Molecula de apă

Știu, subiectul nu este foarte atrăgător pentru cei mai mulți, dar sunt convins că cei curioși îl vor găsi interesant. Explicațiile din cărți și enciclopedii sunt „parazitate” de jargonul specific, care fac înțelegerea dificilă pentru începători. Auziți adesea despre „substanțe chimice”, „compuși chimici” sau „molecule”. Care e diferența? Sunt termenii interschimbabili sau nu?

Iată o altă întrebare: formează sarea de bucătărie molecule ori nu? Atunci când un atom de clor (Cl) se întâlnește cu un atom de potasiu (Na) - se formează ori nu o moleculă de sare?


Răspunsul este: nu, sarea nu formează molecule. Iată de ce.

Molecule formează atomii care pun în comun electroni. De pildă, apa este formată din molecule, căci se formează dintr-un atom de oxigen și doi atomi de hidrogen, astfel:  atomul de oxigen pune în comun doi electroni din cei șase de pe ultimul strat, iar doi atomi de hidrogen își pun în comun singurul lor electron, ca în imaginea de mai sus.

Legăturile chimice care presupun punerea în comun de electroni se numesc legături covalente. Legăturile covalente se mai numesc și legături moleculare (căci dau naștere la molecule).


Ce este compusul chimic?

Compusul chimic este substanța formată din doi sau mai multe tipuri de atomi.

Nu putem vorbim de un compus chimic dacă vorbim despre oxigenul molecular (O2), pentru că în acest caz avem un singur tip de atom, oxigenul, deci nu avem o compunere de mai multe tipuri de atomi. O2 formează o moleculă, pentru că legătura dintre cei doi atomi de oxigen este covalentă.

 




Legătura ionică și sarea de bucătărie

Legătura ionică este caracterizată de cedarea și respectiv primirea de unul sau doi electroni. Așadar, dacă în cazul legăturii covalente vorbim despre punerea în comun a electronilor, în cazul legăturii ionice vorbim despre cedarea de electroni de la un atom la altul.

Asta se întâmplă în cazul sării. Sarea de bucătărie se formează dintr-un atom de clor și un atom de sodiu. Sodiul are 11 electroni, unul pe ultimul strat energetic (cu relevanță în formarea de legături chimice). Clorul are 17 electroni, șapte pe ultimul strat.


Cum se formează sarea de bucătărie


Atunci când un atom de sodiu se întâlnește cu un atom de clor, atomul de sodiu cedează un electron atomului de clor, care-și va completa ultimul strat energetic. Produsul format este sarea de bucătărie.

Așadar, sarea de bucătărie este un compus chimic, pentru conține două tipuri de atom, dar nu este o moleculă, pentru legătura chimică este una ionică, nu covalentă.

Nu am spus nimic despre substanțe chimice: acesta este un termen general care acoperă compușii chimici, moleculele, aliajele etc.

În concluzie:
- un compus chimic este format din două sau mai multe tipuri de atomi;
- un compus chimic (apa) poate fi și moleculă, dar nu e obligatoriu (sarea de bucătărie)
- moleculele sunt substanțele care formează legături covalente (bazate pe punerea în comun a electronilor).


Dacă vreți să citiți mai multe despre legăturile chimice: Cum funcționează legăturile chimice?


Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro