„Neuroscience” și „neuroscientist” - doi termeni veniți din limba engleză, care au întrat în limba română de-a valma, fără prea mare grijă.

Noi am propune următoarele traduceri (explicând mai jos de ce): „neuroștiințe” pentru „neuroscience” și „neurocercetător” pentru „neuroscientist”. Nu i-am găsit pe niciunul în dicționarele limbii române.


De ce „neuroștiințe”?


Pentru că neuroștiințele („neuroscience”) se referă la un conglomerat de domenii științifice care studiază, din diverse perspective, creierul (neurobiologie, psihofiziologie, psihobiologie, neuroetologie, neuropsihologie etc.).

„Neuroștiință ar fi mai puțin potrivit, credem, pentru că ar da impresia că este vorba despre un domeniu unitar de cercetare, ceea ce nu este cazul.


De ce „neurocercetător”?


Pentru că „neuroscientist” nu este un neurolog (adică un medic specialist în boli ale sistemului nervos), ci un cercetător într-unul dintre domeniile neuroștiințelor. O variantă mai precisă pentru traducere ar fi, probabil, „cercetător în neuroștiințe”, dar aceasta este o variantă prea lungă, care nu se va impune în uz.

Mai există în limba română nenumărate construcții similare cu „neurocercetător”, ca, de exemplu: „neurobiolog” (specialist în neurobiologie), „neurofiziolog”, „neuropatolog” șamd.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro