Cum știți, Pământul este rotund. Ne-am obișnuit cu o anumită hartă a lumii, dar aceasta este înșelătoare atunci când vine vorba despre dimensiunea relativă a țărilor. Este dificilă reprezentarea unui sferoid, cum este Terra, pe o hârtie, în 2D. Cartografii folosesc ceva numit „proiecție” pentru a transforma globul în harta cu care suntem obișnuiți. Cea mai populară este proiecția Mercator.

Dar fiecare proiecție vine cu distorsiuni și propriul set de probleme. Nu există soluție ideală pentru a transforma un glob într-o hartă plană. Una dintre cele mai frecvente critici la adresa hărții Mercator este aceea că exagerează dimensiunea țărilor mai apropiate de poli (a Rusiei, de pildă), dar reduce dimensiunea celor din apropierea ecuatorului (Africa pare mult mai mică decât este în realitate, comparată cu alte state).

Pe proiecția Mercator, Groenlanda pare să fie de aceeași dimensiune cu Africa. În realitate, Groenlanda are o suprafață de 0,8 milioane km2, iar Africa o suprafață de 11,6 milioane km2, fiind așadar mai mare de aproape 14 ori și jumătate mai mare.


Reprezentare grafică a nivelului de dioxid de azot în Europa

Pe măsură ce noul virus s-a răspândit pe toată planeta, iar guvernele lumii au luat măsuri drastice de blocare a răspândirii acestuia, mișcarea persoanelor și producția industrială au încetinit, în special în zonele mai grav afectate. O consecință este că cerul lumii s-a mai curățat de gaze toxice.

Dacă o să căutați pe Internet, o să găsiți mai multe articole în care se vorbește că telepatia este reală, că a fost demonstrată în laborator șamd. Dar, în realitate, este vorba doar de titluri-momeală (ori „click-bait”, cum numește omul-nou, romglezul, acele titluri atrăgătoare și înșelătoare).

Telepatia nu este posibilă, oricâte povești captivante veți auzi despre comunicări stranii între mame și copii aflați în pericol ori altele similare. Știu, sună decepționant... Iată de ce telepatia nu este posibilă.

Oamenii reprezintă cea mai cooperantă specie de pe planetă, cu toții făcând parte dintr-un ecosistem imens interconectat. Am construit orașe vaste, conectate de un sistem nervos global de șosele, rute de transport și fibre optice. Am trimis mii de sateliți în orbită. Chiar și obiecte aparent simple precum un creion sunt opera a mii de mâini din întreaga lume.

Cu toate acestea, putem fi, de asemenea, surprinzător de intoleranți unul față de celălalt. Dacă stăm să ne gândim, este posibil să existe un pic de xenofobie, rasism, sexism și bigotism undeva adânc în noi toți. Din fericire, putem alege să controlăm și să suprimăm astfel de tendințe pentru binele nostru și pentru binele societății.


Imagine cu celulă infectată cu noul coronavirus (virusul, în galben, văzut la microscop electronic)

Lumea vie (fungi, plante și animale) are anumite caracteristici care fac diferența dintre ce este viu și materia inertă. Am scris un articol pe acest subiect acum câteva luni: Care este diferența dintre materia inertă și materia vie?

În articolul de față vrem să evidențiem în ce mod se diferențiază virusurile de restul lumii vii. Iar din acestă diferență vom observa ce duce la dubiul menționat de biologi atunci când sunt întrebați dacă un virus este viu sau nu. Terminologia oricum este confuză: de exemplu, se vorbește despre virus „mort” atunci când se vorbește despre vaccinuri, ca și când un virus ar fi viu și poate fi „ucis”. Confuzia terminologică poate fi înlăturată doar atunci când fenomenul este înțeles foarte bine; în cazul nostru, înțelegând care este diferența dintre virusuri și ceea ce, global, numim lumea vie.

Molecula de apă

Știu, subiectul nu este foarte atrăgător pentru cei mai mulți, dar sunt convins că cei curioși îl vor găsi interesant. Explicațiile din cărți și enciclopedii sunt „parazitate” de jargonul specific, care fac înțelegerea dificilă pentru începători. Auziți adesea despre „substanțe chimice”, „compuși chimici” sau „molecule”. Care e diferența? Sunt termenii interschimbabili sau nu?

