După cum o să-ţi dai seama din context, este vorba de un hormon (identificat în 1909), supranumit „hormonul mângâierii”: oxitocina! Să ne imaginăm o relaţie între două persoane care, pline de bunăvoinţă, decid să aibă doar o relaţie sexuală.
Poţi intui cum anume va influenţa oxitocina acest angajament uimitor de matur? Iată mai jos amănunte...
Să exemplificăm: eu, X (nu Adrian, da?) am o relaţie cu o persoană de sex opus (căsătorită) şi nu vreau să ne ataşăm emoţional unul de celălalt (ar fi foarte complicat, unul din noi are şi copii, înţelegi tu!). Dar ne simţim foarte bine împreună (nu mergem la hotel, am depăşit acest stadiu). Există intimitate fizică variată: mângâieri, săruturi (inclusiv French-kissing), îmbrăţişări scurte sau prelungite, sex.
Ce produc toate aceste interacţiuni tactile? Oxitocina! Şi oxitocina ce face? Puţin câte puţin amplifica sentimentul de încredere. Şi încrederea ce face? Face şi mai probabilă atingerea. Şi tot aşa: se numeşte cerc virtuos! Doar că noi doi am stabilit clar, încă de la începutul relaţiei noastre (sancţionate social), că nu vom avea o relaţie serioasă, ci doar ne propunem să ne bucurăm unul de celălalt, din când în când.
Însă oxitocina nu înţelege cuvintele şi angajamentele noastre. Ea face ceea ce face de milioane de ani. Creează legături. Îi face pe oameni să se simtă mai apropiaţi. Îi conectează emoţional. Începi să intuieşti cum se va dezvolta acest film?
Iată tot tabloul: oxitocina din belşug, testosteron la discreţie (relaţii sexuale satisfăcătoare, cu un plus dat, eventual, de caracterul interzis), dopamină fără număr, ce poate ieşi de aici? Ditamai încurcătura, fireşte! Apropierea emoţională este iminentă. Apar, într-un mod cât se poate de natural, aşteptările. Cresc mizele afective. Şi de aici lucrurile o pot lua razna (şi adesea o iau)
Mintea conştientă (raţională) nu se poate opune mecanismelor biologice deja activate. Unul (X) se îndrăgosteşte deşi a jurat că nu va face asta. Sau amândoi se îndrăgostesc! Pentru că există oxitocina. Pentru că atingerile sunt plăcute şi generează, în mod spontan, legături sociale (sau le amorsează) Pentru că nu poţi nega fiorul din corpul tău (şi nici partenerul său partenera ta). Ceea ce a început prin a fi doar sex (terapeutic) s-a transformat acum într-o problemă serioasă („ai divorţa de dragul meu?”).
Femeile sunt mai vulnerabile din acest punct de vedere, deoarece estrogenul amplifica efectele oxitocinei (de aceea răspunsul unei femei la atingere este mai intens la ovulaţie/fereastra de 5 zile).
De aici nu rezultă că dacă eşti femeie şi beneficiezi de servicii de masaj (profesionist) te vei ataşa imediat de maseurul tău (dar nu ar fi exclus ca lucrul acesta să se întâmple în timp, dacă mergi în mod regulat la masaj… sau vine el acasă). Cum spuneam, oamenii sunt diferiţi şi au capacităţi diferite de producere şi procesare a oxitocinei. Totuşi, dacă legătura durează, chiar şi bărbaţii cu viteze mai mici (de creştere a oxitocinei) se pot ataşa (cu atât mai mult cei care au fost răsfăţaţi din punct de vedere tactil când erau bebeluşi…
Faptul de a oferi afecţiune (prin intermediul atingerii) te face mai receptiv(a) la a primi afecţiune. Primind afecţiune te simţi recompensat(ă) şi (vezi şi teoria echităţii) simţi nevoia să oferi la rândul tău. Şi tot aşa… până la divorţ (sau scene penibile).
Ce soluţii există? Dacă eşti femeie să te întâlneşti cu „el” (amantul?) doar când eşti în faza PMS) (de fapt nu glumesc 100%, în timpul PMS creierul blochează receptorii de oxitocina şi riscul dezvoltării ataşamentului emoţional este mai mic). Şi dacă eşti bărbat? Dacă ai deja unele probleme cu intimitatea eşti în siguranţă (nu te vei ataşa).
Poate ar fi mai bine să nu ajungi într-o astfel de situaţie de la bun început? Să alegi partenerul/partenera, astfel încât să ai cu el/ea o relaţie întreagă (să nu fie nevoie de compensaţii extraconjugale)? Şi, dacă efectiv nu poţi rezista (testosteron sus, sus de tot), să te rezumi la one night-stand? Sau să mergi periodic la muntele Athos, împreună cu Gigi Becali?
Predicţia ştiinţei psihologice pentru cuplurile care vor să experimenteze doar satisfacţia sexuală fără a se angaja mai profund în relaţia lor este sumbră (din perspectiva celor implicaţi): cel puţin unul dintre ei, cu o probabilitate mai mare femeia, va ajunge să îşi dorească mai mult (el: „nu aşa ne-a fost înţelegerea, de ce pui presiune pe mine?” Ea: „pentru că acum te iubesc!”)
De ce? Deoarece există oxitocina (şi receptori pentru ea). Deoarece oamenii (normali) se ataşează în mod natural unii de alţii când sunt recompensaţi tactil, în mod regulat. Deoarece Natura „vrea” ca genele să facă saltul pe generaţia următoare (de aceea a fost „inventată” oxitocina… şi nu doar ea).
Aşa că, dacă te tentează some pure, no-strings-attached weekend relationship, reflectează în mod serios la consecinţele previzibile. Eu mi-am făcut datoria şi ţi-am spus...
Articol preluat de pe site-ul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului
