Mai jos găsiți un aforism celebru al filozofului german Friedrich Nietzsche din „Dincolo de bine și de rău”. E dintr-o traducere publicată în anul 2015 la editura Humanitas.
„Cine se luptă cu monștrii trebuie să ia seama să nu se transforme la rândul lui într-un monstru. Iar dacă vei privi multă vreme într-o prăpastie, prăpastia va privi și ea în adâncul tău.”
Originalul, în germană, spune: „Wer mit Ungeheuern kämpft, mag zusehn, dass er nicht dabei zum Ungeheuer wird. Und wenn du lange in einen Abgrund blickst, blickt der Abgrund auch in dich hinein”.
Nu-mi place traducerea în română. Mi se pare pare că pur și simplu pierde esențialul. Și asta indică spre o problemă fundamentală în ce privește cărțile de filozofie: problema traducerii. O traducere este, în sine, o operă.
Eu aș traduce aforismul în felul următor: „Cine se luptă cu monștrii trebuie să fie atent să nu se transforme el în monstru în acest timp. Iar dacă privești mult timp în abis, abisul va privi și el în adâncul tău”.
Care sunt diferențele? Acestea pornesc de la modul în care cred că ar trebui să înțelegem ce vrea Nietzsche să ne spună. În fapt, după cum cred că e ușor de realizat, cele două fraze sunt puse în același aforism pentru că ilustrează aceeași idee.
De ce am deveni și noi monștri atunci când luptăm cu aceștia? Pentru că este ușor să uiți de tine, cel dinainte, și de valorile pe care le împărtășeai. Tacticile folosite de un monstru se presupune că pot fi „subumane”, nedemne de o ființă elevată. Dar provocarea de a te păstra în limitele decenței se poate dovedi intolerabilă, iar tentația (ori furia) de a te „coborî” la nivelul monstrului prea ispititoare. Pentru un exemplu la îndemână, în război mulți tineri onorabili devin rapid monștri, aliniindu-se la nivelul impus de ororile situației.
A doua parte este un pic mai obscură. Posibil acesta să fie motivul pentru care prima parte este mai explicită; pentru a sprijini înțelegerea celei de-a doua.
Dacă am lua traducerea românească de Humanitas, ce am putea înțelege? Să privim în prăpastie? Ce sugerează prăpastia? Aș spune că nu mare lucru.
În schimb „abgrund”, „abisul” sugerează alt lucru decât prăpastie. Abis duce la ideea de „fără fund”, de „neant” ori „nimic”. Originea termenul este grecească: gr. ᾰβυσσος - „fără fund”, „infinit”. „Abisul”, cred, poate indica „răul”, dacă e să ne amintim prima frază din aforism.
Dar ce înseamnă că și abisul se va uita înlăuntrul tău? Că obiectul atenției tale, abisul, se reflectă spre tine, privitorul, putând pune stăpânire pe tine.
Este imposibil să știm cu certitudine ce a avut în minte Nietzsche când a scris această frază. Poate nu mare lucru, poate da. Dar trebuie admis că este un aforism cu profunzime, adică unul care sugerează o listă de posibile explicații. La urma urmelor asta este ce înțelegem adesea prin „profunzime”, și anume diverse straturi de interpretare.
Una, cea pe care am adoptat-o eu, este următoarea: trebuie să-ți alegi cu atenție ceea ce-ți ocupă atenția, pentru că nu poți fi alt lucru decât produsul a ceea ce gândești și faci (adică ceea ce-ți ocupă atenția).
Dacă viața ta se consumă între un pahar de bere și un film, acesta este și conținutul „ființei” tale. Cum poți fi mai mult?
Ce privești se reflectă înspre tine, punându-și amprenta asupra ce ești.
Ai o altă explicație?
