Carl LinnaeusTaxonomia se ocupă cu descoperirea, descrierea şi catalogarea organismelor. Bazele ei au fost puse de Carl Linnaeus, botanist şi medic suedez, considerat şi părinte al ecologiei moderne. Metodele lui se folosesc şi în prezent.

 

 

 

 

Biografie

Carl Linnaeus s-a născut pe 23 mai, 1707, la Stenbrohult, în Suedia. Tatăl său, Nils Ingemarsson Linnaeus, grădinar şi pastor Lutheran, dorea ca şi fiul său să urmeze aceeaşi meserie, însă Carl, pasionat de botanică, şi-a dezamăgit părinţii, intrând l-a Universitatea Lund, în 1727, pentru a studia medicina care la vremea aceea era bazată foarte mult pe plante.

Cele două  universităţi din Suedia, Lund şi Uppsala, erau, totuşi, prea sărace pentru a ţine cursuri de anatomie, chimie sau botanică. Astfel, cei care doreau sa le urmeze, trebuiau să plătească destul de mult pentru a acoperi costurile necesare. Poate chiar mult prea mult pentru Carl Linnaeus, un student sărac.

 

Carl Linnaeus
Carl von Linné
Portret realizat de Alexander Roslin în 1775
Credit: Wikimedia Commons


Cu toate acestea, mânat de entuziasmul său nemărginit şi de pasiunea pentru plante, viitorul botanist reuşeşte să primească ajutorul necesar din partea unor persoane, printre ele numărându-se şi Dr. Kilian Stobaeus (1690-1742), care îi oferi cazare şi cursuri gratuite.

Mai târziu, în vara anului 1728, Carl Linnaeus se hotărăşte să se transfere la Uppsala, care, deşi cândva o universitate prestigioasă, suferise un declin inevitabil în momentul în care nu a mai fost posibilă obţinerea fondurilor necesare întreţinerii ei. Grădina botanică era, astfel, foarte săracă.

Viaţa era chiar mai grea la Uppsala, însă tânărul student, căruia norocul îi surâde la fiecare pas, este remarcat de Olof Celsius (1670-1756), teolog şi naturalist, unchiul lui Anders Celsius, creatorul scării termice, care îi oferă cazare şi mâncare gratuită, fiind plăcut surprins de faptul că tânărul îşi petrece timpul liber studiind.

Celsius îi încredinţează protejatului său responsabilitatea de a da studenţilor instrucţiuni despre plantele din grădina botanică, deşi el însuşi era un student. Ce îi inspira atâta încredere lui Olof Celsius? Faptul că de anul nou primise în dar de la Linnaeus manuscrisul ”Praeludia sponsaliorum plantarum”, care trata împerecherea plantelor şi analogia acestora cu animalele.

Astfel, acesta constituie primul pas în lunga carieră a lui Carl Linnaeus.

Aflând de la un vechi prieten despre minunăţiile Laponiei, Carl Linnaeus organizează în 1732 prima sa expediţie botanică şi etnografică în această zonă. Cum era de aşteptat, se ridică din nou problema banilor, primind din partea universităţii la care preda o sumă care nu acoperea pe deplin cheltuielile necesare acestei expediţii care durează de pe 12 mai, până pe 10 septembrie. Această  expediţie a dus în cele din urmă la publicarea în 1737 a lucrării „Flora Lapponica”(„ Flora Laponă”), aceasta având un rol important în nomenclatura speciilor arctic-alpine.

În 1735 Carl Linnaeus îşi obţine diploma în medicină la Universitatea Harderwijk din Olanda. Lucrarea sa consta în traducerea notiţelor sale despre botanică în latină. În acelaşi an, publica prima ediţie a „Systema Naturae” („Sistemul Naturii”). În 1736 face o vizită Universităţii Oxford din Londra, după care se întoarce la Amsterdam, unde începe să scrie „Genera Plantarum”, o lucrare ce reprezintă punctul de start al taxonomiei sale.

În 1738, Carl Linnaeus publică „Hortus Cliffortianus”, o lucrare ce descrie magnifica grădină a unui bancher din Amsterdam,  George Clifford. Relaţiile pe care le avea cu negustorii olandezi l-au ajutat foarte mult în colectarea plantelor din toată lumea. Anul 1739 reprezintă  o perioadă importantă din viaţa lui, el căsătorindu-se cu Sara Elisabeth Morea, pe care o întâlnise în 1734, în Dalarna.

 

Linnaeus. Portret de nunta
Linnaeus. Portret de nuntă
Credit: Wikimedia Commons

 

Întors în Suedia, Carl Linnaeus primeşte postul de profesor de medicină practică şi botanică la Universitatea Uppsala (1741). În timpul petrecut aici, aduce îmbunătăţiri remarcabile grădinii universităţii, care primeşte numele său: “Grădina Linnaeus”. Reputaţia sa creşte din ce în ce mai mult, lucru de care era perfect conştient, nefiind un om foarte modest. Deseori spunea “Deus creavit, Linnaeus disposuit”,  în traducere: ”Dumnezeu a creat, Linnaeus a organizat”.

 



Gradina Linnaeus
Grădina Linnaeus
Credit: Wikimedia Commons

 

Un lucru interesant pe care îl face Linnaeus în 1744 este inversarea scării termice pe care o inventase Anders Celsius. Original, 100 fiind punctul de îngheţare a apei, 0 fiind punctul de fierbere a acesteia.

