Cândva, doctorii erau gata să-ţi găurească ţeasta pentru a elibera astfel spiritele rele pripăşite pe acolo. În cazul în care te confrunţi cu o depresie severă sau cu episoade cumplite de frică iraţională, ai mai accepta astăzi, în secolul 21, asemenea intervenţii?

Atenţie: acest articol îţi va mări, considerabil, gradul de neîncredere în medicina complementară şi unele terapii psihologice. Deşi scris cu simpatie faţă de natura umană şi încercările ei perseverente, adesea disperate, de a-şi găsi echilibrul fizic sau mental, textul este în mod deliberat lipsit de empatie pentru „specialiştii” în practici alternative, încântaţi de metodele lor şi gata oricând să-şi culpabilizeze pacienţii sau clienţii deoarece nu se străduiesc suficient sau „au o karmă rea”.

Probabil că „nu” (vezi, nu exclud posibilitatea de a fi o persoană teribilistă). Cum ar fi, însă, ca echivalentul mai blând al acestor „tratamente” să existe şi în zilele noastre? Violenţa şi iraţionalitatea, adânc sădite în minţile noastre, nu au dispărut peste noapte, doar s-au adaptat şi ele, îmbrăcând forme mai subtile şi acceptabile social, mai ales în condiţii de intensă economie cognitivă (almost cynical, i suppose, but it’s not me, it’s Shelley Taylor, some obscure social psychologist).

→ Citeşte şi: Practici medicale apuse

Hai să ne imaginăm că ai dermatita atopică (o boală alergică ale cărei cauze primare sunt doar parţial cunoscute). Sau hepatită cronică (de aproape 10 ani, dar nu ştii asta). Sau ţi s-a inflamat membrana sinovială (artrită reumatoidă, dacă vrei să ţi se ridice anxietatea). Sau, dacă eşti o persoană mai pretenţioasă, poftim, cancer de col uterin. Însă eşti optimist, deoarece crezi în medicină holistă: ştii că ceea ce se întâmplă în corpul fizic este doar o proiecţie în plan material a unor dezechilibre psihologice şi/sau spirituale (ca la geometrie, când proiectezi o drepta dintr-un plan al cubului în altul, inferior).

Nu eşti singurul care crede asta! Mai mult, ştii pe cineva sau prietena ta are o verişoară de gradul 2 care are o amică abonată la „Formula Asul din Mânecă”, unde a citit despre cineva care s-a vindecat, chiar s-a vindecat (poate de o boală diferită de a ta, dar ce mai contează, tratamentul pe bază de busuioc, realizat în timp ce scrii cu mâna stângă, pentru a-ţi activa emisfera dreaptă, creativă, literele V şi I, timp de 10 minute, zilnic, imediat după Telejurnal, a funcționat. De ce tocmai literele V şi I nu ştie nimeni, iar explicaţia cu acronimul de la „Vindecare Ioc” este penibilă şi răutăcioasă). Aşa că încerci şi tu, plin de speranţă.

→ Citeşte şi: Homeopatia - medicină ori nonsens?

Hmm, nu funcţionează! După un timp încerci altceva (oferta e abundentă, numai în terapie există 500 de modele terapeutice). Degeaba! Cu toate acestea, ştii prea bine, alţi oameni s-au vindecat. Cum e posibil? Au mers la acelaşi specialist (eventual cu un doctorat la un institut din India, cu toalete în curte), au urmat, cu o conştiinciozitate demnă de scorul la Big Five al unui perfecţionist, tratamentul indicat, au făcut exact ce faci şi tu, de ce la ei a funcţionat şi la tine nu? Aceasta este întrebarea la care vindecătorul holist îţi va răspunde cu o nesfârşită compasiune: pentru că este ceva în neregulă cu tine!

