Cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19, dar și cei care nu au făcut-o, dar i-au observat pe alții făcând-o, au văzut că vaccinarea s-a făcut în umăr. Mai precis, într-un mușchi al umărului, numit deltoid. De ce? Ce-i așa special cu acest mușchi?


Nu toate vaccinurile se fac în mușchiul umărului (injecție intramusculară).  Unele, cum ar fi vaccinul împotriva rotavirusului, se administrează pe cale orală. Altele sunt administrate chiar sub piele sau subcutanat, cum ar fi la vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Cu toate acestea, multe altele, cum este și cel anti-COVID-19, sunt injectate în mușchi.


Ξ De ce sunt mușchii așa de importanți?

Iată care sunt avantajele pe care le oferă mușchiul pentru vaccinare:
țesutul muscular conține importante celule imune, care pot recunoaște antigenul (mici segmente din virus sau bacterie ce sunt introduse în organism prin vaccin, pentru stimularea sistemului imunitar).
în cazul vaccinului anti-COVID-19 (unele dintre ele, cum este cazul pentru Pfizer ori Moderna), nu se introduce un antigen. În esență, vaccinul de tip ARN mesager produs de cele două companii mai sus menționate injectează în organism ARN mesager pentru a crea proteina de tip S specifică virusului SARS-CoV-2 (detalii aici).
Celulele imunitare din mușchi colectează acești antigeni și-i transportă prin vasele limfatice la nodulii limfatici. Nodulii limfatici conțin mai multe celule imunitare care identifică antigenii introduși prin vaccinare și încep procesul de producere a anticorpilor.
Nuduli limfatici sunt situați în apropiere de locul vaccinării. În cazul vaccinării în deltoid, noduli limfatici se găsesc în zona subrațului.
țesutul muscular ține reacțiile la vaccin (inflamația locală și roșeața) localizate. Dacă vaccinul s-ar administra într-o zonă cu țesut adipos (grăsime), probabilitatea de iritații și inflamații mai extinse crește, pentru că acest tip de țesut dispune de un flux de sânge redus. În plus, înseamnă o absorbție deficitară a componentelor vaccinului.
un ultim argument este: disponibilitatea imediată a umărului pentru vaccinare. Să ne fi vaccinat în picior ar fi dus la unele complicații, în special când e vorba de filmarea / fotografierea demonstrativă a actului vaccinării :)

Acestea sunt argumentele. Acum că știți, puteți merge să vă vaccinați, dacă nu ați făcut-o deja :)




Sursa: TheConversation

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro