Galilei, Galileo (Pisa, 15.02.1564 – Arcetri-Firenze, 08.01.1642) a fost un mecanician, fizician şi astronom italian. Galileo s-a instruit la şcolile din Pisa şi Florenţa. Acesta a studiat la Universitatea din Pisa medicina, filozofia şi, independent, matematica.
A fost profesor de geometrie şi astronomie la universitatea absolvită, iar la Universitatea din Padova a predat cursul de mecanică şi astronomie. Pentru a se dedica fenomenelor ştiinţifice, a părăsit (în 1610) cariera didactică, devenind ulterior primul matematician al Curţii ducatului de Toscana. A fost membru al Academiei dei Lincei. Datorită teoriilor sale înaintate cu privire la mişcarea Pământului, a fost chemat în faţa tribunalului inchizitorial (în 1632), umilit şi silit să renege aceste teorii; se spune că, ieşind din sala de judecată a strigat: „Eppur si muove!”.
Alături de Isaac Newton (1642 – 1727), Galileo Galilei este fondatorul mecanicii. Din experienţe, a dedus legile căderii corpurilor la suprafaţa Pământului (1602), principiul inerţiei(independent de Leonardo da Vinci (1452 – 1519) şi J. Kepler(1571 – 1630)), a introdus noţiunea de acceleraţie şi a stabilit legea acţiunii forţei – punând bazele dinamicii (începând cu 1589); a intuit principiul conservării energiei, a pus în evidenţă relativitatea mişcării în mecanică. A imaginat un “termoscopio” bazat pe dilatarea aerului, pentru măsurarea temperaturii.
Citiţi şi: Sir Isaac Newton - viaţa şi opera
Perfecţionând luneta, a folosit-o, cel dintâi, în cercetări astronomice; astfel, a văzut, primul, suprafaţa accidentată a Lunii (ajungând la convingerea că nu există deosebiri dintre “ceresc” şi “pământesc”, cum susţinea doctrina lui Aristotel, sec. 4 î.e.n.)), a descoperit natura stelară a Căii Lactee şi primii patru sateliţi ai lui Jupiter, precum şi fazele planetei Venus şi a demonstrat mişcarea ei în jurul Soarelui (în 1609); a observat inelele lui Saturn (1610), petele solare şi, cu ajutorul lor rotaţia Soarelui în jurul axei sale. De asemenea, a sesizat independenţa perioadei oscilaţiilor unui pendul simplu de amplitudinea lor – folosind aceasta la măsurarea timpului; a stabilit că frecvenţa vibraţiilor este corelatul fizic al înălţimii sunetului.
Citiţi şi ampla biografie: Galileo Galilei (1564-1642)
Contribuţiile matematice privesc: studiul unor curbe - lui datorându-se primele cercetări asupra lănţişorului (1638) şi denumirea cicloidei (1598); amplificarea metodei infinitezimale – atunci în constituire – în mecanică, astronomie şi geometrie(de exemplu, la stabilirea (în 1604) a unui “compas geometric şi militar” pentru efectuarea mecanică a unor operaţii aritmetice şi pentru reducerea la scară a unei schiţe; prezentarea, pentru prima dată în ştiinţă, a unui exemplu de mulţimi echivalente: mulţimea numerelor naturale şi mulţimea pătratelor acestor numere.
G. Galilei a purtat o vastă corespondenţă, pe teme ştiinţifice cu circa 500 de persoane (semnalăm în această ordine de idei că, printre curiozităţile Bibliotecii universitare din Cluj se află volumul Galileo a Madona Cristina di Lorena, care cuprinde corespondenţa marelui savant cu o adeptă a teoriilor sale; volumul, imprimat în 1897, are înălţimea de 15 mm, lățimea de 10 mm şi grosimea de 6 mm).
Opere principale:
Sermones du motu gravium (1589);
Breve instruzione all’ architecttura militare (1593);
Sidereus nuncius (1610);
Istoria e dimostrazioni intorno alte macchie solari eloro accidenti (1613);
Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo (1632);
Discorsi e dimostrasioni matematiche intorno a due nuove scienze attenenti alla mecanica ed i miovimenti locali (1638).
