Aşa cum poate afirma oricine face culturism de performanţă, creşterea masei musculare este strâns legată de intensitatea şi durata exerciţiilor fizice. Dar care anume este mecanismul prin care acest proces are loc şi ce posibile implicaţii medicale prezintă el?
La baza creşterii masei musculare se afla un factor de transcripţie genică, denumit SRF (serum response factor), proteină ce reglează activitatea unor gene exprimate timpuriu în evoluţia embrionului. SRF îşi manifesta rolul fiziologic prin legarea de SRE (serum response element), care se găseşte în zona promoter, a unor gene precum c-fos, fosB, junB, actine şi miozine şi a unor gene neuronale (egr-1, egr-2). Prin controlul pe care SRF îl are asupra acestor gene, el joacă un rol important în creşterea şi diferenţierea celulară embrionară, în apoptoză (moartea programată a celulei), în transmisia nervoasă, în formarea mezodermului (strat celular al embrionului, care se află între stratul extern şi cel intern şi din care se dezvoltă oasele şi muşchii), dar şi în dezvoltarea şi funcţionarea normală a muşchilor (netezi şi scheletici).
Sinteza factorului SRF este sporită în prezenţa unor agenţi, precum acid lizofosfatidic (component lipidic al sângelui), lipopolizaharide, citokine, TNF-α (tumor necrosis factor-alpha), compuşi ce cresc Ca2+ intracelular, antioxidanţi, lumina UV etc.
Pe parcursul vieţii, nivelul de SRF din muşchii scheletici este corelat cu activitatea fizică, astfel încât pe măsură ce suntem puşi să ne adaptăm la eforturi fizice crescătoare, musculatura noastră scheletică trebuie să se dezvolte şi să ţină pasul cu acestea. Efectele pe care le are SRF asupra musculaturii pot fi puse în evidenţă cu ajutorul şoarecilor de laborator modificaţi genetic astfel încât ei să nu prezinte gene SRF la nivelul muşchilor scheletici. În acest caz, fibrele musculare scheletice au fost formate odată cu dezvoltarea embrionului, însă ele nu s-au putut dezvolta după naşterea acestuia. În cele din urmă, şoarecii modificaţi genetic au murit la scurt timp după naştere din cauza hipoplaziei musculare. Aceste descoperiri ar putea conduce către noi căi de a combate atrofia musculară asociată cu înaintarea în vârstă sau diferite boli.
Recent, a fost descoperit faptul că enzima COX-2 este unul dintre mesagerii secunzi care joacă un rol important în acţiunile paracrine ale factorului SRF la nivel muscular, ceea ce înseamnă că medicamentele anti-inflamatoare (precum ibuprofenul sau meloxicam) ce inhiba COX-2 ar putea manifesta şi acţiune de inhibare a creşterii musculaturii, însă studii aprofundate în acest sens sunt necesare pentru a trage o astfel de concluzie.
Articol preluat de pe blogul NoutăţiMedicale.com.
