Ce este talentul? Cum se explică faptul că unul are o pricepere remarcabilă la a cânta la un instrument, pe când altul nu reuşeşte să reproducă o melodie într-un mod plăcut urechii chiar dacă se străduieşte îndelung? Cum de unii au o mare pricepere în a desena, picta ori cânta, iar alţii nu?
Ce este talentul? Cum se explică faptul că unul are o pricepere remarcabilă la a cânta la chitară, pe când altul nu reuşeşte să reproducă o melodie într-un mod plăcut urechii chiar dacă se străduieşte îndelung? Cum de unii privesc la un peisaj şi în câteva minute reuşesc să schiţeze cu mare rigoare ceea ce văd, pe când alţii nu pot creiona ceva inteligibil oricât s-ar strădui?
În ultimii ani s-a cristalizat un curent de opinie curios privind natura talentului. Se susţine de către psihologi serioşi că în fapt nu este nimic misterios în legătură cu talentul, că talentul ar fi concretizarea într-o anume formă de reprezentare a unui efort constant de perfecţionare într-un anumit domeniu. Aşadar, vreţi să deveniţi un virtuos al viorii? Nimic mai simplu: luaţi loc, fixaţi-vă cu grijă vioara în umăr şi începeţi să repetaţi. Psihologii vă vor lăsa 10.000 de ore pentru repetiţie, după care veţi fi ceea ce vă doriţi, adică un profesionist desăvârşit al viorii.
În susţinerea acestei concepţii privind natura talentului stau exemple concrete. Copii care fără să arate o atracţie irezistibilă pentru şah, dar care au fost crescuţi în aşa fel încât şahul a devenit parte din viaţa lor cotidiană, prin muncă asiduă în domeniul şahului, în timp au ajuns printre cei mai buni din lume. În acest sens stă mărturie cazul surorilor Polgár, fetele unui profesor de şah pe nume László Polgár (dar care nu a fost niciodată un jucător sclipitor), care au ajuns faimoase atât prin performanţele lor şahistice, dar şi prin istoria lor personală. Tatăl lor crede că a demonstrat că talentul este supraevaluat: în fapt este vorba de muncă şi iar muncă.
Dar, credem, oricâte argumente ar susţine această teorie, toţi avem propria experienţă de viaţă care afirmă contrariul. Poate că în domeniul şahului antrenamentul zilnic să fie suficient. În alte domenii cu siguranţă nu este. Câţi dintre noi nu au încercat în adolescenţă să devină virtuoşi ai chitarei, dar progresul prea lent ori inexistent i-a convins că... nu prea au talent? Câţi dintre noi nu au încercat să deseneze ori chiar să picteze, dar, din nou, o nepricepere funciară ne-a lămurit că... sunt şi alte opţiuni demne de luat în seamă?
Efortul de a lămuri natura talentului este unul interdisciplinar. Genetica (există un profil genetic special pentru cei talentaţi ori pentru anumite talente?), neurologia (există anume modele neuronale, recognoscibile din copilărie, specifice talentului?), psihologia cognitivă (sunt reprezentările mentale ale celor talentaţi diferite de ale celor fără talent?), psihologia motivaţională (cum se face că mulţi dintre cei foarte talentaţi par a fi mistuiţi de pasiunea pentru domeniul în care excelează?) sunt o parte dintre domeniile ştiinţei care trebui să ofere inputuri solide pentru a completa marele puzzle pe care-l reprezintă răspunsul la întrebarea privind natura talentului.
Deocamdată, ce este talentul? este o întrebare cu răspunsuri diverse, dar nu cu unele care să lămurească în chip convingător. Este talentul înnăscut ori rezultatul muncii? Probabil că este nevoie atât de muncă, dar şi de o înzestrare genetică pe măsură. Până când ştiinţa nu va lămuri această chestiune - dacă o va face vreodată - rămân doar speculaţiile...
Acest material este inspirat de articolul "Cracking open the lockbox of talent" scris de psihologul Howard Gardner.
