Trăim vremuri în care autoritatea ştiinţifică nu are rival. De la activiştii ecologişti şi până la cei anti-avort, cu toţi fac apel la dovezile pe care ştiinţa le pune la dispoziţie pentru a-şi argumenta ideile, deşi până mai ieri aceasta era inamicul public numărul 1.
Cu toate acestea, dincolo de îndoielile pe care oamenii le manifestă cu privire la ştiinţă, autoritatea acesteia nu are rival în prezent. Influenţa formidabilă a autorităţii ştiinţifice poate fi remarcată, de pildă, în modul în care militanţii ecologişti se bizuie acum pe ştiinţă pentru a-şi susţine ideile. Nu cu mult timp în urmă, în anii ’70 şi ’80, conducătorii mişcărilor ecologiste insistau pe ideea că ştiinţa urmează un drum contrar democraţiei şi este la originea multora dintre problemele cu care se confruntă planeta. În prezent, cel puţin în discursul public, ostilitatea acestor activişti faţă de ştiinţă a fost înlocuită cu o atitudine de acceptare şi sprijinire a punctelor de vedere oferite de ştiinţă.
În zilele noastre, influenţarea factorilor de decizie din domeniul protecţiei mediului înconjurător depinde în mare măsură de legitimarea oferită de dovezile ştiinţifice. În apariţiile lor publice, ecologiştii folosesc adesea ştiinţa într-o manieră dogmatică. “Oamenii de ştiinţă au grăit”, susţine un grup de militanţi din Marea Britanie, parafrazând cunoscuta expresie religioasă: “Acesta este Cuvântul Domnului”. “Asta ne spune ştiinţa că trebuie să facem”, pretind mulţi dintre cei care luptă împotriva poluării mediului înconjurător, înainte de a afirma că dezbaterea cu privire la încălzirea globală “s-a încheiat”.
Săptămâna aceasta David King, fostul consultant ştiinţific al guvernului britanic, a criticat acţiunile extreme ale unei mişcări ecologiste, considerând că acestea “dăunează cauzei” pentru care militează apărătorii mediului ambiant. Totuşi, când ştiinţa este folosită în discursul politicienilor, aşa cum a fost cazul în mandatul lui King - care a afirmat la un moment dat că “ştiinţa demonstrează” faptul că încălzirea globală reprezintă o ameninţare mai mare ca terorismul - şi al altora ca el, atunci aceasta poate fi transformată rapid şi implacabil într-o adevărată dogmă, în superstiţie şi prejudecată1. Tocmai folosirea pe scară largă a ştiinţei în discursul politic alimentează perspectiva dogmatică a luptei prezente pentru protecţia mediului.
Astăzi, religia şi ideologiile politice nu mai însufleţesc decât o mică parte a publicului. Politicienii reuşesc cu greu să îşi justifice acţiunile şi opiniile folosind vocabularul moralităţii. În lumea anglo-americană, oficialităţile îşi promovează şi justifică în prezent politicile mai degrabă folosind dovezi ştiinţifice decât raţiuni morale. În cercurile în care sunt gândite politicile publice, formulări precum “e bine” ori “este rău” au fost înlocuite cu “Studiile indică faptul că...”
Judecăţile morale sunt adesea înlăturate chiar şi din cele mai sensibile domenii. De pildă, experţii fac uz de limbajul medical mai degrabă decât de cel moral pentru a le spune elevilor care traversează primii ani ai adolescenţei că sexul nu este neapărat ceva “rău”, cât ceva ce le poate dăuna din punct de vedere emoţional. Atât de profundă este criza morală şi religioasă, încât până şi instituţiile religioase sunt afectate. Fundamentaliştii nu se mai bazează doar pe textele biblice pentru a-şi susţine credinţa în doctrina creaţionistă; în prezent, născocirea “creaţionismului ştiinţific” de către fundamentaliştii creştini din SUA este simptomatică pentru tendinţa de a completa credinţa tradiţională cu autoritatea ştiinţifică.
De asemenea, mişcarea anti-avort nu se mai limitează la a înfiera o procedură medicală pe care o consideră ticăloasă. Se bazează din ce în ce mai mult pe ştiinţă şi tehnologie pentru a-şi promova ideile. Adepţii mişcării susţin că avortul dăunează sănătăţii femeii şi probabil se soldează cu traume postoperatorii. Dezbaterea despre “când începe viaţa?” era odinioară una de natură morală, pentru a-l cărei răspuns era nevoie de păreri din domenii precum etica, drepturile omului şi conştiinţa umană. În zilele noastre activiştii anti-avort fac apel la cercetări medicale şi folosesc o definiţie în sens restrâns pe care ştiinţa o oferă pentru momentul “când începe viaţa”: ei susţin că deoarece “dovezile” ne arată că fătul poate supravieţui la 24 de săptămâni în afara pântecului, acest fapt demonstrează mai presus de orice îndoială începutul vieţii2.
____
Note:
1. The war on hot air, Guardian, 12 ianuarie 2008
2. Vezi Abortion: stop hiding behind The Science, de Jennie Bristow, 22 octombrie 2007
Acest text reprezintă traducerea (cu permisiunea autorului) a articolului Really bad ideas: The tyranny of science, scris de sociologul englez Frank Furedi şi publicat la 15 ianuarie 2008.
