Acest articol a fost generat de o întrebare (cea din titlul acestui articol) de pe Twitter. M-am gândit un pic la subiect, dar cum au ieșit mai multe cuvinte decât îți permite Twitter-ul să pui într-un număr rezonabil de mesaje, am zis că e mai bine să le adun într-un articol.
Întrebarea reflectă „înțelepciunea populară” și are, prin urmare, un nivel de imprecizie destul de ridicat, pentru că nu este clar la ce se referă „inteligența”. Dar acesta este meritul „înțelepciunii populare”, nu? Și anume faptul că încapsulează în cuvinte puține o experiență îndelungată a multora. Sigur, înțelepciunea populară nu trebuie să fie mereu „corectă”, dar trebuie să fi pornit de la ceva real :)
De regulă atunci când vorbim de „inteligență”, ne referim la inteligența logico-matematică, cea măsurată prin IQ. Dar primul meu gând, pornind de la datele empirice (propria experiență), a fost acela că autoironia nu are legătură cu IQ-ul, ci cu anumite trăsături de personalitate. Pentru că poți avea un IQ foarte mare, dar să nu ai umor deloc, cu atât mai puțin să fii dispus să folosești umorul (pe care nu-l ai...) împotriva ta.
Care sunt acele trăsături de personalitate? Rămâne să le descoperim pe parcursul articolului. Dar până să ajungem acolo am vrut să văd întâi care sunt scopurile autoironiei (ascunse sau nu, conștiente sau nu) și consecințele acesteia. Abia apoi am căutat să identific ce trăsături de personalitate se potrivesc cu autoironia.
• Scopurile și consecințele autoironiei
Ce este autoironia? Știu, este evident, dar să începem cu dreptul :) Autoironia este ironia la adresa propriei persoane. Nu luăm în calcul în acest articol cazurile de autoironie care indică extreme negative, cum ar fi comportamentul autoironic al celor depresivi. Considerăm, așadar, situațiile de autoironie asumată, fără consecințe (prevăzute) nocive asupra celui care-o folosește.
Potențialul comic
Autoironia are un mare potențial comic. Să te autoironizezi înseamnă să creezi un contrast puternic între ceea ce ai fost / ești și ceea ce ar trebui să fi fost / să fii. Iar faptul că vorbitorul se referă la sine, dă libertate celorlalți prezenți să se amuze fără inhibiții și fără riscuri. Umorul cu subiect generic nu are același haz ca cel în care cel ironizat este individualizat cumva. Probabil de aceea autoironia este atât de prezentă în „standup comedy”.
Încredere în sine
Autoironia indică, în mod indirect, încrederea în sine a celui care-o folosește. Nu te ironizezi dacă nu-ți permiți să faci asta. Autoironizarea nu este auto-umilire, ci spune o altă poveste: că ești mândru de ceea ce ești, iar defectele / eșecurile pe care le expui prin autoironie nu te definesc. Autoironia este, prin urmare, o metodă de autoafirmare de sine.
Destinderea atmosferei
Să râzi de tine creează o atmosferă destinsă. Căci dacă poți vorbi ușor de tine într-o manieră nefavorabilă, atunci interlocutorii înțeleg că pot lăsa deoparte rigiditatea firească într-o discuție (atunci când interlocutorii păstrează o oarecare distanță), care are rolul protecției stimei de sine a tuturor.
Pe de altă parte, autoironia te poate scoate din situații delicate. Pe tine și pe toți ceilalți. De exemplu, dacă în grupul în care te afli se face o glumă despre un defect pe care în mod clar îl ai, dar cel care a făcut gluma și-a dat seama prea târziu de eroarea făcută, dacă dai dovadă de autoironie, toată lumea va fi fericită; tu, arătând că nu ești supărat (chiar dacă ești), iar ceilalți pentru că scapă de stânjeneala momentului.
