Marcus Aurelius (n.121-m.180) a fost împărat roman și, în același timp, filozof. O combinația ciudată, trebuie să recunoaștem. Dar atunci nu aveau nici telefoane, nici Internet, iar liderii nu schimbau un avion cu altul (adică mai aveau timp și pentru reflecție). E drept, purtau de regulă războaie.
Marc Aurelius a scris o singură lucrare, în greacă, intitulată „Gânduri către sine însuși”. Deși ne despart aproape două mii de ani de acesta, cartea sa reprezintă o lectură plăcută și nu se compară cu cărțile de filozofie scrise de filozofi precum Kant, Hegel ori Heidegger; ce vreau să spun este că Marc Aurelius se poate citi mai ușor, deși, firește, sunt dificultăți în înțelegerea acestuia, multe cauzate de faptul că înțelegerea lumii și a omului, împreună cu limbajul utilizat, s-au schimbat în intervalul ce ne separă de vremea împăratului roman (de exemplu, stoicii, iar Aurelius a fost un stoic, erau de părere că sufletul era în inimă).
„Gânduri către sine însuși” este o scriere cu multe recomandări pentru cititor. În fapt, sunt puțini filozofi atât de axați pe arta de a trăi. De aceea am și intitulat articolul „Cum să trăiești după Marc Aurelius”. Pe de altă parte, sfaturile lui M.A. au la bază concepția stoică cu privire la univers și divin, care sunt astăzi complet altele (evit să spun că sunt depășite, pentru că ceea ce astăzi privim ca fiind știința ultimă va primi același tratament în viitor, adică va fi privit ca o concepție primitivă, arhaică).
Nu e clar ce s-a întâmplat cu lucrarea după moartea împăratului. Primele fragmente din aceasta apar în sec. al IX-lea într-un lexicon bizantin. Abia în 1559 apare o ediție imprimată, pe baza unui manuscris în latină, astăzi pierdut.
Abordarea în scrierea acestui articol a fost următoarea: am reținut ceea ce ni s-a părut a avea utilitate astăzi și am lăsat de-o parte părțile teoretice ori pe care le-am considerat depășite, de mai puțin interes pentru cineva interesat de latura practică a lucrării. Pentru o lectură mai ușoară, am adoptat o expunere fragmentară, focalizată pe idei.
Iată ce a ieșit.
1. În cartea I Marcus Aurelius ne spune ce a obținut de la diverse persoane pe care le-a cunoscut. Lista este importantă, pentru că arată ce îl interesează pe autor, ce trăsături comportamentale ori mentale găsește folositoare și demne de obținut:
- să manifești amabilitate și calm;
- să arăți pudoare și un caracter bărbătesc;
- să ai respect pentru zei;
- să fii generos;
- să te abții de la a face / gândi răul;
- să ai mod de viață măsurat;
- să alegi educația privată (nu la școlile publice);
- să nu fii partizan când e vorba de echipele de gladiatori;
- să ai tăria de a suporta greutățile;
- să te mulțumești cu puțin;
- să faci totul cu mâinile tale;
- să nu te preocupi de treburile altora;
- să nu dai ascultare calomniilor;
- să nu te ocupi de lucruri fără rost;
- să nu crezi în magicieni și șarlatani;
- să poți accepta opiniile sincere;
- să te familiarizezi cu filozofia;
- să scrii dialoguri în copilărie;
- să ai capacitatea de a accepta un pat simplu și tot ce ține de educația grecească.
