Peter Thiel
Banii sunt ușor de urmărit. Dacă urmărești donațiile politice ale antreprenorului tech Peter Thiel, vei da repede peste 15 milioane de dolari transferați către „Protect Ohio Values”, fondul de campanie al lui JD Vance. Donațiile, făcute în 2022, reprezintă o contribuție uluitoare pentru un participant la alegeri pentru un loc în Senat și l-au ajutat pe Vance (fost angajat al lui Thiel la fondul tech „Mithril Capital”) să intre pe o traiectorie câștigătoare.
Dar dacă banii contează, la fel contează și ideile. Dacă asculți discursurile lui Vance, vei auzi ecouri din vocea lui Thiel. Decăderea elitelor americane (și, prin extensie, a națiunii) este, susțin ei, rezultatul stagnării tehnologice: inovație în declin, distracții triviale, infrastructură prăbușită.
Pentru ca America să fie din nou măreață, crede Thiel, tehnologia trebuie să fie pe primul loc, corporațiile trebuie eliberate, iar statul ar trebui să semene cu un startup.
Pentru Vance, care a ajuns acum vicepreședinte al SUA, un discurs al lui Thiel pe aceste teme, ținut la Yale Law School, a fost „cel mai important moment” al anilor săi de acolo.
Influența lui Thiel în politică este deopotrivă financiară, tehnică și ideologică. The New York Times l-a descris recent ca fiind „cel mai influent intelectual de dreapta din ultimele două decenii”. Iar cocktailul său puternic de rețele, bani, strategie și sprijin exercită o forță care trage peisajul politic spre dreapta. El oferă un model puternic pe care noile figuri emergente îl pot urma.
La etichetele de „investitor în fonduri speculative” și „antreprenor tech”, Thiel a adăugat recent una nouă: „făuritor de regi” republican.
Cine este Peter Thiel?
Thiel s-a născut în Germania, dar a crescut în Statele Unite, cu o perioadă petrecută în copilărie în Africa de Sud, în timpul apartheidului. Biografia sa, „The Contrarian”, scrisă de Max Chafkin, critică, dar echilibrată, afirmă că Thiel a fost hărțuit în copilărie și s-a protejat devenind profund „disprețuitor”. A studiat filozofia și apoi dreptul la Stanford, unde a fondat „The Stanford Review”, un ziar studențesc libertarian-conservator, care a semnalat interesul său timpuriu pentru politica controversată și războaiele culturale.
Deși greu de definit cu precizie, creștinismul lui Thiel modelează convingerea sa într-o lume în declin sau chiar apocaliptică, care poate fi contracarată doar prin intervenții neezitante și inovații tehnologice. Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, dar ar putea folosi și ajutorul elitelor tech ambițioase.
În 1998, Thiel a cofondat prima sa companie tech, „Confinity”, care a lansat produsul principal „PayPal” în 1999 și a fuzionat cu „X.com” a lui Elon Musk în 2000. În 2002, eBay a cumpărat PayPal pentru 1,5 miliarde de dolari, iar Thiel a devenit multimilionar. A investit în mai multe startupuri, inclusiv Facebook, și a fondat fondul speculativ Clarium și firma de capital de risc Founders Fund.
Fiecare dintre aceste demersuri reflectă, în felul său, teza lui Thiel că lumea este blocată. În eseul său din 2011, „The End of the Future”, el deplânge „totalitarismul blând al corectitudinii politice din media și mediul academic” și „lumea sordidă” a divertismentului. Rezultatul este „50 de ani de stagnare” care au transformat umanitatea „într-o specie mai docilă”.
Răspunsul lui Thiel este: mai mult risc, mai multă tehnologie, mai multă ambiție. Cea mai clară expresie este compania Palantir Technologies, firma de analiză de date pe care a cofondat-o în 2004.
Palantir a colaborat strâns cu forțele armate și serviciile de informații ale SUA timp de 14 ani. În prezent, lucrează în strânsă legătură cu administrația Trump pentru a crea o „super-bază de date” combinată din toate agențiile federale și pentru a construi o platformă pentru „Immigration and Customs Enforcement” (ICE) „pentru a urmări mișcările migranților în timp real”.
