Oscillococcinum este un produs homeopatic, vândut în SUA, în Europa (în România fiind foarte popular) şi în restul lumii, cumpărat în special pentru a preveni răceala şi gripa ori, dacă o persoană e răcită ori a contactat un virus gripal, pentru a grăbi vindecarea.
Dar ce este de fapt Oscillococcinum?
Oscillococcinum este un produs homeopatic care, după informaţiile date de fabricant, ameliorează simptomele răcelii şi ale gripei, fapt nedovedit ştiinţific. Este unul dintre produsele homeopatice cele mai populare, mai ales în Franţa, unde se fabrică şi se comercializează de peste 65 de ani. Produsul este înregistrat de compania franceză Boiron, care este singura producătoare a acestui produs homeopatic şi pentru care acest produs aduce importante venituri.
Origini
Cuvântul oscillococcinum a fost inventat de către medicul Joseph Roy (1891-1978), care efectua serviciul militar în timpul gripei spaniole din 1918. Joseph Roy credea că afecţiuni precum eczemele, tuberculoza, reumatismul, cancerul sau oreionul erau cauzate de o singură bacterie pe care susţinea că ar fi văzut-o în sângele celor bolnavi, numind această bacterie oscillococcus. Astăzi nu există dubii că teoriile lui Joseph Roy sunt în întregime greşite, eczemele şi reumatismul nefiind cauzate de vreo bacterie, iar otita fiind cauzată de un virus prea mic pentru a putea fi văzut cu microscopul optic avut la dispoziţie de Roy în acea vreme. Oscillococcus nu a putut fi observat de către nici un om de ştiinţă şi nici nu este acceptat în bacteriologie sau biologie.
Cum s-a „născut” oscillococcinum
Medicul Joseph Roy, privind printr-un microscop la mostre de sânge ale bolnavilor de gripă spaniolă a observat un fenomen cunoscut drept „mişcarea browniană”, unde particule mici au o mişcare aleatorie în urma coliziunilor cu moleculele de apă. Roy nu a recunoscut mişcarea browniană, dar şi-a imaginat că a descoperit o bacterie care oscilează (de aici numele „medicamentului”). A numit ceea ce a crezut că este o bacterie Oscillococcus. Apoi a crezut că a văzut aceeaşi bacterie într-o mostră de ficat de raţă. Iată şi antidotul!
Oscillococcinum. Ingrediente şi tehnică de preparare
Ingredientele sunt:
• Ingrediente active: Anas Barbariae Hepatis et Cordis Extractum HPUS 200CK (adică extract de ficat şi inimă de raţă leşească);
• Ingrediente inactive: 0.85g de zaharoză (zahăr obişnuit) şi 0.15g de lactoză (glucidă extrasă din lapte).
Concentraţia este dată de „formula” 200CK. În prospectul în limba română al „medicamentului” scrie „Substanţa activă este: Anas barbariae, hepatis et cordis extractum 200K”. Sigur vă întrebaţi ce înseamnă şirul acesta de cifre şi litere. C înseamnă că diluţia iniţială este de o parte la o sută. K înseamnă că Oscillococcinum este produs al unei diluţii, conform reţetei propuse de Korsakovian. 200 înseamnă că diluarea se face de 200 de ori. Ce rezultă de aici? Dacă începeţi cu o parte din 100 de părţi şi continuaţi cu această diluare încă de 200 de ori, probabilitatea de a avea vreo moleculă din presupusul principiu activ (pentru că nu s-a demonstrat că raţa leşească ar avea vreun rol în combaterea gripei) într-o pastiluţă de Oscillococcinum este aproape zero. Diluţia de 200 de ori este, în realitate, fără sens, pentru că cu mult înainte de terminarea acestui şir nesfârşit de diluţii homeopatice nu veţi mai găsi vreo moleculă de raţă în produs. În schimb, zahărul există... În principiu, puteţi îndulci ceaiul şi cafeaua cu Oscillococcinum fără vreun risc. Gina Casey, purtător de cuvânt al companiei Boiron, întrebată dacă un produs ce are inimă şi ficat de raţă este sigur a răspuns: „Sigur că e sigur. Nu e nimic în produs”. Apropo de cât de probabil e să fie vreo moleculă de raţă în pastila de Oscillococcinum, Robert Park, fizician la Universitatea din Maryland, a menţionat că probabilitatea de a nimeri o singură moleculă de inimă ori ficat de raţă într-un produs cumpărat este mai mică decât cea de a fi lovit de un asteroid.
Ce spun adepţii homeopatiei ca replică la o eventuală întrebare privind lipsa principiului activ din pastila de Oscillococcinum? Unii vor admite că mecanismul funcţionării homeopatiei nu este înţeles de nimeni, dar ei vor arăta spre milioanele de cumpărători care, nu-i aşa? nu pot greşi... Chiar şi Elisabeta a II-a, regina Angliei, are propriul "doctor" homeopat, primind de la aceasta un cocktail zilnic de „substanţe” homeopate.
Eficienţa Oscillococcinum
Nu există dovezi ştiinţifice care să arate că Oscillococcinum are vreun efect în combaterea vreunei boli, superior efectului Placebo ori vreun rol preventiv/profilactic. Ca în orice produs homeopat, în orice doză din acesta nu există niciun ingredient activ şi în plus nu există nicio dovadă că ficatul de raţă ar putea să combată gripa, răceala ori orice altă boală. Adepţii homeopatiei susţin că moleculele principiului activ ar lăsa o „amprentă” asupra fiecărui amestec în care s-a aflat la un moment dat; deci, deşi principiul activ (bucăţica de raţă...) nu este fizic prezent în pastiluţele de Oscillococcinum, el este totuşi prezent sub formă de „amprentă” invizibilă. Aici e de menţionat, pentru cei care nu sunt lămuriţi ce este cu această homeopatie, de care auziţi astăzi adesea la TV, că homeopatia este considerată de către medici şi cercetătorii în industria farmaceutică drept pseudo-ştiinţă.
Oscillococcinum în instanţă...
Comercializarea Oscillococcinumului a stârnit controverse în lumea ştiinţifică şi medicală, laboratoarele Boiron fiind chemate în faţa instanţei, fiind acuzate de inducerea în eroare a publicului.
Organizaţiile americane Center for Inquiry şi Commitee for Skeptical Inquiry au trimis o petiţie în 2011 către FDA (Food and Drug Administration), criticând folosirea doar a terminologiei latine pentru numirea principiilor active (inima şi ficatul de raţă), înşelând astfel cumpărătorii.
Alte companii farmaceutice americane au acţionat în instanţă compania Boiron pentru că „promovează în mod fals Oscillococcinum ca având abilitatea de a vindeca gripa graţie unui ingredient activ ce poate elimina gripa în 48 de ore”.
În România, la momentul publicării acestui articol, Occilococcinum este promovat asiduu în presa scrisă şi la TV...
→ Citiţi şi: Despre prostiile medicinei alternative
Dacă aveţi o altă opinie decât cea exprimată în articolul de mai sus privind eficienţa Oscillococcinum, vă rugăm să o exprimaţi, cu argumente, prin comentarii.
Bibliografie:
Robert L. Park - Superstition. Belief in the Age of Science, capitolul IX (The barbary duck)
Oscillococcinum (parte din articol este preluat din versiunea română a articolului de pe site-ul Wikipedia.org)
Imagine: credit: wikipedia.org