Una dintre ideile năstrușnice auzite recent, în contextul campaniei electorale, a fost aceea că apa are memorie și conține informație, nu este doar H20. Sună a pseudoștiință și este pseudoștiință, dar interesant este că cel care a venit cu această idee este un om de știință, Jacques Benveniste.
Pe scurt, ideea controversată încă de la început este aceea că apa ar avea „memorie” – capacitatea de a păstra informații despre substanțele cu care a intrat în contact, chiar și atunci când aceste substanțe nu mai sunt prezente. Dar această „descoperire” a ajuns în paginile unei prestigioase reviste de știință, fiind explorată inclusiv de Departamentul Apărării din SUA...
Această năstrușnicie a fost lansată de imunologul francez Jacques Benveniste în anii ’80 ai secolului trecut, pornind de la propriile cercetări. Desigur, teoria a atras și susținători, și critici, generând cercetări, experimente și multiple speculații.
Ce susținea studiul original al lui Jacques Benveniste?
În 1988, Jacques Benveniste a publicat un studiu în revista Nature, afirmând că soluții extrem de diluate ar putea produce efecte biologice măsurabile. Studiul se baza pe principiile homeopatiei, un domeniu al pseudo-medicinei (vezi istoria Oscillococcinum) care susține că diluțiile mari ale substanțelor active pot avea efecte terapeutice, chiar dacă substanța originală nu mai este detectabilă.
Benveniste și echipa sa au folosit seruri care provocau reacții alergice asupra celulelor imunitare numite bazofile. Serurile au fost diluate repetat în apă până când, teoretic, nicio moleculă din substanța inițială nu mai era prezentă. În mod surprinzător, bazofilele ar fi continuat să reacționeze ca și cum ar fi fost expuse serului original. Această observație, susținea Benveniste, nu putea fi explicată decât prin faptul că apa „memora” structura substanței originale.
Experimentul în detaliu
1. Procesul de diluție: serurile au fost diluate în trepte de 1:10, ajungându-se treptat la situația în care nicio moleculă a substanței inițiale nu mai este prezentă.
2. Reactivitatea bazofilelor: reacțiile alergice ale bazofilelor erau măsurate prin observarea colorării celulelor în prezența unei substanțe specifice care indică activitatea lor. Rezultatele păreau să arate activitate chiar și la cele mai extreme diluții.
3. Reproducerea rezultatelor: Benveniste a afirmat că efectele au fost reproductibile și că echipa sa a observat rezultate solide în multiple experimente.
Această concluzie șocantă a fost întâmpinată cu scepticism, iar redactorul-șef al Nature, John Maddox, a permis publicarea doar cu condiția ca rezultatele să fie verificate.
Investigația revistei Nature
După publicare, o echipă condusă de John Maddox, din care a făcut parte și magicianul și scepticul James Randi, precum și Walter Stewart, specializat în fraude științifice, a vizitat laboratorul lui Benveniste pentru a verifica rezultatele.
Iată ce concluzii s-au tras după această investigație:
- Lipsa reproductibilității: când condițiile experimentale au fost strict controlate, rezultatele nu au mai putut fi reproduse.
- Influența observatorului: echipa a suspectat că este posibil ca cercetătorii inițiali să fi fost părtinitori, iar acest lucru să fi influențat interpretarea rezultatelor.
Această verificare a echipei Nature a dus, în mod firesc și așteptat, la marginalizarea lui Benveniste în comunitatea științifică, iar finanțările pentru cercetările sale au fost reduse drastic.
Cercetările Departamentului Apărării din SUA
După ce ideea memoriei apei a intrat în atenția publicului, Departamentul Apărării al Statelor Unite (DoD) a manifestat interes pentru potențialele implicații ale acesteia. Trebuie amintit că Armata SUA a fost implicată în diverse proiecte paranormale de-a lungul sec. XX, în competiție în special cu URSS.
Majoritatea acestor cercetări au fost abandonate, deoarece nu s-au obținut dovezi concrete care să susțină ideea că apa poate stoca informații utilizabile.
Virologul Luc Montagnier - un susținător al ideii memoriei apei
Luc Montagnier, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea HIV, a devenit unul dintre susținătorii cei mai proeminenți ai ideii că apa are memorie. Montagnier a sugerat că apa poate stoca informații prin intermediul undelor electromagnetice emise de ADN.
Montagnier a susținut că secvențe de ADN diluate în apă extrem de mult ar putea genera semnale electromagnetice detectabile, pe care le-a interpretat drept o formă de memorie a apei.
Deși ideile sale au fost întâmpinate cu entuziasm în unele cercuri, majoritatea cercetătorilor le-au considerat pseudoștiință. Totuși, Montagnier a rămas ferm în convingerile sale, continuând cercetările până la sfârșitul vieții.
De-a lungul anilor, structura apei a fost subiectul multor studii. Chiar dacă ideea memoriei apei nu a putut fi confirmată, aceasta a inspirat explorări privind proprietățile fizico-chimice unice ale acestei substanțe.
Una peste alta, până în prezent nu s-a putut demonstra că apa are capacitatea de a stoca informații biologice.
Istoria memoriei apei ilustrează cum o idee bizară, dar provocatoare, poate stimula dezbateri și cercetări intense.
Și ideile bizare merită atenție
Deși, poate, retrospectiv, pare ciudat că ipoteza a putut fi publicată în Nature, în fapt multe progrese ale științei au părut la început incredibile. Gândiți-vă, de pildă, la ideea atomică.
Multă vreme, chiar la început de secolul XX, ideea părea una năstrușnică și erau foarte mulți oameni de știință care nu credeau în ea. Ernst Mach, de pildă, era sceptic, considerând atomii simple construcții teoretice. Abia când Albert Einstein, într-unul dintre celebrele sale articole din 1905, a explicat mișcarea browniană (mișcarea aleatorie a particulelor suspendate într-un fluid) ca rezultat al coliziunilor dintre particulele vizibile și atomi/ moleculele fluidului, cercetătorii au avut baza teoretică pentru existența atomilor, care putea fi și verificată experimental.
Gândiți-vă, de asemenea, cât de bizară a fost ideea undelor electromagnetice, apărută „timid” în prima parte a sec. XIX, prin care astăzi se pot transmite informații diverse (telefon mobil, GPS, TV etc.), pentru primii care au auzit de așa ceva. Astăzi este ceva banal (deși de câți sunt cunoscute detalii?), dar inițial ideea era incredibilă.
De ce mai are astăzi adepți această idee?
Răspunsul simplu este: pentru că Internetul este inundat de pseudoștiință, iar mulți dintre cei care se întâlnesc cu ea nu au pregătirea de a putea-o identifica drept ceea ce este...