- să te preocupi de îndreptarea caracterului;
- să te abții de la a scrie texte abstracte;
- să nu te arăți dispus să faci servicii altora, dacă nu te poți ține de cuvânt;
- să renunți la retorică, poezie și vorbire elegantă și să-ți scrii scrisorile într-un limbaj cât mai simplu;
- să fii prietenos față de cei care te-au supărat și să-i ierți pe cei care te-au ofensat - atunci când sunt dispuși să se căiască;
- să studiezi textele cu grijă, fără a fi mulțumit cu o cunoaștere generală, superficială a lor;
- să nu fii de acord (să nu-ți dai asentimentul) rapid cu cei care vorbesc în jurul tău;
- să ai un spirit independent și să iei decizii bine gândite;
- să ții seama doar de rațiune;
- să rămâi echilibrat atunci când ai parte de suferințe mari;
- să nu te lași dominat de mânie pe timpul explicațiilor;
- favorurile prietenilor să nu te copleșească, dar nici să nu le lași să treacă cu indiferență;
- să fii serios și să ai grijă față de prieteni;
- să fii îngăduitor față cei care-și dau cu părerea fără să gândească;
- să pui în ordine învățăturile necesare vieții;
- să te arăți erudit, fără a fi pedant;
- să nu-l critici aspru pe cel care a folosit în discurs vreun barbarism ori a avut vreo greșeală;
- să înțelegi ce sunt: invidia, viclenia și ipocrizia - care susțin puterea tiranică;
- să nu te sustragi obligațiilor care decurg din relațiile pe care le ai cu ceilalți sub motivația că ești ocupat sau ai treburi urgente;
- să nu rămâi nepăsător la acuzațiile unui prieten, chiar dacă te învinuiește fără rost;
- să vorbești de bine despre profesori și să-i iubești pe copii;
- să realizezi ce ți-ai propus, în ciudat tuturor dificultăților;
- să nu te lași mirat / uimit de nimic, dar nici posomorât sau foarte fericit;
- să dai impresia că ești drept pentru că așa ești tu, nu pentru că ai devenit astfel prin educație;
- să arăți o fermitate de neclintit după ce ai luat decizii bine chibzuite;
- să oferi recompense după merit;
- să nu te mulțumești cu concluziile preliminare ale unei anchete, ci s-o duci până la capăt;
- să fii în stare să oprești lingușelile de orice fel la adresa ta;
- să alungi teama superstițioasă față de zei;
- să folosești fără îngâmfare cele ce-ți fac viața mai ușoară, când le ai, dar să nu le regreți când nu le ai;
- să nu fii prea pretențios nici cu privire la felurile de mâncare, nici cu privire la calitatea veșmintelor.
Cum se poate vedea, lista este lungă, iar de multe ori, deși mesajul este clar, „procedura” de a-l pune în practică nu este simplu de imaginat.
2. Lasă deoparte cărțile! Nu te mai chinui! Nu-ți este dat. [...] Ești bătrân.”
[Comentariu: așa cum spune și titlul cărții, de multe ori Marcus Aurelius vorbește cu sine însuși. Interesant de văzut cum observă că este fără speranță în raport cu cărțile :) Avea 50 de ani...]
3. Sunt proști cei care, din pricina acțiunilor lor, sunt obosiți de viață și nu au niciun scop care-i să-i călăuzească.
4. Să te comporți, să gândești și să vorbești ca și cum imediat ai muri.
[Comentariu: acesta este un gând al lui M.A. care reapare în diverse forme și de nenumărate ori în carte. Dar ideea nu e, cum ar putea părea unora, să „trăiești la maxim” ori neglijent, căci moartea ar anula totul, ci este vorba de a valoriza fiecare clipă a vieții în cel mai înalt mod. M.A. care, din nou, se credea bătrân și aproape de moarte la cei 50 de ani ai săi, a meditat în profunzime asupra subiectului morții, încercând, probabil, să se împace cu ideea.]
5. Odată cu vârsta, vine și declinul capacității intelectuale. De aceea este important „să ne grăbim”. Altfel, s-ar putea să fie prea târziu să mai înțelegem „legătura între lucruri” și să cunoaștem „lucrurile divine și omenești”.
6. Petreceți viața ca un om care a încredințat zeilor bunurile sale și care nu se face nici tiranul, nici sclavul altui om.
7. M.A. arată că nume odată faimoase au intrat în uitare completă. Ce credem că va fi o amintire nepieritoare este, în fapt, doar neant. Prin urmare, nu o faimă care să „supraviețuiască” morții individului e de căutat, ci acțiuni puse în acord cu interesele comunității, capacitatea de a primi orice ca fiind necesar. O ancorare fermă, așadar, în această viață, fără a trăi transportat într-un viitor de faimă iluzoriu. Totul este efemer, și cel amintit, și cel care-și amintește.
8. Ești un suflet amărât care susține un cadavru...
9. Orice eveniment este firesc și cunoscut, ca trandafirul primăvara și fructele vara. La fel sunt: boala, moartea, defăimarea, uneltirile și toate cele care îi înveselesc și întristează pe proști.
10. Privește întotdeauna lucrurile omenești ca pe niște realități efemere, fără valoare; azi o materie vâscoasă, mâine un corp îmbălsămat sau cenușă. [...] Așadar, petrece-ți această clipă a timpului în conformitate cu natura și încheie-ți viața împăcat.