Mai concret:
:: Ai conflicte inconştiente nerezolvate cu persoane semnificative din familia ta
:: Ai venit dintr-o viaţă anterioară cu o datorie foarte grea
:: Ai aşteptat prea mult până să soliciţi ajutorul psihospiritual
:: Există un deficit moral care împiedică vindecarea (adică eşti un om zgârcit sau posesiv, sau lacom şi tot aşa), prin urmare îţi lipseşte puritatea morală necesară vindecării
:: Nu ai suficientă încredere în legile spirituale ale Universului
:: Nu ai înţeles încă sensul ascuns al bolii tale
:: Urmezi un curs de teoria probabilităţilor care îţi scade vibraţiile
:: Citeşti bloguri de psihologie socială sau neuro-științe.

→ Citeşte şi: Medicina alternativă, medicină ori fraudă?

Niciodată valoarea tratamentului sau a terapiei nu intră în discuţie, cu atât mai puţin competenţa specialistului şi capacităţile lui de a gândi critic. Eşecul îţi aparţine ţie, pacient! (poate urma şi o predică despre responsabilitatea personală, de care te scutesc). Dacă îţi vine să te revolţi, deoarece nu te recunoşti în explicaţiile de mai sus (ai auzit de negare ca mecanism de apărare?). Poţi primi un ultim mesaj ceva mai reconfortant: Dumnezeu are un anumit plan cu tine (adică boala şi suferinţa ta servesc unui scop mai înalt şi nu are rost să fii furios, deoarece Domnul ştie ce face şi nu trebuie să-ţi dea ţie socoteală, creatură meschină ce eşti!)

Acum, te rog, ascultă şi veştile mele (repet, păstrez mintea deschisă şi accept că practicile alternative pot oferi, uneori, un suport, cel puţin psihologic şi nu trebuie eliminate din start). Sunt veştile bune ale unui sceptic: nu există nicio vină secretă a cărei povară să o porţi!

Nu ai ales să te îmbolnăveşti, pentru a repara nu ştiu ce prostie făcute de tine într-un trecut apropiat (această viaţă) sau îndepărtat (o viaţă anterioară) sau de un altul, încercând astfel, din loialitate, să îl salvezi. Oamenii care fac astfel de afirmaţii trebuie să le dovedească şi, dacă au găsit un mecanism explicativ, să-l pună la dispoziţia unor cercetători independenţi, pentru a-l verifica. Faptul că ei cred în propriile lor explicaţii nu dovedeşte nimic, iar dovezile anecdotice pot fi o sursă de ipoteze, dar nu baza unor teorii serioase. Este aproape o normă în practicile medicale şi terapeutice alternative să se împotrivească şi să respingă experimentele controlate. Nimeni nu poate spera să deţină un adevăr dacă nu s-a supus, şi nu într-un mod superficial, unor criterii de control, adică nu a comparat rezultatele obţinute pe un grup cu rezultatele unui alt grup, care nu a urmat tratamentul. Altfel, e posibil să înregistrezi, ca vindecător holist, tot felul de rezultate, unele pozitive (vindecări), pe care să le atribui metodei sau geniului tău neînţeles de cei cu o gândire mai pronunţat ştiinţifică, iar altele negative, datorate în exclusivitate imperfecţiunilor psihologice sau morale ale pacientului.

Totuşi, cum de apar rezultate pozitive, nu-i aşa? Nu e niciun mister. Aproape 50% din bolile pentru care oamenii solicită ajutor medical se vindecă fără o intervenţie exterioară (procesele autovindecătoare ale corpului, în care şi eu cred şi caut o metodă să le activez). Acest fenomen se numeşte remisie spontană (inclusiv unele boli teribile, deşi foarte rar, se vindeca în acest fel).