> Citește și: Cum modelează lumea modul în care înțeleg natura umană miliardarii din domeniul tehnologic
Investiții în politica de dreapta
Intervențiile politice ale lui Thiel s-au intensificat în timp. Libertarianismul are, în general, o abordare distanțată față de politică, preferând libertatea individuală și dominația pieței. Dar chiar și în spații „pur” financiare, politica pătrunde.
Abordarea macroeconomică a Clarium presupunea luarea în calcul a peisajului politic: „investiții direcționale, de mare convingere, bazate pe factori-cheie ai economiei globale și pe teme fundamentale subestimate de piață”.
Dacă politica, asemenea tehnologiei, a stagnat – într-o alegere iluzorie între partide similare – cum putea fi „perturbată”? Thiel a început să facă donații politice în decembrie 2011, totalizând cel puțin 2,6 milioane de dolari, pentru a treia campanie prezidențială a lui Ron Paul, congresman conservator de cursă lungă din Texas.
Deși Paul a eșuat, Thiel a remarcat ceva ce alții au ignorat. Alegătorii nu au fost atrași de un libertarian idealist, așa cum sugera presa, ci de vechiul Ron Paul, un neoconservator ale cărui buletine informative din anii 1980-1990 afirmau, de exemplu, că 95% dintre bărbații de culoare din Washington D.C. sunt criminali. În 2011, Paul a negat că el ar fi scris aceste texte, numindu-le „oribile”. Atractivitatea lui nu ținea doar de libertatea economică, ci de rasă și clasă, frică și resentiment.
Donald Trump a preluat acest curent întunecat – o linie constantă în politica americană – și l-a amplificat. Aluziile codificate au fost abandonate în favoarea afirmațiilor directe: majoritatea imigranților ilegali sunt violatori, anumite țări latino-americane sunt gropi de gunoi, femeile sunt scorpii, iar adepții „supremației albe” sunt „oameni foarte buni”. Un articol nota că Trump „a transformat instinctul conservator într-o armă”.
În aceste viziuni, multiculturalismul și progresismul nu sunt doar amenințări culturale, ci și economice. Ele subminează capacitatea fondatorilor de companii de a exploata forța de muncă, de a ocoli reglementările și de a respecta logica brutală a pieței.
„O lume sigură pentru capitalism este, probabil, una cu companii monopoliste și rețele patriarhale”, scriu specialiștii în media Ben Little și Alison Winch în profilul lui Thiel. Este o lume „în care «multicultura» s-a transformat în dominație bazată pe rasă”.
Thiel a contribuit cu siguranță la ascensiunea lui Trump și a noii generații de politicieni de dreapta prin averea sa vastă. În 2016, a donat 1,25 milioane de dolari campaniei lui Trump, gândindu-se că „avea 50-50 șanse să câștige”. A primit astfel un loc de vorbitor la convenția republicană. Dar influența sa depășește sfera financiară.
Sprijinul lui Thiel pentru Trump în 2016 a fost esențial pentru atragerea de susținători. La fel și declarația sa celebră: că este mândru să fie gay, republican și american. După victoria lui Trump, Thiel a rămas implicat. A făcut parte din echipa de tranziție și a recomandat persoane aliniate ideologic pentru funcții-cheie, precum Michael Kratsios, care a devenit director tehnologic național.
Așadar, susținerea lui Trump trebuie înțeleasă ca o investiție, asemenea celor timpurii în PayPal și Facebook. După cum notează Chafkin, pariul lui Thiel pe Trump este o miză cu risc scăzut și câștiguri mari. Opiniile sale controversate – despre „seasteading” (orașe plutitoare independente), imigrație și emanciparea femeilor – l-au depărtat deja de Silicon Valley-ul progresist.
Dacă pariul avea succes, Thiel și imperiul său aveau de câștigat substanțial. Ceea ce s-a și întâmplat. De când Trump a preluat cel de-al doilea mandat, Palantir a obținut deja peste 113 milioane de dolari din cheltuieli guvernamentale federale.
Palantir: de la informație la dominație
Povestea Palantir reflectă amestecul dintre expertiză tehnică și ambiție politică. Pentru a combate frauda în creștere, membrii PayPal au dezvoltat un instrument software capabil să analizeze volume mari de tranzacții și să identifice legături, identificând vinovații într-un ocean de date.