Iată o altă întrebare: formează sarea de bucătărie molecule ori nu? Atunci când un atom de clor (Cl) se întâlnește cu un atom de potasiu (Na) - se formează ori nu o moleculă de sare?

Pisica lui Schrodinger
Experimentul imaginat de Erwin Schrödinger

Când este menționată mecanica cuantică, primul lucru ce vine în minte este, probabil, pisica lui Schrödinger. Asociat acestui experiment mental este conceptul de „superpoziție”. Iar inseparabilitatea cuantică (eng. quantum entanglement) este și ea implicată. Iată cum și de ce.

În mecanica cuantică nu există nici particule, nici unde. La nivel fundamental tot ce există este funcția de undă, notată cu litera grecească Ψ (Psi). Calculând funcția de undă (cu ajutorul ecuației lui Schrödinger, cum altfel?) obții probabilitatea rezultatului unei măsurători; de exemplu, dacă pisica din celebrul experiment mental inventat de Schrödinger este vie sau moartă.


Isaac Newton în 1712; portret de James Thornhill

Issac Newton (1642 – 1727) a avut preocupări dintre cele mai diverse. A fost preocupat de alchimie (de care s-a ocupat 30 de ani, mult mai mult decât s-a ocupat de fizică), petrecând ani și ani cu studii și experimente nu foarte fructuoase. Dar și studiul Bibliei i-a consumat mulți ani, convins fiind că există mesaje ascunse pe care le va interpreta până la urmă. A făcut și câteva predicții referitoare la sfârșitul lumii; ultima variantă fiind undeva între 2.060 și 2.344.

Cea mai importantă carte din istoria omenirii este, cel mai probabil, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, publicată de Isaac Newton în 1687. Principalul competitor este Originea speciilor, de Charles Darwin. În această carte Newton introduce gravitația ca forță universală, explică mișcarea planetelor în jurul astrelor, mareele, mișcarea cometelor etc. Arată că un corp care se rotește în jurul propriei axe, cum e Pământul, este turtit la poli.

 

În acest articol vom vorbi despre ce se întâmplă, la nivel atomic, atunci când punem o lingură de sare într-o cană cu apă. Vom explica de ce molecula de sare se dizolvă în apă, pe înțelesul tuturor, fără a fi nevoie de cunoștințe de chimie sau fizică. Pentru a înțelege ce se întâmplă cu sarea, trebuie să înțelegeți, întâi, ce e așa special cu apa: cum se formează, care sunt proprietățile care o transformă într-un solvent.


Sistemul triplu HR 6819, format dintr-o stea (orbita în albastru), o gaură neagră (orbita indicată în roșu) și, la depărtare, o altă stea (orbita în albastru)

Astronomii de la Observatorul Sudic European au anunțat recent că a fost descoperită cea mai apropiată gaură neagră de Terra, la circa 1.000 ani-lumină distanță. Cu o masă de câteva ori cea a Soarelui, aceasta influenţează mişcarea a două stele apropiate. O nouă metodă a permis astronomilor să arate că găurile negre pot fi descoperite folosind telescoape extrem de precise care studiază mişcarea stelelor vizibile.

Toată lumea a avut această experiență: dai foc unei bucăți de lemn și te alegi cu lumină, căldură și, la final, o mână de cenușă. Dintr-o bucată sănătoasă de lemn rămâne o grămăjoară de cenușă. Unde a dispărut lemnul? Ce s-a întâmplat cu toată materia inițială? Din ce este formată flacăra focului? Din ce este compusă cenușa?

 

Poți face următorul experiment: iei din dulap o lingură obișnuită, din metal, și una din plastic. Pe cât posibil de aceleași dimensiuni, pentru a asigura o simetrie minimă experimentului.

Pune mâna pe cele două. Lingura de metal va părea mai rece decât cea de plastic. De ce?

Apoi ia două cuburi de gheață din congelator și pune-le în cele două linguri. Surpriza va fi că gheața din lingura de metal se va topi mai repede. De ce?

Uneori cea mai bună strategie nu este să lupți, ci să te camuflezi în modul potrivit. Sunt multe specii capabile de performanțe extraordinare în ce privește adaptarea la mediu. Un caz interesant este cel al stafilinidelor, care au capacitatea extraordinară de a se transforma în așa fel încât ajung să fie considerate de furnici membrii ai coloniei acestora!


