Mai jos puteți principalele aspecte (extrase) ale unui raport recent al Institutului Național de Statistică - INS - cu privire la dimensiunile incluziunii sociale în România.
Excluziunea socială afectează indivizi şi comunităţi în moduri foarte diverse, care nu pornesc doar de la sărăcie – aşa cum se consideră de obicei – ci şi de la neintegrare socială cauzată de neparticiparea la relaţiile sociale în care se implică majoritatea, de la lipsa unui loc de muncă, de la posibile disfuncţionalităţi familiale, de la discriminare sau intoleranţă etc. Excluziunea socială a unor persoane sau categorii de persoane are cauze numeroase şi ia forme multiple, transmiţându-se adeseori de la o generaţie la alta.
În mai 2021, la summitul social de la Porto, toți liderii europeni s-au angajat să atingă obiectivele sociale pentru anul 2030, propuse de Comisia Europeană printr-un plan de acțiune privind punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale. Planul de acțiune propune o serie de inițiative și stabilește trei obiective principale:
- o rată de ocupare a forței de muncă de cel puțin 78% în Uniunea Europeană;
- cel puțin 60% dintre adulți ar trebui să participe în fiecare an la activități de formare profesională;
- reducerea numărului persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială cu cel puțin 15 milioane; dintre acestea, 5 milioane ar trebui să fie copii.
Un obiectiv important al raportul INS l-a reprezentat estimarea nivelului sărăciei, utilizând metoda relativă, în care indicatorul de bunăstare utilizat este venitul disponibil pe adult echivalent, iar pragul de sărăcie este stabilit la 60% din mediana distribuţiei gospodăriilor după acest tip de venit.
Veniturile băneşti se determină prin însumarea veniturilor realizate din toate sursele, fără însă a se include contravaloarea veniturilor în natură (contravaloarea autoconsumului din resursele proprii ale gospodăriilor, contravaloarea veniturilor în natură primite de salariaţi în cadrul contractelor colective de muncă şi contravaloarea veniturilor în natură ale beneficiarilor de prestaţii sociale) din care se deduc impozitele, contribuţiile de asigurări sociale şi alte plăţi cu caracter obligatoriu.
Ancheta care a stat la baza raportului a fost organizată ca o cercetare prin sondaj, care a permis intervievarea timp de 4 ani consecutivi a unui număr de circa 9000 de gospodării.
SĂRĂCIA
Sărăcia este situaţia în care se află acele persoane ale căror venituri sunt atât de scăzute, încât le este imposibilă atingerea unui standard de viaţă considerat ca fiind acceptabil în societatea în care trăiesc, care se confruntă cu dezavantaje multiple legate de şomaj, venituri mici, condiţii de locuit precare, îngrijirea inadecvată a sănătăţii şi bariere în accesul la învăţământ, cultură, sport şi petrecerea timpului liber.
Rata sărăciei relative a fost în anul 2024 de 19,0%. În valori absolute, numărul persoanelor sărace a fost de 3,59 milioane de persoane.
În perioada 2021-2024, rata sărăciei a avut o evoluṭie descrescătoare, de la 22,5% în anul 2021, la 19,0% în anul 2024.
Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei se întâlnește în rândul copiilor în vârstă de până la 18 ani și a tinerilor de 18-24 ani. Astfel, în anul 2024 ponderea copiilor în vârstă de până la 18 ani, aflați în risc de sărăcie, a fost de 26,2%, iar dintre tinerii de 18-24 ani, 22,2% s-au aflat sub pragul de sărăcie, mult peste nivelurile corespunzătoare adulţilor.
Sărăcia este inegal distribuită pe regiuni. În anul 2024, rata sărăciei a fost de 8 ori mai mare în regiunea Sud-Vest Oltenia decât în regiunea București-Ilfov.
În anul 2024, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Sud-Vest Oltenia (29,8%), Sud-Est (26,8%) și Nord-Est (26,4%), iar cea mai mică în Bucureṣti-Ilfov (3,7%).
