Speciile evoluează împreună şi în competiţie. Prădătorii dezvoltă permanent arme şi abilităţi din ce în ce mai letale pentru a-şi prinde prada, iar aceasta, ca rezultat al "luptei pentru existenţă", îşi sporeşte capacitatea de a scăpa de aceştia. "Cursa înarmărilor" continuă neîncetat.
15 dovezi ale evoluţiei speciilor (7)
În 1973, evoluţionistul Leigh Van Valen a comparat acest lucru cu replica dată de Regina Roşie lui Alice în „Alice în Ţara Oglinzii” (Through the looking glass), carte scrisă de Lewis Carroll: „E nevoie să fugi cât de repede poţi pentru a rămâne în acelaşi loc. Dacă vrei să ajungi altundeva, trebuie să alergi de două ori mai repede de atât!”. Astfel se năştea ipoteza „Regina Roşie” a co-evoluţiei.
Un caz de co-evoluţie
Daphnia, puricele de apă
O problemă în studierea dinamicii de tip "Regina Roşie" este că poate fi observată doar în prezent. Descoperirea istoriei sale ridică probleme, evoluţia ştergându de cele mai multe ori etapele anterioare.
Din fericire, Ellen Decaestecker şi colegii ei de la Universitatea Catolică din Leuven, Belgia, au găsit o excepţie remarcabilă în cazul "cursei înarmărilor" co-evoluţioniste dintre puricii de apă (Daphnia) şi paraziţii microscopici ce i-au infestat; studiul lor a fost publicat în 2007. Pe măsură ce puricii de apă devin mai pricepuţi la a scăpa de paraziţi, aceştia devin mai iscusiţi în a-i infecta. Şi prada şi prădătorul din acest sistem pot rezista în stări inactive ani de zile, în nămolul ce îl împart pe fundul lacului. Sedimentele lacului pot fi datate din anul în care s-au format, iar prăzile şi prădătorii îngropaţi pot fi reînviaţi. Astfel pot fi testate interacţiunile dintre ei, cât şi cele dintre ei şi prădători sau prăzi din trecutul şi viitorul relative la momentul studiat.
Confirmând aşteptările teoretice, parazitul s-a adaptat gazdei sale de-a lungul unei perioade de câţiva ani. Infecţiozitatea sa la un anumit moment de timp dat s-a schimbat puţin, dar virulenţa şi vigoarea lor au crescut constant – rivalizând în fiecare etapă de abilitatea puricilor de apă de a le face faţă.
Acest studiu oferă un exemplu elegant în care o mărturie istorică detaliată a procesului de co-evoluţie oferă o confirmare a teoriei evoluţiei, arătând că interacţiunea dintre paraziţi şi gazdele lor nu este stabilă în timp, ci este rezultatul unei curse dinamice a adaptării şi contra-adaptării ghidată de selecţia naturală, din generaţie în generaţie.
Bibliografie:
Decaestecker E. et al., Nature 450, 870-873 (2007)
Resurse suplimentare:
The Red Queen Hypothesis: http://en.wikipedia.org/wiki/Red Queen
van Valen L., Evol. Theory 1, 1-30 (1973)
Situl web al autorului:
Ellen Decaestecker: http://bio.kuleuven.be/de/dea/people detail.php?pass id=u0003403
15 dovezi ale evoluţiei speciilor (9)
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului "15 evolutionary gems" pus la dispoziţie online de prestigioasa revistă Nature celor care doresc să evidenţieze soliditatea teoriei evoluţiei prin selecţie naturală.
Traducător: Diana Basaca.{jcomments on}