11. Adu-ți aminte, în orice împrejurare care te-ar împinge la suferință să te folosești de acest sfat: nu este o nenorocire, ci o fericire să suporți cu noblețe această situație.
12. Nu au de ce să-ți admire ascuțimea minții! Fie, dar sunt alte trăsături de care nu poți spune: „Nu e în natura mea”.
[Comentariu: interesantă această observație, prin care M. Aurelius admite faptul că nu are o minte ascuțită. El își asumă însă ceea ce este, punând accent, în frazele ulterioare, pe trăsăturile care pot fi „educate”, precum: măsura în ce privește plăcerile, simplitatea, împăcarea cu propria soartă șamd.]
13. Binele ființei raționale este societatea. Căci noi existăm pentru societate.
14. E o nebunie să le urmărești pe cele imposibile. Dar este imposibil ca proștii să nu acționeze astfel.
15. Aminteşte-ţi de întreaga substanţă (n.n. universul), de întreaga eternitate, din care ţi-a fost rezervată o durată foarte scurtă, şi de destin: înţelegi cât de mică parte eşti?
16. În curând vei fi cenușă sau un schelet, un nume sau nici măcar atât, iar numele: un zgomot și un ecou. [...] Ce e de făcut atunci? Vei aştepta cu sufletul împăcat, fie să te stingi, fie să fii trecut în altă lume. [...] Şi, până ce soseşte clipa potrivită a acestui sfârşit, ce e de făcut? Ce altceva decât să-i cinsteşti şi să-i binecuvântezi pe zei şi să faci bine oamenilor, să-i suporţi şi să stai la distanţă de ei?
17. Omule, ai uitat ce sunt toate acestea? „Da, dar pentru ei sunt de mare valoare.“ Din această cauză ar trebui să fii şi tu prost?
[Comentariu: textul original este corupt, așa că e greu de știu ce a vrut să spună autorul. Pare că ar fi vorba despre îndemnul de a nu-i urma pe alții, doar pentru că lor li se par unele lucruri, nesemnificative într-o perspectivă largă, de mare relevanță existențială, cum ar fi, venind la modernitate, ultimul telefon de pe piață]
18. Nu te plânge și nu te frământa.
[Comentariu: greu de pus în practică. M.A., convins că lumea are un mers al ei pe care nu-l putem noi abate în vreun fel, vrea să spună că este pierdere de vreme să te plângi și să te frămânți, atât pentru cele trecute, cât și pentru cele viitoare. În plus, faptul că vom muri în scurt timp face orice zbatere ridicolă. În realitate lucrurile par a fi mai complicate, căci a te „frământa” înseamnă și a analiza, deci a învăța ceva (din cele trecute) ori a planifica mai bine (cele viitoare)]
19. Aceasta înseamnă desăvârşirea caracterului: să trăieşti orice zi ca şi cum ar fi ultima, fără să fii agitat, fără să fii amorţit şi fără să fii ipocrit.
20. Zeii, nemuritori, nu sunt nemulțumiți că trebuie să suporte prezența atâtor de mulți proști câți există; în plus, se și îngrijesc de ei în diverse moduri.
21. Aminteşte-ţi că a-ţi schimba părerea şi a-l urma pe cel care te corectează sunt acte de libertate.
[Comentariu: unul dintre cel mai greu lucruri de înfăptuit, unul dintre cele mai dificile transformări de sine. Orgoliul și credința că noi știm mai bine ne orbesc adesea în fața unor raționamente mai bune decât ale noastre ori în fața unor dovezi]
22. Tu, așadar, pentru ce exiști?
[Comentariu: contextul este că fiecare ființă are un scop. Omul are libertatea de a și-l stabili pe-al său. Care să fie acela? Doar plăcerile, doar „desfătarea”?]
23. Gândeşte neîncetat la lume ca la o unică vieţuitoare care conţine o singură substanţă şi un singur suflet, observă cum toate câte se întâmplă se produc în vederea unei singure percepţii, a lumii, cum toate lucrurile au loc printr-un singur impuls, cum toate sunt cauze reciproce ale tuturor realităţilor şi, în sfârşit, în ce fel sunt ţesătura <care le formează> şi urzeala <care le uneşte>.
