Sunt convins că există viață pe alte planete. Logica mea este simplă. Viața nu a apărut „întâmplător” pe Pământ, ci în mod necesar, atunci când condițiile apariției vieții au fost îndeplinite.

Universul este atât de mare, încât este extrem de improbabil să nu existe nenumărate alte planete cu condiții propice pentru apariția și evoluția vieții. Așadar, viața a apărut și a evoluat, cel mai probabil, pe nenumărate alte planete.

Probabil că viața a apărut de mai multe ori pe planeta noastră. Condițiile inițiale propice apariției vieții încă există. Faptul că viața nu arată complet diferit pe Terra, înseamnă că sunt puține „traiectorii” posibile de evoluție a vieții. Un argument este faptul că au fost descoperite unele specii care au dispărut și au reapărut în mod natural pe Terra; această descoperire pare să confirme ideea cu „traiectoriile” posibile pentru evoluția vieții.

Există viață inteligență pe alte planete? Posibil, de ce nu? Aplicând aceeași logică, într-un univers unde legile naturii sunt peste tot la fel, este perfect rațional să ne gândim că viața a evoluat într-un mod asemănător celui de pe Terra și pe alte planete îndepărtate.


Bun, la toate acestea adăugăm cele 3 înregistrări video ale armatei americane cu Obiecte Zburătoare Neidentificate (OZN-uri). Aceste înregistrări apăruseră și înainte, dar acum sunt confirmate ca fiind autentice de către Pentagon.

Care e probabilitatea ca aceste videoclipuri să demonstreze că suntem vizitați de o civilizație extraterestră? Din păcate, foarte mică. Iată de ce.

 

 




1. Distanțele din univers sunt enorme

Dacă legile fizicii au fost aproximate suficient de bine de noi, atunci deplasarea pe distanțe mari într-un timp rezonabil în univers este extrem de dificilă. Cea mai apropiată stea de Soare este la 4,2 ani-lumină. Iar viteza luminii este o limită de deplasare în univers pentru orice, exceptând fotonii. Viteze apropiate de viteza luminii sunt doar în imaginația noastră, dacă ne raportăm la tehnologia spațială de care dispunem.

Orice civilizație extraterestră ar trebui să dispună de tehnologii cu totul extraordinare care să facă posibilă deplasarea la viteze apropiate de viteza luminii și care să-i permită să străbată distanțe enorme într-un timp scurt. Și chiar și așa, călătorind aproape de viteza luminii, distanțele din univers tot ar fi incredibil de mari pentru ca vreo civilizație să se încumete la o atare călătorie. Pe de altă parte, și dacă dispui de o supertehnologie, și călătorești în voie prin univers, trebuie să fii extrem de norocos să dai peste o altă planetă cu viață, cum este Terra.

Universul este relativ tânăr pentru astfel de civilizații extrem de avansate. Pământul are o vechime de 4,5 miliarde ani, iar o specie avansată, ca omul, a apărut abia acum circa 300.000 de ani. Am inventat tehnologia avansată, cum ar fi avionul, începând puțin mai mult de 100 de ani... Viața progresează lent, chiar și raportată la perioade de miliarde de ani. Universul are „doar” 13,8 miliarde ani.


2. Dacă sunt pe Terra, de ce nu-i vedem mai des?

Pentru că dacă ar arăta în forma în care i-a surprins armata americană, atunci zboară în echipamente asemănătoare celor umane, la viteze asemănătoare celor utilizate de oameni.

Dacă ar dispune de o supertehnologie, care le-a permis să călătorească distanțe enorme în spațiu, este de presupus că această tehnologie ar avea caracteristici cu totul și cu totul speciale, nu?

Dacă au ajuns pe Terra, de ce nu și-ar face cunoscută prezența? Pe de altă parte, dacă nu ar vrea să fie identificați, de ce „se lasă” totuși filmați de avioanele americane? Ar sta pasivă o super-civilizație să fie filmată de un pilot american, fără nicio reacție? Nu știm, dar întrebarea merită pusă.


3. Nu vedem nimic clar în înregistrări

Pe de altă parte, după cum puteți vedea, toate aceste înregistrări nu ne arată nimic clar. Informațiile esențiale despre acele pete lucitoare nu există.

Care e dimensiunea acestor OZN-uri? Dar viteza de deplasare? La ce distanță se află acestea? Nu știm. Poate e vorba despre echipamente care aparțin tot armatei americane, parte dintr-un program secret, poate sunt păsări, poate sunt drone. Poate nu. Imaginile sunt suficient de neclare încât să putem spune că sunt ce ne dorim noi...

Una peste alta, mi-aș dori să fim vizitați de extratereștrii, sperând că nu vor veni cu gândurile celor din filmele americane, adică să ne colonizeze și să ne transforme în sclavii lor. Dacă o civilizație extraterestră ne vizitează și stabilește contact, atunci, într-adevăr, dispun de o tehnologie pe care astăzi noi nici nu o putem visa. Așadar, ar fi multe pe care le-am putea învăța. Am putea progresa, dacă vizitatorii ar fi dispuși să ne ofere din cunoașterea lor, într-un salt științific nemaivăzut.

Dar până una alta nu cred că sunt motive pentru a crede că suntem la acel moment, al întâlnirii cu extratereștrii. Cred că explicația pentru acele puncte luminoase din filmările armatei americane este simplă, chiar dacă nu știm care. Și principalul motiv pentru care nu știm să oferim o explicație este că nu avem înregistrări suficient de clare. Dacă ar fi mai clare, probabil nu ar mai fi niciun motiv să fim entuziasmați...

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Ne poți ajuta cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro