Descoperirile recente din regiunea Afar din Etiopia clarifică identitatea fosilelor vechi de 3,4 milioane de ani cunoscute sub numele de „piciorul Burtele” (descoperit în 2009 în situl Burtele-2). Cele opt oase ale piciorului aparțin speciei Australopithecus deyiremeda, un hominin care combina trăsături ale maimuțelor și trăsături umane timpurii. Asocierea a fost făcută după identificarea, în apropiere, a unui set de 25 de dinți și a mandibulei unui copil de circa patru ani și jumătate, aparținând aceleiași specii.
Această specie mergea biped, dar păstra un deget mare opozabil, util pentru cățărare. Imaginea rezultată este a unui hominin care îmbina mersul vertical cu mobilitatea arboricolă, într-un mod diferit de cel al oamenilor de astăzi.
Două specii umane timpurii, aceeași regiune
Fosilele arată că Australopithecus deyiremeda a trăit în același timp și în aceeași zonă cu Australopithecus afarensis, specia celebrului schelet „Lucy”. Coexistența ridică întrebări esențiale despre felul în care aceste două specii își împărțeau resursele. Diferențele clare de dietă și de biomecanică sugerează strategii distincte de supraviețuire.
În timp ce A. afarensis avea un deget mare aliniat, asemănător cu cel al oamenilor moderni, A. deyiremeda păstra o formă ancestrală, apropiată de cea a primatelor arboricole. Această configurație însemna un mers biped mai puțin eficient, dar o capacitate superioară de a se refugia în arbori, un avantaj important într-un peisaj populat de prădători mari, precum felinele cu colți-sabie și hienele timpurii.
Biomecanică diferită, strategii diferite de hrănire
Analiza chimică a smalțului dentar arată contraste puternice între cele două specii. A. afarensis avea o dietă generalistă, consumând atât plante ierboase, cât și resurse provenite din arbori și arbuști. A. deyiremeda, în schimb, se hrănea exclusiv cu plante din arbori și arbuști, ceea ce îl apropie de homininii mai primitivi.
În cazul A. deyiremeda, modul de mers diferit implica și o tehnică distinctă de propulsie: pasul era împins de al doilea deget, nu de degetul mare, așa cum se întâmplă la oameni și la A. afarensis. Această adaptare reflectă un echilibru evolutiv între viața la sol și cea în copaci.
Un peisaj evolutiv complex
Noile rezultate întăresc ideea că evoluția umană timpurie nu a fost un proces liniar cu o singură specie dominantă, ci un mozaic de forme, strategii și adaptări coexistente. Fiecare specie exploata mediul într-un mod diferit, iar aceste diferențe ar fi putut influența evoluția ulterioară a liniei umane.
Dieta variată ar fi putut oferi speciei A. afarensis un avantaj competitiv. Totuși, este posibil și contrariul: adaptările arboricole și dieta specializată ale lui A. deyiremeda ar fi putut forța cealaltă specie să își diversifice resursele. În orice caz, asocierea comportamentelor cu morfologia piciorului aduce un nivel nou de detaliu în înțelegerea coexistenței lor.
O nouă piesă în puzzle-ul originilor noastre
Identificarea clară a fosilelor Burtele oferă una dintre cele mai solide dovezi că, în urmă cu peste 3 milioane de ani, existau mai multe două moduri distincte de a fi om.
Aceste adaptări paralele, diferite ca biomecanică și dietă, contribuie la o imagine mai nuanțată a evoluției timpurii și apropie cercetătorii de înțelegerea relațiilor dintre acești strămoși îndepărtați și specia modernă.
Sursa: Reuters