Thiel a fost prevăzător extinzând această idee de la domeniul financiar la cel al informațiilor, unde analiștii căutau tipare și anomalii în „zgomot” – acul în carul cu fân. Palantir a comercializat și extins conceptul, aducând o abordare dinamică, bazată pe date, din Silicon Valley într-un sector dominat de greii din Washington.
Thiel și CEO-ul Palantir, Alex Karp, cred că Silicon Valley și-a pierdut direcția, irosind talentul pe reclame, jocuri și rețele sociale. Pentru ei, epoca proiectelor științifice ambițioase și colaborărilor militare neezitate – Proiectul Manhattan, aselenizarea – trebuie reînviată.
În cartea sa „Republica tehnologică”, Karp pledează pentru un stat care să arate mai mult ca un startup – suplu, condus de tehnologie, condus autoritar de o figură tip „fondator”, care nu se teme să „se miște rapid și să distrugă lucruri” (motto-ul Silicon Valley), mai ales când e vorba de a domina inamicii și a asigura siguranța națională.
Palantir, desigur, răspunde acestei chemări. Combină învățarea automată cu bugete militare, „informația” bazată pe date cu forța brută. Acest lucru este cel mai vizibil în colaborarea sa cu ICE, care organizează raiduri notorii împotriva migranților sub administrația Trump. „Pe linia de asamblare, în sala de operație, pe câmpul de luptă”, afirmă un anunț recent de recrutare Palantir distribuit în campusurile americane, „noi construim pentru a domina”.
Modelul Palantir a fost preluat de alții. Anduril, Skydio și Shield AI sunt fondate pentru a dezvolta tehnologii informatice cu uz militar și de informații. Săptămâna trecută, Rune Technologies a atras 24 milioane de dolari într-o rundă Series A pentru a muta logistica militară din „epoca Excelului” spre unelte asistate de IA.
Răspunzând chemării lui Karp, aceste startupuri valorifică fără complexe ingineria pentru domenii autoritare și controversate din punct de vedere istoric.
Țapul ispășitor
Una dintre cele mai clare expuneri ale filozofiei politice a lui Thiel este eseul „The Straussian Moment”, de 30 de pagini, publicat în 2007.
Pentru Thiel, violența spectaculoasă a atentatelor de la 11 septembrie a fost un semnal de alarmă, care a trezit cetățenii din acea „perioadă foarte lungă și profitabilă de somn intelectual și amnezie pe care o numim în mod înșelător iluminism”.
În viziunea sa, proiectul iluminist – de a avansa cunoașterea, a cultiva toleranța și a înălța întreaga umanitate – se bazează pe o înțelegere naivă a naturii umane.
Ca și Curtis Yarvin și alți gânditori politici influenți din Silicon Valley, el susține că umanitatea este brutală și că trebuie făcută trecerea de la optimismul iluminismului la pesimismul „iluminismului întunecat”.
Nu e de mirare, așadar, că Thiel se inspiră din René Girard (numit odinioară „noul Darwin al științelor umane”), organizând chiar un simpozion la Stanford cu participarea acestuia. Girard pornește de la o viziune sumbră asupra naturii umane, o lume hobbesiană în care viața este mizerabilă, brutală și scurtă. Pentru Girard, „mimesis” sau „imitarea” se află în centrul umanului. Această calitate reflectivă înseamnă că violența amenință mereu să escaladeze, fără o limită internă.
Pentru a canaliza această violență, culturile antice au creat „țapul ispășitor”, un sistem sacrificial unde „toți contra toți” era înlocuit cu „toți contra unuia”. Dar țapul ispășitor nu mai este viabil – revelația lui Hristos este că țapul ispășitor este o victimă nevinovată.
Thiel preia ideile lui Girard și le transformă în interes propriu. În primul rând, Thiel susține că, deși violența generează mai multă violență, nonviolența nu este o opțiune. Dușmanii nu trebuie lăsați să învingă. În fața unor adversari intransigenți, precum autorii atentatelor din 11 septembrie, care amenință să distrugă un mod de viață idealizat, un răspuns preventiv la violență este „imperativ necesar”.