În următorii ani, Carl Linnaeus face numeroase expediţii în diferite zone ale lumii, studiind fauna şi vegetaţia de acolo. În perioadele în care nu călătorea, el clasifica plantele şi animalele pe baza notiţelor pe care şi le lua în timpul explorărilor pe care le efectua. Câştigând o profundă admiraţie din partea regelui suedez Adolf Fredrik, Carl Linnaeus este înnobilat în anul 1757, primind numele de  Carl von Linné. Totuşi, înnobilarea lui este oficial recunoscută abia în 1761, după lungi perioade de discuţii.

Carl Linnaeus nu s-a rezumat la a clasifica necuvântătoarele, el a încercat să clasifice chiar şi oamenii. Astfel el a “creat” mai multe rase:  Africanus, Americanus, Asiaticus, Europeanus şi Monstrosus, cea din urmă referindu-se la pitici din Alpi şi la uriaşii din Patagonia, a căror inexistenţă a fost cu adevărat stabilită abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Carl Linnaeus a fost tatăl a şapte copii, dintre care doar unul a reuşit să-i calce pe urme, fiind singurul care a fost şcolarizat. Carl Linnaeus cel Tânăr, cum era numit pentru a evita confuziile, nu a reuşit totuşi să câştige o reputaţie mare, la fel ca şi tatăl său, el preluându-i postul de profesor de la Universitatea Uppsala, după moartea acestuia.

Carl Linnaeus suferă în 1774 un atac cerebral, urmat de un al doilea în 1746, în urma căruia paralizează parţial. Moare în 1778, în Catedrala Uppsala, unde este şi înmormântat. Alături de el este înmormântat şi fiul său, 5 ani mai târziu.

 

Piatra de mormant
Piatra de mormânt
Credit: Wikimedia Commons

Sistemul binomial

Am tot vorbit despre faptul că acest faimos botanist şi-a petrecut aproape toată viaţa clasificând plantele, animalele, chiar şi oamenii, după cum am spus mai sus. Evident, acest lucru ridică întrebarea  “Cum făcea el acest lucru?”. Ei bine, el este inventatorul unui sistem de clasificare numit sistemul binomial. Desigur, organismele aveau denumiri latine şi înainte de acest sistem, însă ele erau lungi şi greoaie, un exemplu fiind denumirea tomatei: Solanum caule inermi herbaceo, foliis pinnatis incisis, racemis simplicibus.

Ce a făcut Linnaeus pentru a simplifica lucrurile? Mai întâi, el a împărţit organismele în grupuri, pe baza asemănărilor dintre ele.  A creat regnurile, pe care le-a divizat în clase, ordine, genuri, apoi în specii.

Sistemul binomial constă în denumirea unui organism folosind doar genul şi specia. Astfel, lungul nume al tomatei se rezumă la Solanum lycopersicum.

 

Lucrări

Pe parcursul vieţii sale, Linnaeus publică multe lucrări, precum “Systema Naturae”(1735)” Bibliotheca botanica” şi “Fundamenta botanica”(1736); “Genera plantarum”, “Flora Lapponica” şi “Critica botanica” (1737); Hortus Cliffortianus (1738); Flora Suecica (1745); Fauna Suecica (1746); Species plantarum (1753), ultima sa publicaţie fiind “Mantissa altera plantarum” (1771).

Să vorbim despre câteva dintre ele, mai importante.

“Systema Naturae” (“Sistemul Naturii”) reprezintă, cum am spus mai devreme, prima publicaţie a lui Carl Linnaeus. Până la a zecea ediţie a acesteia, Carl Linnaeus reuşeşte să clasifice 4.400 de specii de animale şi 7.700 de specii de plante.  De asemenea, această a zecea ediţie constituie primul pas în nomenclatura zoologică.

 

Systema naturae
Pagina de titlu a celei de-a 10-a ediţii a Systema Naturæ (1758)
Credit: Wikimedia Commons

Pe parcursul timpului apar şi anumite schimbări. De exemplu, în prima ediţie,  Carl Linnaeus clasifică balenele ca fiind peşti, însă în cea de-a zecea acestea sunt clasificate drept mamifere. Ultima ediţie a acestei cărţi este publicată în anul 1767.

“Hortus Cliffortianus” este o lucrare a lui Carl Linnaeus la care a colaborat şi botanistul german Georg Dionysius Ehret. Aceasta a constituit prima clasificare a plantelor dintr-o grădină englezească  (grădina bancherului George Clifford), fiind considerată o capodoperă a botanicii. Ea a fost publicată în anul 1738.

„Species Plantarum” („Speciile plantelor”), publicată în 1753, cuprinde două volume, în ea fiind enumerate şi clasificate toate plantele cunoscute lui Carl Linnaeus.  Cu ajutorul acestei cărţi oricine putea clasifica o plantă doar prin numărarea staminelor sale, acest lucru dându-i o importanţă majoră.

Acestea fiind spuse, nu putem nega faptul că ceea ce a făcut Linnaeus este o mare realizare. În primul rând, a reuşit să ajungă de la un simplu fiu de pastor la rangul de nobil, ceea ce am putea spune că reprezintă o reflecţie a carierei sale ştiinţifice.

Putem simţi spiritul lui Carl Linnaeus chiar şi în ziua de azi, de fiecare dată când privim o floare, de fiecare dată când, elevi fiind, încercăm să reţinem denumirile latine ale unor plante sau animale sau, pur şi simplu, de fiecare dată când privim pe fereastră şi suntem copleşiţi de ceea ce numim Natură.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.