Hepatita virală de tip C

Hepatita virală de tip C este o inflamaţie a ficatului produsă de un virus. Ca şi hepatita virală de tip B, poate fi diagnosticată la un test de sânge. Deşi virusul responsabil de infecţie a fost descoperit abia în 1988, existenţa lui a fost bănuită încă din 1974.

Hepatita virală de tip B

Atunci unele hepatite erau determinate de un virus „non A, non B”. Hepatita de tip C evoluează în două faze – inflamaţie acută şi inflamaţie cronică. Faza acută apare în primele 6 luni de la infectare şi evoluează uneori asimptomatic, bolnavul nerealizând că este infectat. Aproximativ 80% din cei infectaţi cu virus hepatic C vor evolua spre o infecţie cronică, care poate dura câţiva ani sau tot restul vieţii. Din acei 80% cu care fac infecţia cronică, 20% vor face ciroză hepatică. Afecţiunile cauzate ficatului de către virusul C sunt cele mai frecvente cauze de transplant hepatic.

Bolnavii, de cele mai multe ori, nu ştiu că au virusul hepatitei C în organism până când donează sânge sau fac alte analize pentru boli infecţioase. Simptomele care însoţesc infecţia sunt manifestări pseudo-gripale (mimează gripa): astenie, oboseală musculară, dureri abdominale, pe care bolnavul le va asocia cu alte afecţiuni.


Cum se tratează hepatita de tip C?

Pentru acest tip de hepatită, ca pentru infecţiile virale în general, tratamentul este mai puţin accesibil. În cazul hepatitei C se administrează antivirale ca interferon sau ribavirină. Tratamentul este scump, accesul la tratament se face după îndeplinirea unor condiţii, nu orice bolnav va primi tratamentul (deşi unul din principiile medicinei spune că accesul la tratamentele medicale este la fel pentru toţi, când vine vorba de bani, lucrurile stau diferit). Oricum, din cei care primesc tratamentul doar 50% vor fi vindecaţi de infecţia virală. Pentru descoperirea altor medicamente, mai ieftine, cu mai puţine efecte adverse, se desfăşoară în prezent cercetări asidue.


Factorii care cresc riscul de infectare

Riscul de infectare creşte în rândul consumatorilor de droguri, care fac schimb de ace, în rândul persoanelor cu parteneri sexuali multiplii sau cei care îşi fac tatuaje folosind un instrumentar nesteril. Infecţii pot apărea şi după o vizită la stomatolog, dar în ultimu timp, şansele de a lua virusul hepatic de tip C de pe instrumentarul stomatologului s-au redus datorită introducerii materialului de unică folosinţă. Virusul se mai poate transmite şi de la mama infectată la făt.


Cum prevenim infecţia cu virus hepatic C?

Nu există un vaccin care să prevină infecţia cu virusul hepatic de tip C. Odată infectat, organismul va începe sinteza de noi virusuri, care pot să difere de virusul original (variaţie antigenică). Deci vaccinul va acţiona asupra unui tip de virus, formele noi apărute nu vor fi afectate.

Măsurile de profilaxie se referă la standardele de igienă. Nu folosi decât instrumentar steril şi nu accepta ca cineva să folosească un instrument decât dacă eşti sigur că e steril (cum sunt acele de tatuat, trecute, de obicei, prin flacără). Viaţa sexuală trebuie să fie ordonată, aceasta însemnând un partener stabil. Contaminarea se face prin fluidele corpului (sânge, lichid seminal), dar metodele actuale permit testarea rapidă a sângelui (folosind metode mai puţin specifice, dar foarte sensibile). Contaminarea prin transfuzii de sânge este mult mai rară acum, sângele fiind testat după recoltare şi înainte de administrare. Cel mai mare risc de infectare rămâne pentru homosexuali, pentru cei cu parteneri sexuali multiplii şi pentru cei care îşi injectează droguri şi care fac schimb de seringi.