Top 10 politicieni ruși anti-Occident, care au familiile în Occident
Sursa: uacrisis

Da, nu este chiar un articol de știință, dar este un subiect important, care, din câte am observat, nu apare în presa românească generalistă, așa că în actualul context merită făcută o excepție de la „linia” obișnuită a site-ului.

O să vedeți că în timp ce Putin și cercul său restrâns de colaboratori vorbesc zilnic poporului rus despre cât de rău este Occidentul, în fapt mulți au familiile în Occident, la studii ori trăindu-și viețile cu banii „cinstiți” obținuți în urma muncii grele prestate de „iluștrii” lor părinți / soți. Familiile politicienilor ruși trăiesc în vile de lux la Paris, frecventează facultăți de prestigiu americane și au iahturi de lux prin diverse porturi europene. Cu ura-n suflet, firește...


Vladimirrrrrrr Putin...

Să începem cu cel care „urăște” cel mai mult Vestul: președintele Putin. Fosta lui soție, Lyudmila Aleksandrovna Ocheretnaya, trăiește în Franța (cu copilul ei și al lui Putin, o fată), unde și-a luat o vilă de multe milioane de euro. E om de afaceri, desigur. S-a și recăsătorit între timp. Nu-i place Rusia din motive neclare... Sigur, nicio legătură cu Putin. Femeie independentă de afaceri. A luat-o de la zero, spălând vase prin restaurante :)

Una dintre fetele lui Putin se pare că trăiește în Țările de Jos (Olanda).


Sergei Lavrov - ministrul de externe rus

Îl știți, cel cu față de reptilian, care „urăște” Vestul din tot sufletul. Dacă nu el, atunci cine? Fata lui, Ekaterina Lavrova, s-a născut și a trăit 17 ani în centrul Iadului, adică în SUA :) El a predat pe la facultățile americane, într-o înțelegere cu acestea, ca să nu-i ceară toți banii (pe care nu-i avea) pentru educația fiicei. Pact cu diavolul, cum ar veni, dar cred că a meritat :)

Ekaterina s-a născut în 1982, a trăit în New York până în 2014. S-a căsătorit în 2008 (a luat numele soțului, numindu-se în prezent Vinokurov). Ea nu vorbește bine rusește. Datele privind locul în care se află cum sunt incerte pe Internet: se ocupă de imobiliare în Miami sau se ocupă de afaceri în Moscova (se ocupă de artă). Până la urmă, e secret, se înțelege...

 

Despre „puritatea” ministrului de externe rus




Dmitry Peskov - secretarul de presă al lui Putin

Fata lui Peskov, Liza Peskov, trăiește la Paris și-și pune poze făcute prin locuri exotice pe contul de Instagram: www.instagram.com/lisa_peskova. A și scris recent un mesaj anti-război pe contul ei (No to war), dar după o oră l-a șters, cel mai probabil sunată de tatăl ei (care i-o fi reamintit de unde vin banii...). Peskov urăște Vestul, dar și-a trimis fata ca „spion” și i-a dat bani munciți cu greu să nu se facă de râs în fața nenorociților de capitaliști. Liza a făcut liceul și facultatea în școli franceze de elită, desigur.
Băiatul cel mare al lui Peskov trăiește în Londra. Fata vitregă a lui Peskov, Sasha, este cetățean american. O familie cosmopolită.

 




Petr Tolstoi - parlamentar rus

Fata lui, Alexandra, merge la Universitatea Yale, SUA, într-un act sincer de ură față de valorile americane...


Sergey Zheleznyak - parlamentar rus

Trei dintre cele patru fete urmează facultăți în Marea Britanie și Elveția. Pe banii lui face ce vrea, nu? Și din ură față de Vest, desigur.


Alexender Remezkov - parlamentar rus

Fiul lui cel mare a făcut studii în SUA. Al doilea fiu în Anglia. Fata cea mică locuiește în Viena. Toți patrioți, urăsc Vestul. Așa zice tata.


Alexender Zhukov - parlamentar rus

Băiatul acestuia, Petr, a studiat la Londra. A fost la pușcărie 14 luni pentru că, beat, s-a bătut cu unii.


V-ați plictisit? Hai să trecem repede peste alte nume ilustre de ruși adevărați care urăsc Vestul, care e rău, dar care e totuși bun pentru copiii / rudele lor:
** Băiatul lui Nikita Belykh, fost guvernator, a studiat la Londra.
** Băiatul parlamentarului rus Vyatcheslav Nikonov este cătățean american.
** Fata lui Alexander Khloponin, fost vice-premier, a studiat la Londra.
** Anton, băiatul lui Pavel Astakhov, politician rus, a studiat în SUA.
** Băiatul fostului ministru al educației rus Andrei Fursenko a studiat în SUA. Acum locuiește acolo cu fosta soție a ministrului.
** Anastasia, fata parlamentarului rus Vyacheslav Fetisov, trăiește în SUA.
** Fata parlamentarului rus Irina Rodnina locuiește în SUA.
** Băiatul parlamentarului rus Elena Mizoulina a făcut facultatea în Anglia și acum lucrează și locuiește în Belgia.
** Fata fostului guvernator rus Edward Rossel locuiește în Germania.
** Fata fostului purtător de cuvânt al parlamentului rus, Boris Gryzlov, a cerut și primit cetățenia estoniană.
** Cele două fete ale parlamentarului rus Sergei Zhelezniak trăiesc în Marea Britanie, cea mai mare lucrând pentru BBC.
** Fiul lui Vladimir Zhyrnovsky, parlamentar rus, are un penthouse nedeclarat în Dubai.
** Strănepotul ministrului de externe rus al lui Stalin, Molotov, care este băiatul parlamentarului rus Vyacheslav Nikonov, este cetățean american. Vyacheslav este profund anti-american, desigur, în cuvântările sale.

Pare evident pentru toată lumea, cred, că ipocrizia rusească este la cote înalte. Rusia este astăzi un stat fără nicio ideologie, alta decât cea a banului, poporul rus fiind unul captiv, condus de o elită care tânjește către Vest, în timp ce practică discursul anti-Occidental în fiecare zi.

Pentru alte cazuri similare, puteți citi și acest articol din Washington Post.

Citiți și: Câteva lecții de istorie rusească (ro), în care se vorbește despre 10 mituri cu privire la istoria Rusiei. Util pentru o mai bună înțelegere a ceea ce se întâmplă azi în Ucraina.


Notă: toate informațiile sunt luate din surse deschise, conform linkurilor introduse în articol. Este posibil a unele informații să nu mai fie actuale (de exemplu unii dintre politicienii ruși menționați să nu mai fie în funcțiile precizate în articol).

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Nelu · 11 months ago
    Nu înseamnă că urăști un popor dacă urăști guvernanții acelui popor, guvernanți ce pot fi urîți chiar de poporul pe care-l asuprește, mai brutal sau mai perfid.