De-a lungul istoriei s-a crezut de mai multe ori că Pământul ar putea fi gol. Astăzi vom privi din nou cu un ochi sceptic asupra unei alte teorii ce face parte din ştiinţa alternativă şi care a reuşit să reziste în timp de-a lungul secolelor în ciuda faptului că ea este evident greşită: teoria Pământului gol.
Există mai multe modele diferite ale teoriei Pământului gol şi care au fost promovate de diverse grupuri de susţinători. Acesta este un exemplu prin care oamenii îşi schimbă felul de a vedea lumea pentru a se potrivi cu convingerile lor şi apoi doresc să-şi modifice chiar ştiinţa pentru a se potrivi cu imaginea lor asupra lumii.
În prezent teoria predominantă a Pământului gol afirmă că planeta noastră este goală la interior, fiind similară unei mingi, ea fiind formată dintr-o coajă ce ar avea o suprafaţă interioară foarte asemănătoare cu suprafaţa exterioară pe care noi trăim. Suprafaţa interioară are oceane, lanţuri muntoase şi nori şi în centrul acestei mingi goale se află un soare în miniatură care îi încălzeşte pe cei ce locuiesc pe suprafaţa interioară a acesteia.
Există, de asemenea, nişte găuri care sunt uşor decalate faţă de poziţia Polului Nord şi a Polului Sud şi care ar permite călătoria între lumea exterioară şi cea interioară a planetei.
Civilizaţia care trăieşte pe suprafaţa interioară a planetei este mai avansată decât a noastră, reprezentanţii ei putând zbura din interior în exterior prin deschiderile polare ale planetei cu ajutorul farfuriilor zburătoare, ceea ce ar explica fenomenul OZN observat de civilizaţia care trăieşte pe suprafaţa exterioară a planetei.
Numai guvernul ştie despre existenţa deschiderilor polare ale planetei şi despre civilizaţia sa interioară, el ascunzând această informaţie chipurile pentru a împiedeca ca alte guverne să afle despre existenţa acesteia şi pentru a nu permite revendicarea acelor teritorii.
Pentru majoritatea dintre noi această teorie este, evident, eronată din moment ce atât de multe domenii ale ştiinţei au dovedit că ea este greşită. Cu toate acestea, chiar şi astăzi, ea are încă suporterii săi. Există multe cărţi care promovează cu sinceritate această teorie. Site-uri precum OurHollowEarth.com, HollowEarthNetwork.com şi HollowEarthTheory.com oferă doar un punct de plecare pentru comunităţile active care cred cu tărie în acest lucru.
Existenţa unei conspiraţii fanteziste reprezintă un subiect abordat în majoritatea cărţilor despre teoria Pământului gol din prezent. De multe ori se afirmă că guvernul ascunde aceste informaţii, că „ei" nu vor să ştim despre acest lucru şi că ar trebui să ne „trezim" pentru a putea vedea adevărul. Dar aceasta este partea cea mai puţin interesantă a teoriei Pământului gol şi reprezintă cel mai recent aspect al său. Există o istorie bogată şi surprinzătoare în legătură cu modul prin care a apărut această teorie: o călătorie care a început cu o cercetare ştiinţifică, dar care apoi a continuat cu idei din filozofie şi fanatism religios.
La sfârşitul anilor 1600, Isaac Newton era deja o personalitate activă de ceva vreme şi o mulţime de oameni aveau cunoştinţe despre Pământ şi locul său în cosmos. Deşi ştiinţa beneficia de măsurători foarte bune, teoriile de bază din multe domenii ale ştiinţei erau incomplete. De exemplu, se ştia că polii magnetici se deplasează de-a lungul secolelor, dar nu exista încă un consens cu privire la cauza ce determină acest fenomen. Se ştia despre existenţa aurorelor polare, dar se cunoşteau puţine lucruri despre cauza apariţiei lor. Astronomul Edmond Halley, după numele căruia a fost denumită celebra cometă atunci când acesta a calculat orbita acesteia, a prezentat teoriile sale cu privire la aceste două probleme în cadrul Royal Society.
Halley a propus că materia feroasă care constituie polul magnetic se poate deplasa pentru că ea nu este ataşată la suprafaţa Pământului, dar în schimb ea este încorporată într-o sferă interioară ce pluteşte liber în interiorul sferei pe care trăim. El a sugerat că ar exista chiar mai mult de trei astfel de straturi aflate în jurul unui miez solid, toate centrate gravitaţional şi separate de atmosfere. El a sugerat că aurora polară ar putea fi cauzată de gazele luminoase ce emană dintr-o deschidere polară. Newton demonstrase deja că Pământul are forma unei sfere aplatizate ce are o rază mai mare la ecuator. Acest lucru ar susţine teoria lui Halley care credea că scoarţa exterioară este, prin urmare, mai groasă la ecuator datorită aplatizării şi mai subţire la poli, atât de subţire încât ar fi permeabilă pentru gazele sale luminoase. De asemenea, el a susţinut că dacă ar exista lumină şi o atmosferă între fiecare strat în parte atunci fiecare dintre acestea ar putea fi, de asemenea, locuit.
