Sistemul solar - Saturn

Saturn este a şasea planetă de la Soare şi a doua ca mărime din sistemul solar. Deşi dimensiunile sale sunt considerabile, masa sa nu este, comparativ, la fel de impunătoare, ceea ce duce la o densitate foarte mică. Iată câteva date interesante despre planeta Saturn.

Chiar dacă are compoziţia asemănătoare cu a planetei Jupiter, datorită masei mai reduse gazul nu exercită o presiune la fel de mare asupra nucleului. Astfel rezultă o densitate mai mică chiar decât cea a apei – dacă am scufunda planeta într-un ocean uriaş, aceasta ar pluti la suprafaţă.

Saturn poartă numele zeului timpului la romani (Cronos la greci), tatăl lui Jupiter (Zeus). Fiind vizibil cu ochiul liber, este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Dintre toate planetele vizibile fără instrumente de pe Pământ, Saturn are luminozitatea aparentă cea mai slabă.

Prima oară a fost observat prin telescop de Galileo Galilei. Imaginea sa, foarte schimbătoare de la o perioadă la alta, a ridicat multe întrebări. Galileo a crezut că vede sateliţi ai planetei, blocaţi pe orbite bizare. Abia Christiaan Huygens a interpretat corect faptul că planeta avea inele. Saturn a rămas unică în această privinţă până când au fost descoperite inelele foarte subţiri ale lui Uranus, apoi și ale celorlalte planete mari.

Planetele sistemului solar: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Este reprezentată şi planeta pitică, Pluto.

Orbitând la o distanţă medie de Soare de peste 1,4 miliarde km, are nevoie de mai mult de zece ani pentru o revoluţie completă.
Saturn prezintă o aplatizare importantă. Diferenţa dintre diametrul ecuatorial şi cel polar este de aproape 10%. Cauzele sunt rotaţia rapidă şi compoziţia gazoasă. Toatele planetele sunt uşor aplatizate la poli, însă niciuna ca Saturn.

Ca şi Jupiter, Saturn nu are o suprafaţă solidă. Atmosfera devine tot mai densă spre interior, până când din cauza presiunii gazele devin lichide. Din această cauză, este dificil de determinat cât durează o zi saturniană. Nu se poate observa mişcarea suprafeţei, astfel ca se foloseşte rotaţia câmpului magnetic al planetei.

La o depărtare mare de Soare, doar 1% lumină solară primeşte Saturn în comparaţie cu Terra. Şi totuşi există variaţii de temperatură, deoarece înclinaţia axei este mai mare decât cea terestră, ajungând la 28 grade.


STRUCTURA PLANETEI SATURN

Ca şi Jupiter, Saturn conţine 75% hidrogen şi 25% heliu, precum şi urme de apă, metan, amoniac şi rocă. Această compoziţie este similară cu cea a nebuloasei primordiale din care a luat naştere sistemul solar. Interiorul este de asemenea asemănător celei mai mari planete a sistemului: nucleu de rocă învelit într-un strat de hidrogen metalic lichid, iar la exterior un strat de hidrogen molecular. Deşi intră în categoria planetelor gazoase, nu este o sferă exclusiv formată din gaz.

Stratul de hidrogen metalic lichid este motorul câmpului magnetic al planetei. Câmpul magnetic saturnian este comparabil cu cel al Pământului şi considerabil mai mic decât cel al lui Jupiter, de unde rezultă că acest strat de hidrogen lichid cu proprietăţi metalice este mult mai subţire decât în cazul planetei vecine mai mari.

Saturn radiază în spaţiu mai multă energie decât cea primită de la Soare. O bună parte din aceasta este generată de contracţia generată de gravitaţie, ca şi în cazul planetei Jupiter, însă acest mecanism nu poate explica luminozitatea totală.


ATMOSFERA PLANETEI SATURN

Atmosfera planetei Saturn este compusă din hidrogen molecular în proporţie de 96,3% şi 3,25% heliu. Au fost detectate urme de amoniac, acetilenă, etan, propan şi metan. Norii înalţi conţin cristale de amoniac, iar cei din straturile joase sunt formaţi din apă şi hidrosulfură de amoniu (NH4SH).

Viteza vântului în atmosfera lui Saturn atinge 1.800 km/h. Benzile nu sunt atât de proeminente ca cele ale planetei Jupiter, însă există furtuni îndeajuns de puternice care să înconjoare planeta şi să reziste în timp, asemeni Petei Roşii. Marea pată Albă apare în fiecare an saturnian (odată la 30 de ani) în perioada solstiţiului de vară din emisfera nordică. Ar trebui să se producă din nou în anul 2020.