În al doilea rând, Thiel răstoarnă conceptul de țap ispășitor. Într-o manevră asemănătoare cu judo-ul, adevăratele victime nu mai sunt marginalizații sau minoritățile, ci clasa hegemonică (albii, bărbații, liberalii, conservatorii), care, susține el, este supusă presiunilor culturii anulării (cancel culture), corectitudinii politice, inițiativelor pentru diversitate și altor forțe asemănătoare.
La scurt timp după absolvire, Thiel a co-scris o carte, „The Diversity Myth”, despre presupusa intoleranță politică de la Stanford. În ea, el atacă multiculturalismul scăpat de sub control, care, afirmă el, sufocă libertatea de exprimare și deturnează educația și spiritul antreprenorial. Aici, conceptul de țap ispășitor este transformat în armă. Este mobilizat în serviciul unui avans conservator în cadrul războaielor culturale în curs, care sunt întotdeauna și războaie politice.
Contradicție sau evoluție?
Thiel este un paradox ambulant. Se plânge de cultura anulării și de corectitudinea politică, în timp ce duce un război extrem de costisitor și clar personal pentru a ruina financiar o publicație media care l-a ofensat. După ce Gawker a publicat în 2007 „secretul cunoscut” că Thiel este gay, acesta a finanțat procese împotriva publicației până la închiderea sa.
Se autodeclară libertarian, dar a fondat o companie care câștigă milioane din contracte cu agenții militare supradimensionate (NSA, FBI, Armata SUA) care alcătuiesc acum statul extins.
Celebrează capitalismul și mâna invizibilă a pieței, dar subliniază constant că succesul în afaceri se bazează pe stabilirea unor monopoluri fără concurență reală.
Este un imigrant născut în Germania care susține activ tehnologii (Palantir) și candidați (Trump) ce creează medii xenofobe și caută să deporteze pe cei considerați „ceilalți”.
Și, într-un plan profund personal, este în același timp republican conservator și homosexual.
La nivel pur logic, aceste elemente sunt incompatibile. Se percepe o ruptură între cuvintele și faptele lui Thiel, o prăpastie între ideologiile și activitățile sale. Pentru libertarienii convinși din companiile lui Thiel, manevrele sale la nivel de stat sunt de neînțeles. Pentru cercetătorii queer, politica sa exclusivistă, mai degrabă decât eliberatoare, îl face un bărbat care face sex cu alți bărbați, nu un gay în sensul politic sau identitar al termenului.
Pentru acești critici, ambele lucruri nu pot fi adevărate; așadar, unele etichete, identități și activități sunt false, marginale sau imposibile. Cu toate acestea, una dintre lecțiile majore oferite de Thiel este că, în fapt, „contradicția este o forță, nu o slăbiciune”.
Filosofia lui Thiel – pe care jurnaliștii au numit-o „tehno-fascism” – amintește de filozoful Umberto Eco, care descria fascismul ca fiind un „stup de contradicții” și „un colaj de idei filosofice și politice disparate”.
Dreapta radicală, în special, nu are nicio problemă în a combina viziuni care, la prima vedere, nu ar trebui să se potrivească: ideologii-resturilor (scavenger ideologies), care preiau oportunist orice element care le servește.
În loc să fie văzute ca simple contradicții, aceste forme hibride trebuie înțelese ca evoluții. Sunt tensiuni, ținute în corpul și mintea subiectului, care împing cadrele ideologice monolitice – cum ar fi conservatorismul – dincolo de limitele lor existente.
Puterea lui Thiel – și modelul său politic pentru alții – constă în a insista că poți fi un antreprenor filozof, un patriot iliberal și un conservator queer, toate în același timp.
> Citește și:
• Cum modelează lumea modul în care înțeleg natura umană miliardarii din domeniul tehnologic
• Gigantul tehnologic Palantir ajută guvernul SUA să-și monitorizeze cetățenii, dar directorul executiv al companiei vrea ca Silicon Valley să-și găsească „busola morală”...
Traducere după Libertarian tech titan Peter Thiel helped make JD Vance de Luke Munn, cercetător, Digital Cultures & Societies, The University of Queensland.
