În cea de-a 11-a parte a seriei noastre, vorbim despre echinoderme şi despre cordate. Vom trece în revistă organismele care fac parte din cele două încrengături, exemplificând cu imagini pe unele dintre acestea. Mai multe detalii, în articol.

 

Insectele (10)

Echinodermele

Echinodermele sunt nevertebrate, care în ciuda faptului că par extrem de simple sunt organisme complexe, o punte de legătură spre vertebrate. Crinul de mare, ariciul de mare, castravetele de mare, steaua de mare sunt doar câteva exemple din această încrengătură.

Unele din aceste organisme au fost considerate plante, deoarece acestea duc o viaţă sedentară, ataşate de substrat (crinul de mare).

Clasa asteroidea este una  dintre cele mai renumite clase de echinoderme. Din ea fac parte stelele de mare.

 

Crinul de mare

Crinul de mare


Încrengătura cordate


Cordatele sunt organismele care au schelet axial intern (coarda dorsală sau notocord), aşezat dorsal, deasupra tubului digestiv şi sub tubul neural. Din notocord se va forma la vertebrate coloana vertebrală. Cordatele cuprind următoarele subîncrengături: urocordatele, cefalocordatele şi vertebratele.

Urocordatele sunt alcătuite din trunchi şi coadă, corpul este protejat de o tunică (secretată de corpul acestora). Urocordatele trăiesc doar în mediul marin.

Cefalocordatele sunt alcătuite din trunchi şi coadă. Ele sunt considerate strămoşii vertebratelor.

Vertebratele au corpul alcătuit din cap, trunchi şi coadă. Vertebratele reprezintă cea mai evoluată subîncrengătură a cordatelor. Clasele vertebratelor sunt ciclostomii, peştii, amfibienii, reptilele şi mamiferele. La acestea notocordul a evoluat în coloana vertebrală, alcătuită din vertebre cartilaginoase sau osoase. Ciclostomii sunt primele vertebrate apărute, au corpul de formă cilindrică şi sunt agnate (fără fălci). Un exemplu este chişcarul, care se prinde de prăzile sale cu gura să circulară şi le consumă conţinutul.

Peştii sunt vertebrate adaptate la mediul acvatic, de aceea respiră de obicei prin branhii şi au forma corpului hidrodinamică.

 

Peşti specia Koi
Peşti specia Koi



Amfibienii sunt primele vertebrate adaptate mediului terestru, dar aceştia sunt strâns legaţi de mediul acvatic, întrucât respiră prin piele şi trebuie să o menţină în permanenţă umedă.

Reptilele sunt primele vertebrate exclusiv terestre, respirând prin plămâni şi nemaiavând nevoie să fie în permanenţă umede.

Păsările sunt vertebrate în mare parte adaptate zborului, cu câteva excepţii.

Mamiferele reprezintă cea mai evoluată clasa de vertebrate, din această clasă făcând parte şi omul.

Ciclostomii şi peştii (12)

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.