Primii oameni au utilizat ca unelte bucăţi cioplite din piatră, dar le-au trebuit cel puţin un milion de ani ca să îmbunătăţească designul. Pentru acest lucru, puteţi da vina pe săracele lor abilităţi sociale. Detalii pe această temă, în continuare.
Bucăţile cioplite din piatră găsite în urmă cu două decenii într-o albie uscată din regiunea Afar, Etiopia, sunt cele mai vechi unelte descoperite până acum. Ele datează de acum 2,6 milioane de ani. A trecut încă un milion de ani până strămoşii noştri au făcut următoarea descoperire tehnologică. Apoi, în loc de folosirea ca lame şi raclete a bucăţilor de piatră desprinse dintr-un bolovan de râu, cineva s-a gândit că bolovanul în sine ar putea fi prelucrat într-o unealtă. „Este recunoscut ca un topor de mână, dar foarte brut”, spune Dietrich Stout de la Universitatea Emory, Atlanta. Alt milion de ani a trecut până primii oameni moderni au perfecţionat această tehnică. De ce le-a luat atât de mult?
Inteligenţa trebuie să fi jucat un rol. În primele două milioane de ani de la apariţia uneltelor, mărimea creierului hominizilor era mai mult decât dublată, având aproximativ 900 cm3. Fără îndoială, producerea de unelte cere inteligenţă şi Stout a folosit scanările RMN ale unor oameni care ciopleau pietre pentru a afla ce zone ale creierului sunt implicate. Studiile sugerează că inovaţiile tehnologice timpurii depind de noile capacităţi perceptual-motorii - cum ar fi capacitatea de a controla rigiditatea articulaţiei - în timp ce evoluţia de mai târziu a fost susţinută de complexitatea cognitivă în creştere, inclusiv un fel de gândire recursivă necesară pentru limbă (PLoS One, vol 5, e13718). Deci, cu toate că uneltele nu par să se dezvolte prea mult, producţia lor este susţinută de avansul cognitiv mare, ceea ce îl face pe Scout să concluzioneze că există mai multe progrese în această perioadă decât avem tendinţa să credem. Mai mult, spune el, oamenii puteau avea instrumente făcute din alte materiale, cum ar fi lemnul şi osul, care nu au rezistat timpului.
„Chiar şi aşa, progresul uneltelor de piatră a fost dureros de încet”, spune Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. În cartea sa „Originea speciilor noastre” (Allen Lane, 2011), el identifică un alt motiv - demografia. „Nu este vorba despre ceea ce ştii, ci pe cine ştii”, spune el. Oamenii moderni au populaţii mari, cu mulţi oameni care copie informaţia şi cu multe moduri de a o transmite. De asemenea, speranţa de viaţă ridicată permite transferul de idei din generaţie în generaţie, în timp ce Homo erectus şi Homo heidelbergensis au avut, probabil, o durată de viaţă de maxim 30 de ani, iar Neanderthalii poate de 40. „Ei trebuiau să crească foarte repede şi de aceea existau mai puţine legături între grupuri”, spune Stringer.
Mai mult, e posibil ca strămoşii noştri să fi evitat schimbarea, din moment ce viaţa era destul de plină de provocări şi fără un experiment riscant. „Este periculos să ai idei inovatoare şi să inventezi”, spune Stringer. Mark Pagel de la University of Reading, Marea Britanie, se îndoieşte că hominizii dinainte de Homo sapiens au avut acel ceva de care ai nevoie pentru a inova şi pentru a schimba idei, chiar dacă aceştia au vrut acest lucru. El face o comparaţie cu cimpanzeii, care pot face unelte brute din piatră, dar care nu au progres tehnologic. Cimpanzeii învaţă în cea mai mare parte prin încercare şi eroare, în timp ce noi învăţăm uitându-ne unul la altul şi ştim când e valoros să copiem ceva. Dacă Pagel are dreptate, atunci învăţarea socială este scânteia care aprinde o revoluţie tehnologică (Wired for Culture, Penguin, 2011). „Odată cu sosirea oamenilor moderni, jocul s-a schimbat”, spune el.
Când s-a dezvoltat limbajul? (4)
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului evolution-puzzle publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Irina Delia Duceac