Autoironia înseamnă să te tratezi pe tine așa cum nu-i poți trata pe alții, fără să pari ofensator, agresiv, lipsit de bun-simț.
Abordarea unor subiecte sensibile
Autoironia îți permite să vorbești de subiecte altfel interzise. De exemplu, dacă ești de culoare și te amuzi de cei de culoare, este în regulă. Altfel, este problematic și poți fi acuzat de rasism. Dacă faci parte dintr-o minoritate sexuală și te amuzi de anumite trăsături care individualizează (real sau fictiv) această minoritate, din nou, este în regulă. Altfel poți fi acuzat de discriminare.
Autoironia este, așadar, o cale de a emite judecăți despre lucruri care sunt supuse unor restricții sociale.
Autoironia te face plăcut
Autoironia te face să pari modest, poate chiar umil, pentru că admiterea unor defecte indică o oarecare modestie și acceptare, iar asta te face plăcut celorlalți. Sigur, modestia este doar mândrie bine camuflată, dar asta nu se vede :)
Cel care se ironizează pe sine se pune în opoziție cu cel încrezut, absorbit de importanța propriei persoane, „cu nasul pe sus”.
Autoironia este, de exemplu, o modalitate de a te face plăcut, atunci când statutul tău social impune respect și teamă. Politicienii și liderii de orice fel știu (sau ar trebui să știe) asta.
În plus, de la un om care are capacitatea de a fi autoironic te aștepți să aibă empatie, să te înțeleagă, pentru că, nu-i așa, „e și el om”.
Capacitatea de autoironizare arată și faptul că ești autentic, că nu ești ascuns în spatele unor măști sociale de conjunctură. Faptul că te prezinți așa cum ești este o modalitate de a te face plăcut, acceptat și apreciat de ceilalți.
Truc de management
Cumva paradoxal, un lider care folosește autoironia, făcând cunoscute cu umor propriile defecte și eșecuri, va părea mai profesionist decât unul care nu admite niciodată că a greșit, căci recunoașterea unei greșeli indică abilitatea de auto-corecție, de a învăța din propriile greșeli. În plus, în acest fel liderul își arată „umanitatea”, faptul că nu s-a uitat pe sine într-un „turn de fildeș”. Autoironia este, prin urmare, și un mijloc de a reduce distanța dintre tine, ca lider, și ceilalți.
Autoironia are și beneficii personale, căci te face să te simți mai bine. Odată pentru că ceilalți în mod cert se vor amuza și vor zâmbi (cine nu se amuză când cineva se critică pe sine? :)), iar în al doilea rând pentru că admiterea unor defecte / neîmpliniri, chiar și într-o notă comică, reduce presiunea generată de acestea.
• Este întotdeauna benefică autoironia?
Probabil că în exces are efecte negative. Când autoironia depășește un anumit prag, devine umilitoare, iar efectele pozitive dispar.
Ca să fie utilă, autoironia trebuie să se refere la un defect / eșec nu prea mare / important. Nu te poți autoironiza după ce ți-ai stâlcit soția în bătaie, de exemplu. De partea opusă, nu poți aplica cu succes autoironia pe aspecte unde excelezi, căci pare doar o formă de a-ți evidenția supremația, un act de falsă modestie.
• De ce pare inteligent cel capabil de autoironie?
Întrebarea din titlul articolului, cum spuneam, reflectă „înțelepciunea populară”. Cel care are umor este asociat, de regulă, cu o persoană inteligentă. Ceea ce nu este adevărat decât în anumite cazuri. Mai departe, cel care are umor în raport cu propria persoană este, de asemenea, asociat cu o persoană inteligentă.
Dar de ce?
Întâi, pentru că arată că este capabil să-și identifice defectele și să-și admită eșecurile. Mai mult, le face publice, nu le ascunde. Un astfel de om, dincolo de o bună cunoaștere de sine, semnalează și o bună capacitate de autocorecție.
