), efectul este fizic şi real (echivalent cu ”o singură doză de morfină”, cum spune un cercetător), aşa că acesta este un bun exemplu al interacţiunii minte-corp.



Traducere realizată de Alina Turcescu cu acordul autorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.