În anul 2024 se observă că cei mai săraci (adică acele persoane care au un venit de până la 40% din valoarea medianei distribuţiei veniturilor disponibile pe adult-echivalent) reprezintă aproape două cincimi din numărul total al persoanelor considerate sărace la nivelul pragului „standard” de 60%. Acesta poate conduce la concluzia că sărăcia în România este foarte profundă, multe persoane având şanse reduse de a se desprinde din această situaţie într-un timp scurt.
DEPRIVAREA MATERIALǍ ȘI SOCIALĂ
Lipsa unor bunuri materiale ori imposibilitatea de a lua parte la activități sociale sunt cauzate în principal de insuficienţa resurselor financiare.
În anul 2024, în condiții de deprivare materială și socială în România s-au aflat 26,5% din populație, aproximativ 5 milioane persoane, fenomen care, în perioada analizată, a atins maximul intervalului în anul 2022 de 36,4%, aproximativ 6,9 milioane persoane aflându-se în stare de deprivare materială și socială. Persoanele cele mai afectate de deprivare materială și socială se găsesc în rândul persoanelor de 65 de ani și peste (32,9%), urmate de persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-64 ani (28,4%) și de copii 0-17 ani (28,0%).
Deprivarea materială și socială este inegal distribuită la nivel regional. În anul 2024, incidenţa cea mai ridicată s-a înregistrat în regiunile Sud-Est (40,7%), Sud-Muntenia (29,2%) și Nord-Est (26,6%), iar cea mai scăzută se întâlnește în regiunea București-Ilfov (16,8%).
La nivelul anului 2024, 3 din 5 persoane nu își pot plăti anual o săptămână de vacanṭă (58,6%), iar 2 din 5 persoane sunt în imposibilitatea de a face faţă unei cheltuieli neprevăzute din punct de vedere financiar (40,0%), mai mult de 1 din 5 persoane nu își pot permite cheltuirea unei sume oarecare de bani în fiecare săptămână pentru propria stare de bine (21,9%).
Mai mult de 1 din 6 persoane nu își poate permite să consume carne, peşte sau echivalentul vegetarian o dată la două zile (16,3%), mai mult de 1 din 7 persoane nu își poate achita la timp unele obligații curente cum ar fi: ipoteca, chiria, facturile la utilități etc. (15,3%) și mai mult de 1 din 10 persoane se află în incapacitatea de a-și asigura o temperatură adecvată în locuinţă (10,8%).
COMPARAŢII INTERNAŢIONALE
Din punct de vedere al ratei sărăciei relative, România (cu 19,0%) se plasa în anul 2024 în grupul statelor relativ sărace, cu valori peste media Uniunii Europene (16,2%), cum ar fi: Bulgaria (21,7%), Letonia (21,6%), Lituania (21,5%), Croația (20,3%) și Estonia (20,2%).
Rate de sărăcie mult mai mici s-au înregistrat în unele state precum: Republica Cehă (9,5%), Belgia (11,5%), Danemarca (11,6%), Țările de Jos (12,1%) și Finlanda (12,6%).
În România inegalitatea veniturilor este ușor sub media Uniunii Europene. În anul 2024, cei mai bogaţi 20% dintre cetăţenii Uniunii Europene au realizat venituri de aproape 4,6 ori mai mari decât cei mai săraci 20%. Cele mai mici ecarturi între veniturile persoanelor bogate şi cele sărace s-au înregistrat în Slovacia și Republica Cehă (3,3 fiecare), Slovenia (3,4), Belgia (3,5), Țările de Jos, Finlanda și Irlanda (3,7 fiecare), iar cele mai mari în Bulgaria (7,0), Lituania (6,5), Letonia (6,3), Italia (5,5). Statele membre ale UE care au valori reduse ale indicelui inegalităţii veniturilor prezintă şi rate de sărăcie mult inferioare mediei europene.
Sursa: INS