Vânturile suflă în general spre est, în direcţia de rotaţie a planetei, şi scad în intensitate dinspre ecuator spre poli. Nicăieri în Sistemul Solar nu se întâlnesc vânturi atât de puternice. La latitudini mari se întâlnesc şi mişcări de aer în direcţia vest.

O formaţiune ciudată a fost descoperită în regiunea polului nord al planetei. În jurul vortexului de la polul nord există un hexagon cu latura de 13.800 km, care ar cuprinde cu uşurinţă întreg Pământul. Întreaga structură are o perioadă de rotaţie de 10 ore şi jumătate, aceeaşi cu cea a interiorului planetei. Originea sa nu este complet înţeleasă.

Începând cu anul 2005, oamenii de ştiinţă au început să înregistreze fulgere în agitata atmosferă a planetei. Puterea acestora este de 1.000 ori mai mare decât cea a fulgerelor terestre.


INELELE PLANETEI SATURN

Nici o altă planetă a Sistemului Solar nu are inele ca Saturn. Foarte luminoase, acestea sunt în acelaşi timp extrem de subţiri. Particulele ce le compun sunt de dimensiuni foarte reduse, de la submilimetrice la cel mult de câţiva metri, iar gheaţa este elementul de bază, de unde şi această luminozitate deosebită.

Inelele nu sunt vizibile cu ochiul liber de pe Terra. În ciuda luminozităţii lor deosebite, Saturn este prea departe de noi pentru această observare directă.

Chiar şi prin intermediul telescoapelor doar trei inele pot fi observate de la noi: A, B şi C. A şi B sunt cele mai proeminente, între ele existând o separare vizibilă denumită diviziunea Cassini. Inelul C este comparativ mult mai subţire.

Privite de aproape, inelele saturniene se împart în mii de altele mai mici. şi deşi ne par neschimbate de la depărtare, ele sunt într-o continuă remodelare, sub acţiunea planetei şi a multitudinii de sateliţi ai acesteia. Au fost fotografiate unde în inele, ca urmare a influenţelor gravitaţionale ale trecerii sateliţilor. Există inele, pe de o parte, şi goluri, pe de altă parte, întreţinute de unele luni saturniene.

Deşi se întind până la o depărtare de 250.000 km de planeta mamă, grosimea inelelor nu depăşeşte un kilometru. Dacă materialul ce compune toate inelele ar fi comprimat într-un singur obiect, dimensiunile acestuia n-ar depăşi 100 km. Chiar dacă sunt atât de vizibile şi impresionante, conţin relativ puţin material şi sunt foarte subţiri.

Inelele au chiar şi propria atmosferă, independentă de cea a planetei. În cea mai mare parte este compusă din oxigen molecular, apărut în urma acţiunii radiaţiei ultraviolete asupra gheţii. Există de asemenea şi urme de hidrogen molecular, celălalt compus rezultat în urma descompunerii apei, însă acesta se dispersează mult mai uşor în spaţiu. Dacă această atmosferă ar fi comprimată la nivelul inelelor, nu ar avea o grosime mai mare de un atom!

Este posibil ca inelele să fie foarte vechi, luând naştere la începuturile Sistemului solar, odată cu planeta, din resturile rămase de la formarea acesteia, sau din material atras de Saturn. Una dintre teorii spune că un satelit străvechi s-a dezintegrat lăsând în urmă aceste resturi; numele satelitului a fost stabilit Veritas. Dezintegrarea s-ar fi putut produce ori prin apropierea periculos de mare a corpului de planetă, ori prin ciocnirea cu un alt obiect îndeajuns de mare, cel mai probabil în timpul Marelui Bombardament Târziu.

Însă este la fel de posibil să fie tinere, de doar 100 mil. ani, o perioadă de timp scurtă din punct de vedere astronomic. Ca o dovadă a acestui fapt este adusă în vedere compoziţia inelelor, materialul de puritate ridicată fiind contaminat în timp de praf cosmic.

În 2009 a fost observată existenţa unui nou inel, mult mai mare ca întindere decât cele cunoscute deja. Nu seamănă cu celelalte inele ale lui Saturn şi nu este din regiunea noastră decât în infraroşu. Acest nou disc s-ar întinde de la 60  până la 300 de raze saturniene. Este deviat cu 27 de grade de planul ecuatorial al planetei şi al celorlalte inele, aflându-se în planul orbitei lui Saturn. Mişcarea noului inel este retrogradă, asemenea satelitului Phoebe, cu care este asociat.

Principalele subdiviziuni ale inelelor