În al doilea rând, pentru că asociem în genere cu prostia opinii evident greșite asumate ca fiind corecte, punerea semnului „egal” între defecte și calități, între eșecuri și succese. Spunem că este un prost cel care încearcă să ne vândă un defect drept o calitate și un eșec drept o victorie. Prin comparație, cel care își recunoaște defectul și admite eșecul nu e prost, deci e deștept.
• Ce trăsăturilor de personalitate are o persoană care se autoironizează?
Am ajuns la partea în care încercăm să vedem cum arată, sub aspectul trăsăturilor de personalitate, cel cu capacitate de autoironie.
Folosim în acestă abordarea teoria unui psiholog american mai puțin cunoscut, Steven Reiss (1947–2016), care a stabilit experimental un set de 16 motivaţii fundamentale care ne caracterizează universul interior şi care ne dictează comportamentul. Puteți vedea aici în ce constă teoria acestuia. Modelul lui Reiss este cuplat la modelul personalității numit OCEAN, despre care am scris pe scurt aici.
Am identificat trei trăsături de personalitate care descriu pe cel ce se autoironizează, astfel:
1. Acceptarea
Ca să fii autoironic trebuie să-ți dorești într-o oarecare măsură să fii acceptat de ceilalți, oricare ar fi poziția pe care o ai în grup. Altfel, dacă nu-ți pasă deloc, nu merită efortul. Dar trebuie să ai un nivel decent de încredere în sine, căci altfel ironizarea de sine ar fi similară cu umilirea.
2. Independența
Autoironia indică un grad rezonabil de independență personală. Prin autoironie te expui într-o oarecare măsură judecății și deciziilor celorlalți. Chiar dacă autoironia ta va fi recepționată altfel decât îți propui, te vei descurca, căci dispui de un grad de autonomie în acțiunile tale care-ți permite să te descurci indiferent de consecințele autoironiei.
3. Sociabilitate
Cum spuneam mai sus, unul dintre efectele autoironiei este acela că te faci plăcut. Dacă ai o tendință către a avea contacte sociale, de a fi în mijlocul altora, atunci autoironia este un instrument care te face să te simți bine, ca și consecință a acceptării și aprecierii de către ceilalți.
Aceste trei trăsături sunt, cred, cele mai relevante, care descriu personalitatea celui care are capacitatea de autoironie.
• În fine, este sau nu autoironia un semn al inteligenței?
Din nou, depinde ce înțelegem prin inteligență. Dacă înțelegem inteligența logico-matematică, așa cum spuneam și la începutul articolului, nu am găsit niciun argument pentru a susține o asemenea concluzie.
Mai există un concept intrat și ieșit rapid din limbajul psihologilor, și anume „inteligența emoțională”, care este definită, de obicei, ca abilitatea de a-ţi controla impulsurile, de a empatiza cu ceilalţi şi de a crea legături sociale. Problema cu inteligența emoțională este că reprezintă, în fapt, o abilitate sau un set de abilităţi și presupune existența mai multor trăsături de personalitate. Dacă definim inteligența emoțională prin acele trăsături de personalitate menționate mai sus, atunci da, putem spune că autoironia este un semn al inteligenței (emoționale). Dar nu știu la ce ajută asta.
În concluzie, nu cred că putem spune că autoironia este semnul inteligenței, ci mai degrabă că aceasta este specifică unui anumit tip de personalitate (caracterizată de anumite trăsături de personalitate).
Dar cei care adoptă autoironia, dacă o fac cum trebuie, pot avea avantaje de integrare în grup și de imagine. Magia autoironiei este că generează o atmosferă destinsă și că creează o imagine favorabilă celui care-o folosește. Din această perspectivă, că obții atât de mult cu atât de puțin, probabil că putem spune că autoironia totuși este semnul inteligenței :)
Citește și:
• 16 dorințe fundamental care ne definesc comportamentul
• Cum să stabilești principalele trăsături de personalitate ale cuiva în 15 minute
