Prin ce se diferenţiază abordarea lui Rogers de cea a lui Ellis? În profesia de consiliere şi psihologie clinică pot fi identificate mai multe abordări terapeutice profund diferite. La începutul anilor '80, Smith (1982) afirma că cele mai influente figuri din consilierea şi psihologia clinică erau Carl Rogers şi Albert Ellis. Aceste două abordări şi-au menţinut influenţa peste ani. Ele au asigurat, de asemenea, o modalitate eficace de diferenţiere a stilurilor de consiliere, datorită anumitor tehnici complet opuse la care au apelat.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a II-a: Diverse abordări ale consilierii psihologice) - Consilierea conform lui Carl Rogers

 

Rogers, numit adesea "părintele consilierii psihologice, a practicat terapia non-directivă sau terapia centrată pe persoană. În terapia rogersiană, clientul hotărăşte direcţia propriei sale schimbări. Ellis, prin contrast, a oferit o terapie prescriptivă - una care oferea sfaturi clare, uneori formulate răspicat. Vom lua în considerare mai întâi abordarea lui Rogers, apoi pe cea a lui Ellis.

Carl Rogers. Carl Rogers a trăit în perioada 1902 -1987. El a fost deosebit de influent după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihologie de două ori la sfârşitul anilor '40. Psihologii simţeau cu acuitate nevoia unei alternative la abordările psihanalitice tradiţionale, iar Rogers oferea o perspectivă foarte diferită.

Cum se reflecta atitudinea lui Rogers în eticheta pe care o punea clienţilor săi? Rogers nu i-a numit niciodată pe cei care-l consultau "pacienţi", pentru că acest cuvânt presupune o relaţie involuntară, ca aceea a unei persoane care trebuie să meargă la un spital. Pentru cea mai mare parte a carierei sale, Rogers a preferat termenul de client. Un client este o persoană care caută o relaţie de ajutor în mod voluntar. Către sfârşitul vieţii sale, Rogers a optat chiar pentru un termen şi mai puţin restrictiv. Oamenii care-i cereau ajutorul erau persoane şi terapia sa, denumită anterior terapie centrată pe client, a devenit cunoscută sub numele de terapie centrată pe persoană.

Ce fel de probleme tratează un psiholog consilier?

Un psiholog ​​consilier se ocupă de oamenii care au probleme de viaţă, mai degrabă decât boli cerebrale sau tulburări de dezvoltare, ca cele discutate în capitolul 12 (Psihologia anormalului). Însă expresia "probleme de viaţă" acoperă o gamă destul de largă de inconveniente. Iată cum defineşte Rogers acest termen într-o prelegere din 1954: "În munca mea la Centrul de Consiliere de la Universitatea din Chicago, am posibilitatea de a lucra cu oameni reprezentativi pentru o mare varietate de probleme personale. Aşa este studentul preocupat de faptul că nu va face faţă în colegiu, gospodina nemulţumită de mariajul ei... părintele care este stresat de comportamentul copilului său, fata populară care este depăşită până la depresie de bârfele fără limite la adresa sa, femeia care se teme că viaţa şi dragostea trec pe lângă ea şi că foaia ei matricolă cu note bune este o slabă recompensă... şi aş putea continua la nesfârşit..." (p.107).

În ce sens suferă toată lumea de aceeaşi problemă, după Rogers? În cele din urmă (credea Rogers) toată lumea are aceeaşi problemă, într-un sens, aceea de a găsi calea cea dreaptă, de a acţiona cât mai apropiat de natura sa interioară (pp.107-198). În ciuda multiplicităţii sale năucitoare dispuse pe orizontală şi a suprapunerii mai multor straturi de complexitate pe verticală, am ajuns totuşi să cred că avem de a face, probabil, cu o singură problemă... Dedesubtul situaţiei problematice de care se plânge persoana, în spatele problemei legate de studii, nevastă, angajator, propriul comportament incontrolabil şi bizar sau propriile sentimente înfricoşătoare, se află o nevoie centrală, căutarea propriei identităţi. Mă aştept ca la nivelul cel mai bazal să descopăr întrebarea pe care şi-o pune fiecare persoană, Cine sunt eu, de fapt? Cum pot lua legătura cu acest sine real, care susţine tot comportamentul meu de la suprafaţă ? Cum pot deveni eu însumi?"

Direcţiile proprii într-o terapie de succes


Rogers a văzut un model consistent în aproape toate cazurile de schimbare terapeutică reuşită. El a descris această progresie de evenimente în cartea sa Terapia centrată pe client (Client-Centered Therapy) (1951). În primul rând, spunea Rogers, clienţii trec printr-o fază de situare în spatele măştii. Masca sau persona este faţa pe care o arătăm lumii. Dar obţinerea aceluiaşi front fals nu este întotdeauna uşoară. Rogers a observat că un client care vine prima dată la un terapeut este, de obicei, defensiv şi nefiresc, nerăbdător să placă sau îngrijorat că va fi respins. Terapeutul bun creează un climat de siguranţă şi libertate în care fronturile false încep să se îndepărteze. Clientul poate începe chiar să le examineze, ca din perspectiva unei alte persoane.

Ce direcţii proprii clientului jalonau după Rogers o terapie de succes? Rogers pronostica reuşita unei terapii când clientul privea viaţa mai degrabă ca un proces, decât ca un lucru. În primul caz, clienţii deveneau "mai toleranţi faţă de propria lor complexitate" şi schimbare. Ei păreau să fie mai deschişi la fluiditatea şi schimbarea dintr-un proces. Nu mai erau deranjaţi să descopere că nu erau la fel de la o zi la alta, că nu aveau întotdeauna aceleaşi sentimente faţă de o anumită experienţă sau persoană, că nu erau întotdeauna consecvenţi. Ei se situau în flux şi păreau a fi mult mai mulţumiţi să continue să meargă în sensul curentului (p.171). O terapie reuşită, după Rogers, este aceea în care clienţii sunt deschişi la orice experienţă, inclusiv la intrarea în contact cu acele elemente ale personalităţii lor de care nu fuseseră conştienţi mai înainte.

Traducere de Maricica Botescu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.