Un alt nume din ştiinţă care a fost frecvent asociat cu teoria Pământului gol este cel al matematicianului şi fizicianului elveţian Leonhard Euler care a fost, probabil, cel mai important şi mai prolific matematician al anilor 1700. Într-una din cărţile sale el a discutat despre ce s-ar întâmpla dacă s-ar executa o gaură ce ar trece prin tot Pământul şi am arunca o piatră prin ea. Se pare că, în ciuda numeroaselor referiri pe care diverşii susţinători ai teoriei Pământului gol le fac faţă de Euler, această declaraţie a sa a fost singura care ar susţine teoria lor. Se pare că asocierea lui Euler cu această teorie a fost complet greşită neexistând nicio dovadă cum că acesta ar fi crezut în ea. În plus, el a criticat în mod deschis ideea lui Halley privind existenţa unor straturi concentrice ale Pământului într-un volum ulterior din aceeaşi carte.
Cyrus Teed, un alchimist şi vindecător american a fost cel care a propus pentru prima dată un model diferit al Pământului bazat pe ceea ce el a descris ca fiind o iluminare spirituală primită din partea divinităţii. În opinia lui Teed universul era concav. Pământul reprezenta partea concavă unei sfere. Soarele, Luna, precum şi toate fenomenele cereşti au loc în interiorul acesteia şi noi trăim cu toţii pe o suprafaţă concavă care se potriveşte exact cu distanţele şi direcţiile corespunzătoare modelului convenţional al planetei Pământ. Noi trăim cu toţii, în conformitate cu ideea lui Teed, în interiorul unei celule închise, izolate, goală la interior dintr-un univers de rocă solidă. Teed a înfiinţat Koreshan Unity care era un fel de biserică populară unde celibatul era practicat şi teoria Pământului gol reprezenta filozofia de bază. Într-o carte publicată în anul 1870 denumită The Cellular Cosmogony sau Earth a Concave Sphere, Teed descrie propriile sale teorii privind lumina, gravitaţia şi multe alte ştiinţe în conformitate cu modelul său teoretic.
Poate că cea mai importantă poveste din analele teoriei Pământului gol a fost lansat în 1897 de către Ulysses Grant Morrow, un membru al Koreshan Unity al lui Teed şi care credea în teoria universului concav. Morrow a făcut numeroase cercetări la nivelul apei şi a verificat vizibilitatea unor obiecte care s-ar afla sub orizont, ceea ce ar indica un Pământ în formă de glob, dar oamenii de ştiinţă au respins rezultatele sale deoarece acestea ar fi putut fi cauzate de unele efecte simple de distorsiuni atmosferice (n.t. refracţia luminii prin atmosferă). Morrow a conceput un experiment despre care el a crezut că nimeni nu l-ar putea contrazice: realizarea unei linii de referinţă absolut drepte de patru mile lungime, peste apă. Dacă teoria universului concav era corectă, linia lui Morrow ar fi fost mai aproape de suprafaţa apei la capete şi mai distanţată faţă de apă la mijloc. El s-a apucat de lucru.
Ceea ce el a realizat a fost un set de patru „rigle" pentru măsurarea rectiliniarităţii având 12 picioare lungime şi 4 picioare lăţime acestea fiind realizate special, cu mare atenţie, de compania de cale ferată Pullman. Riglele aveau forma literei H fiind fixate în diagonală cu bare de oţel pentru rigiditate. Ele au fost concepute să se prindă una de alta cu o precizie absolută şi prin extindere să formeze o linie perfect dreaptă. Nu ar fi fost practic să se construiască o riglă de patru mile lungime astfel că Morrow şi-a planificat să înceapă cu câte o riglă şi apoi să o extindă din aproape în aproape. Fiecare piesă în parte a fost inversată atunci când a fost montată pentru a anula orice posibilă asimetrie din construcţia fiecăreia. Dacă suprafaţa Pământului este într-adevăr curbă, concavă sau convexă, distanţa dintre riglă şi nivelul mediu al apei s-ar modifica încet de la capătul de început al riglei către capătul final al acesteia şi această diferenţă ar creşte pe măsură ce distanţa s-ar mări, deoarece curbura ar deveni mai mare. Nivelul mediu al apei a fost determinat folosind chesoane de-a lungul traseului şi s-a ţinut cont de efectul mareelor.
Prima riglă a fost poziţionată în data de 18 martie 1897 fiind fixată solid, în siguranţă, pe două ancore şi a fost amplasată la nivel cu ajutorul a două dispozitive calibrate şi a unui fir cu plumb. Echipa Morrow a lucrat încet şi în mod deliberat a petrecut aproape două luni pentru a parcurge o distanţă de patru mile. Datele au fost măsurate cu grijă şi înregistrate de-a lungul drumului de mai multe echipe independente, fiecare număr fiind verificat de două ori şi parafat. Rezultatele? Exact aşa cum s-a aşteptat Morrow, datele au indicat o curbare în sus a suprafeţei Pământului în raport cu riglele utilizate şi ele au fost corespunzătoare unui Pământ concav, gol, având o rază de 4.050 mile (6.519 km). Raza efectivă a Pământului este de 3.963 mile (6.378 km). Valoarea măsurată a dimensiunii Pământului de către Morrow a avut o precizie de 2,2%. În acest fel a rezultat că acesta ar avea forma unei sfere goale la interior pe a cărei suprafaţă interioară noi trăim.