În imagine, obținută cu telescopul Hubble, o nebuloasă roși gigant, NGC 2014, și nebuloasa NGC 2020, în albastru, care sunt parte din Marele Nor al lui Magelan, o galaxie localizată la 163 mii an-lumină de Calea Lactee.

• Universul este plin de planete rătăcitoare, care nu gravitează în jurul unor stele. Unele s-au desprins din sistemele solare în care s-ar format, altele s-au „născut” singure, din gazul cosmic. Ideea e să nu ne întâlnim cu vreuna...

• De ce e musai să existe extratereștri! 1. Dacă viața a apărut pe Terra, a apărut și pe alte planete, cu condiții similare. 2. Cel mai probabil, viața se dezvoltă peste tot după tipare similare. O problemă: distanțele dintre stele sunt enorme! Nu vor ajunge niciodată la noi... A, și nu, americanii nu au filmat extratereștri, chiar dacă pare așa!

• Testul zilei:
   Darius se uită la Ana, dar Ana se uită la Cezar. Darius este însurat, dar Cezar nu este. Se uită o persoană căsătorită la o persoană necăsătorită?

E un test foarte simplu, care arată puterea (înșelătoare) a intuiției umane. Ce părere aveți? Câte secunde v-a luat să ajungeți la un răspuns? Scrieți răspunsul într-un comentariu.

Trei ingineri (din India, Elveția, Franța) au creat această tehnologie care realmente e din filme! Ce vedeți în videoclip este din februarie, acest an, în Dubai. Nivelul e manevrabilitate al echipamentului este incredibil. Dar e cale lungă până la un produs de serie.


Reprezentare grafică a discului de acreție a unui quasar (ULAS J1120+0641) alimentat de o gaură neagră super-masivă cu o masă de 2 miliarde ori mai mare decât cea a Soarelui

Măsurători ale aşa-numitei constante a structurii fine prin folosirea datelor care provin de la quasari (quasi-stellar object) îndepărtaţi ar arăta că aceasta constantă este... variabilă. Ba, mai mult, că universul ar avea o direcţie privilegiată. Dacă va fi confirmată aceasta măsurătoare, va zgudui din temelii fizica modernă.

Întâi de toate, e dificil. Încercați să stați într-un picior și o să vedeți că nu e ușor deloc. Ok, probabil că aceste păsări au evoluat să le fie confortabil dacă stau într-un picior. Dar de ce? La ce ajută?


Rezultatul coliziunii de protoni la LHC

Pe 4 iulie 2012 fizicienii de la CERN, Elveția, au anunțat descoperirea bosonului Higgs, aceasta fiind considerată printre cele mai importante descoperiri ştiinţifice ale secolului al XXI-lea de până la această dată. Cum bosonul Higgs este o particulă extrem de dificil de identificat în natură, a fost nevoie de construirea unui accelerator de particule enorm, LHC (Marele Accelerator de Hadroni - Large Hadron Collider), cum este cel de la CERN.

Detectarea unei particulei presupune un proces complicat de colectare de date și de analiză a acestor date. Cercetătorii au avut de făcut munca identificării unei particule a cărei masă era necunoscută (deși se cunoștea plaja de valori pe care o putea lua masa). În cele trei videoclipuri de mai jos puteți înțelege cum s-a realizat identificarea bosonului Higgs, proces explicat de un cercetător de la CERN, care folosește un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor.


Principiul lui lui Bernoulli este utilizat pentru a explica portanța (cum se țin avioanele în aer)

Principiul lui Bernoulli spune că presiunea unui fluid descrește pe măsură ce viteza acestuia crește și viceversa. Acest principiu are la bază observațiile lui Daniel Bernoulli, matematician elvețian care a trăit în secolul al XVIII-lea. Principiul este folosit, printre altele, pentru a explica de ce avioanele pot decola și se pot menține în aer. Nu oferă o explicație completă însă, după cum puteți citi aici.

În mod normal de la inițierea procesului de creare până la aprobarea și comercializarea unui vaccin durează 5 ani. În contextul actualei epidemii de COVID-19 se speră ca în 9 luni să avem un vaccin; un termen de 18 luni pare a fi unul mai realist însă.

 

Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal (€)


Contact | T&C | © 2020 Scientia.ro