24. Dacă te întristezi din cauza unui lucru exterior, de fapt nu acesta te tulbură, ci felul tău de a-l judeca; stă în puterea ta, chiar din acest moment, să-l înlături.
25. Cel care nu ştie că există lumea nu ştie nici unde se află el însuşi.
[Comentariu: cu cât mai largă înțelegerea lumii, cu atât mai clar locul și destinul tău în univers. Ca parte a unui întreg, trebuie să-ți identifici rolul în raport cu întregul, așa cum poate fi acesta cunoscut de om].
26. Vrei să fii lăudat de un om care se blestemă de trei ori pe oră?
[Comentariu: o idee puternică, are sugerează că laudele celorlalte nu sunt în mod obligatoriu o validare a faptelor / gândurilor tale ori, în orice caz, nu o validare care să merite apreciată. Validarea de către ceilalți are valoare când cei care validează sunt cunoscuți, iar valoarea acestora este certă].
27. Cine se teme de moarte se teme fie de pierderea sensibilităţii, fie de un alt tip de senzaţie. Dar, dacă nu va mai avea sensibilitate, nu va mai simţi nici un rău; dacă va căpăta un alt tip de sensibilitate, va fi un alt tip de fiinţă şi deci nu va înceta să trăiască.
[Comentariu: adevărat, dar probabil că mulți dintre cei care meditează asupra morții vor vedea și alte motive pentru care se tem de moarte, cum ar fi: clipele dinaintea morții (agonia), modalitatea în care mori (prezența suferinței) ori simplul regret al lipsei bucuriei de a fi. Prin urmare, probabil că nu mulți sunt îngrijorați de ce se întâmplă după moarte, ci de ce o precede].
28. Poţi cuprinde cu mintea întreaga lume, poţi contempla timpul etern şi poţi concepe rapida schimbare a fiecărui lucru în parte, pentru a vedea cât este de scurt timpul de la naştere până la dezagregarea în elemente şi, de asemenea, cât este de infinit după dezagregare.
29. Dacă greşeşte, învaţă-l cu bunăvoinţă şi arată-i ce a greşit. Dacă nu reuşeşti, consideră-te vinovat pe tine însuţi sau nici măcar pe tine însuţi.
[Comentariu: un sfat foarte bun, de altfel, căci cei mai mulți oameni nu vor primi sfaturi de la tine, cel puțin nu la modul sincer. Modul în care omul se schimbă este misterios și rareori pornește de la observațiile altcuiva.]
30. Nu mai discuta nicidecum despre calitatea omului bun, ci fii un astfel de om.
[Comentariu: faptele sunt esențiale; vorbele... doar vorbe. E de reamintit acest gând al lui M.A. celor care se pricep, în vorbe, la orice, dar care, în esență, nu fac nimic. Vorbele, dacă sunt necesare, trebuie însoțite de fapte care să le valideze]
31. Reflectând în parte asupra fiecăreia dintre acţiunile pe care le faci, întreabă-te dacă moartea este înfricoşătoare prin faptul că te lipseşte de ele.
[Comentariu: ideea este profundă. În esență ce spune este că faptul că ar trebui să trăiești o viață de certă valoare pentru ca moartea să fie privită ca un inamic. Dacă viața nu are nicio valoare, ce rău se întâmplă dacă dispari?]
32. Cât de putred şi de fals este cel ce spune: „Eu am ales să mă port faţă de tine în mod deschis.“ Ce faci, omule? Nu trebuie să o spui dinainte, se va vedea de la sine.
33. Gândeşte-te că nu peste mult timp nu vei mai fi decât nimeni de nicăieri.
34. „Unde i-ai văzut pe zei şi de unde ai aflat că ei există, de îi venerezi astfel?“. Mai întâi că ei sunt vizibili chiar cu ochiul liber; apoi, că eu nu mi-am văzut nici măcar propriul suflet, şi totuşi îl preţuiesc.
[Comentariu: un argument uimitor, mai ales dacă îl extindem. Într-adevăr, unul dintre argumentele împotriva zeilor este că nu sunt vizibili, că nu sunt prezenți în lume prin nimic identificabil în mod clar. Dar, pe de altă parte, omul are multe certitudini despre lucruri pe care nu le are clar identificate, cum ar fi, la limită, propria conștiință, de care suntem siguri, căci prin ea suntem, dar despre care nu știm nimic.]
Sursa: Gânduri către sine însuși de Marcus Aurelius, Humanitas, 2020