Această măsurătoare a reprezentat o confirmare importantă a teoriei susţinută de fundaţia Koreshan Unity. Analiza modernă a datelor publicate nu prezintă erori metodologice iar modul de realizare al experimentului părea în regulă. Cum putem atunci interpreta rezultatul obţinut?
Răspunsul constă în modul de construcţie a riglelor utilizate. Una singură s-a păstrat până în ziua de azi şi aceasta se află în cadrul Koreshan State Historic Site din Lee County, Florida. Deşi prin construcţie fiecare riglă a fost rigidizată prin intermediul unor tije metalice prinse în diagonală cu scopul de a menţine forma dreaptă a acestora, un element constructiv critic a fost omis. Tijele de oţel nu au fost legate una de alta în locul în care se intersectează şi nici nu au fost fixate de bârna principală transversală. Intersecţia dintre tijele în diagonală era liberă. Dacă acolo ar fi existat un punct de conexiune atunci fiecare riglă ar fi reprezentat, într-adevăr, un dreptunghi rigid. În schimb, această intersecţie era liberă şi ea se putea deplasa în sus şi în jos permiţând astfel structurii să se destindă şi să capete o formă trapezoidală. Dacă această deformare avea loc doar la un capăt, ea apărând în mod normal atunci când se fixau bolţurile pe următoarea riglă, atunci, probabil, ea nu era suficient de mare pentru a putea fi observată. Morrow a presupus că prin inversarea fiecărui segment de fiecare dată când acesta era reutilizat s-ar anula orice nereguli de construcţie. Dar această soluţie constructivă eronată a însemnat că fiecare secţiune se deforma în jos indiferent de direcţia în care ar fi fost orientată. Pe măsură ce suprafaţa Pământul se curba în jos faţă de linia lui Morrow, aceasta se încovoia în jos de două ori mai mult, creând iluzia că suprafaţa Pământului se curbează în sus spre linie. Că s-a întâmplat să se deformeze suficient încât să dea o rază exact contrară celei a Pământului pare a fi doar o coincidenţă.
Teoria universului concav, ca o formă de misticism religios, a continuat în Germania nazistă datorită lui Peter Bender, pilot Luftwaffe, cel care a devenit şef al unui ordin religios şi a cărui operă a fost continuată de Karl Neupert, autor al lucrării Geokosmos. O întreagă serie de autori germani au continuat această temă în perioada anilor '30 şi '40.
A urmat americanul John Symmes cel care a promovat ideea unui model al Pământului care este popular în prezent şi care afirmă că Pământul şi Universul sunt aşa cum le observăm, dar, de asemenea, există o civilizaţie aflată în partea interioară a scoarţei terestre. Symmes a fost de fapt aproape de a obţine o sponsorizare din partea guvernului american pentru efectuarea unei expediţii având drept misiune descoperirea deschiderii polare din partea de nord a planetei, dar atunci când preşedintele Andrew Jackson a preluat mandatul în anul 1829 planul a fost abandonat.
şi în timp ce teoria universului concav a fost abandonată, ideea existenţei unei lumi interioare şi exterioare suprafeţei Pământului a înflorit. Autori recenţi, cum ar fi Raymond Bernard în lucrarea The Hollow Earth: The Greatest Discovery în History (Pământul gol: Cea mai mare descoperire din istorie) susţin că multe dintre cele mai importante explorări polare timpurii au reprezentat de fapt misiuni secrete destinate descoperirii deschiderilor polare şi stabilirii unui contact cu civilizaţia aflată pe suprafaţa interioară a Pământului. Jan Lamprecht, un autor din Africa de Sud, sugerează că toate planetele stâncoase din sistemul solar sunt formate în acest fel. Unele dintre dovezile indicate de acesta în legătură cu existenţa unor deschideri polare secrete includ migraţia sezonieră a animalelor şi faptul că hărţile timpurii ale regiunilor nordice s-ar fi schimbat de-a lungul secolelor, datorită dorinţei de a ascunde adevărul.
Indiferent de modelul adoptat, teoriile Pământului gol reprezintă o privire fascinantă în cultura timpului. Fie că a fost vorba despre o curiozitate ştiinţifică autentică a lui Halley, de convingerile religioase ale lui Teed şi Bender, sau de teoriile moderne conspiraţioniste noi am aflat că Pământul nu este gol. Adevăratele valori ale oricărei legende urbane se găsesc numai atunci când cercetezi dincolo de legenda în sine.
Traducere de Cristian-George Podariu după The Hollow Earth Theory cu acordul editorului