Să nu uităm, apoi, de efectul placebo, responsabil, în psihoterapie, de exemplu, de cel puţin 30% din rezultatul pozitiv (terapeuţii foarte buni ştiu să manipuleze efectul placebo în favoarea clientului). De asemenea, să ne amintim că boala nu este un fenomen linear, ci unul ondulator, adică are fluctuaţii. Este posibil că tratamentul alternativ să fie primit într-un moment în care boala intra pe o buclă descrescătoare (simptomele se remit sau devin mai slabe). E natural să presupui că vindecarea (sau iniţializarea ei) se datorează tratamentului (busuiocul, mai ştii?), deoarece mai întâi a fost tratamentul şi apoi starea de bine. Pentru amatorii de limbi moarte, acest tip de raţionament (greşit!) se numeşte post hoc ergo propter hoc şi este o calamitate. Deoarece ai consumat busuiocul nu ştii ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi făcut asta (sau dacă nu ai fi făcut nimic!). De aceea ştiinţa a inventat grupul de control (duşmanii tăi suferinzi de aceeaşi boală care nu primesc „busuioc” şi doar se uită, invidioşi, cum te regenerezi). Lăsând gluma amară de o parte, nu există nicio şansă de a deţine o cunoaştere valoroasă în absenţa a ceea ce, tehnic, se numeşte un control (and so it comes descriptive and inferential statistics, so passionately adored by most people, including me).

→ Citeşte şi: Medicina. O perspectivă evoluţionistă

Fără „control”, niciun vindecător, cu sau fără diplomă universitară (sau doctorat obţinut într-un mod dubios, nu doar în România), nu ştie ce spune, oricât de convingător pare şi, adesea, în sinea lui, chiar este (bonjour innocence!). Experimentul controlat ne vindecă (sic!) de credinţele iluzorii şi ne înrădăcinează în realitatea obiectivă, aceea căreia nu-i pasă de dorinţele şi speranţele noastre dar răspunde la acţiuni inteligente. Ştiinţa nu este un spaţiu potrivit pentru poeţi sau pentru oameni care conversează cu Dumnezeu şi cu atât mai mult medicină, teritoriul în care viaţa şi moartea sau suferinţa îngrozitoare îşi dau întâlnire.

Şi mai există o explicaţie pentru succesul vindecărilor holiste şi care, pentru a fi înţeleasă, necesită un pic de disponibilitate pentru matematică, într-o doză neletală. Iubind paradoxul şi ironia, voi formula astfel: uneori oamenii sunt vindecaţi de regresia către medie.

Dacă acesta ar fi fost un curs aş încheia cu o scurtă recapitulare. Practicienii holişti, fie ei doctori cu acte în regulă, doctori închipuiţi, oameni cu har coborât pe o conductă cuantică sau terapeuţi licenţiaţi sau auto-acreditați, plini de bune intenţii, dar încurcând abaterea standard cu variantă, obţin, uneori (niciodată în mod sistematic!), rezultate pozitive, deoarece există, în mod obiectiv:

:: Remisie spontană
:: Efect placebo
:: Fluctuaţie naturală a bolii
:: Regresie către medie.

Iar tu, dragul meu vizitator, dacă nu te-ai vindecat după un tratament alternativ sau o terapie promovată de revistele glossy (Oprah, how could I  ever forget you?) nu ai niciun motiv să te simţi vinovat. Sufletul tău nemuritor este ok în sublima lui nonexistenţă. Datoriile karmice au fost stinse de apă limpede a cunoaşterii ştiinţifice. Corpul, mintea şi spiritul nu trebuie să se integreze deoarece nu au fost niciodată altfel. Eşti un om întreg chiar acum, dar nu unul perfect. Poate e nevoie să-ţi schimbi stilul de viaţă, modul de a comunica sau, cine ştie, paradigmă în care gândeşti, dar în mod sigur nu e ceva greşit cu nucleul acela inefabil pe care îl numeşti „sinele tău”. Şinele este aşa cum este, uneori sănătos, alteori bolnav, uneori tânăr, fără îndoială, la un moment dat, bătrân. Dacă vindecătorii holişti găsesc o plăcere secretă în a emite judecaţi morale le poţi refuza şansă de a o face cu tine, ocolindu-i. Şi când ei vor fi bolnavi, la rândul lor, îi poţi întreba, cu o sclipire ghiduşă în ochi, dacă asta se datorează Karmei cu care s-au încărcat, ajutându-şi pacienţii.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.


Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE