Efectul Shapiro de întârziere
Până la începutul anilor 1960 se părea că relativitatea generală a fost verificată experimental în toate modurile posibile şi fizicienii din domeniul gravitaţiei se pot concentra asupra aspectelor matematice ale teoriei. Shapiro vine cu un "al 4-lea test clasic".
Devierea luminii în câmp gravitaţional
Dacă demonstrarea pe bazele teoretice ale relativităţii generale a validităţii precesiei periheliului planetei Mercur a dus la acceptarea relativităţii generale printre colegii lui Einstein, devierea luminii în câmp gravitaţional l-a făcut, în schimb, celebru pentru public.
Cum se formează şi evoluează stelele
Stelele, obiectele cereşti cel mai uşor de recunoscut, constituie elementele fundamentale ale unei galaxii. Vârsta, răspândirea şi compoziţia stelelor dintr-o galaxie marchează istoria, dinamica şi evoluţia acelei galaxii. Mai multe despre stele, în continuare.
Voyager 1 - la graniţele sistemului solar
După o călătorie de 35 de ani Voyager 1 este gata să părăsească sistemul solar. A transmis spre Terra imagini unice ale planetelor pe lângă care a trecut şi ale sateliţilor lor. La ora actuală călătoreşte pe o „autostradă magnetică” şi e gata să devină un mesager al umanităţii în Univers.
Cum este generată grafica pe computer?
Unitatea centrală de procesare (CPU - Central Processing Unit) şi unitatea grafică de procesare (GPU) ale computerului tău interacţionează continuu pentru a-ţi oferi o interfaţă vizuală limpede, clară şi caldă. Dar cum lucrează împreună cele două componente de procesare?
Calea Lactee - peste 100 miliarde planete
Priviţi la cerul nopţii şi veţi vedea stele, desigur. Dar acolo unde sunt stele sunt şi planete, miliarde şi miliarde de planete, cel puţin. Aceasta este concluzia unui nou studiu al astronomilor de la California Institute of Technology. Detalii, în continuare.
Eşantioane stabilite incorect
Studenţii pun adesea semnul egalităţii între imparţialitate şi lipsa intenţiei de a trişa. Dar conceptele nu sunt echivalente. Imparţialitatea implică faptul că toţi cei aparţinând populaţiei ţintă au şanse egale de a fi eşantionaţi.
Precesia periheliului planetei Mercur
Planeta Mercur i-a furnizat lui Einstein prima verificare cu adevărat „clasică” a relativităţii generale şi a format bazele imediate pentru acceptarea rapidă a teoriei sale de către colegii săi. În continuare, câteva detalii despre acest fenomen considerat odinioară o anomalie.
Eşantioanele de respondenţi. Dificultăţi
Care sunt caracteristicile „populației accesibile” când vine vorba de un sondaj telefonic? Cum poate aceasta să reprezinte o problemă? În multe cazuri, eșantionul de oameni folosit pentru un sondaj nu este întâmplător. Să luăm spre exemplu un simplu sondaj telefonic.
Deplasarea gravitaţională spre roşu
Confirmarea deplasării gravitaţionale spre roşu a fost primul experiment de verificare a gravitaţiei pe care l-a propus Einstein. Adesea se face referire la acesta ca fiind unul dintre cele „trei teste clasice” ale relativităţii generale. Detalii, în cele ce urmează.
Salpetrul. Rolul în alimentaţie
"Salpetrul" (termenul se referă fie la nitratul de potasiu sau de sodiu) nu are niciun efect asupra dorinţelor carnale. Povestea că această substanţă chimică a fost pusă în mâncarea soldaţilor pentru reducerea apetitului lor sexual este un mit şi nimic mai mult.
Relativitatea. Principiul echivalenţei
Experimentele gravitaţionale pot fi împărţite în două tipuri: acelea care testează principiile fundamentale şi acelea care testează teoriile individuale, inclusiv teoria relativităţii generale. În continuare, despre experimentele lui Stevin, Galilei, Newton, Eötvös, dar şi despre STEP.
Relativitatea. O teorie incompletă
Teoria relativităţii generale a lui Einstein a trecut toate testele la care a fost supusă. Cu toate acestea, există cel puţin patru motive să credem că teoria este incompletă şi că va trebui eventual reconsiderată, în acelaşi mod în care a fost răsturnată cea a lui Newton.
Cât de probabil e să fii lovit de meteorit?
Oare ce s-ar putea întâmpla dacă ai fi lovit de un meteorit? Cu siguranță, acesta ar fi un subiect de discuție foarte interesant. Dacă ai supraviețui, desigur. Haideți să ne uităm peste cazurile înregistrate până acum în care oamenii au fost loviți de un meteorit.
Somnul raţiunii (68)
Cu toate acestea, în anii care au urmat au izbucnit două războaie mondiale, împreună cu nenumărate alte conflicte armate, represiunile în masă, purificarea etnică, holocaustul, războaiele biologice şi chimice, devastarea mediului şi ameninţarea cu anihilarea nucleară.
Un vis al Iluminismului (67)
Americanii erau încrezători în lumea lor la început de secol XX. Deceniile următoare nu mai aveau să fie perturbate de incertitudinile politicii internaţionale, pentru că America aplica în continuare Doctrina Monroe, formulată şi introdusă încă din 1823.
„Gaia” va sonda adâncimile Căii Lactee
Sistemul nostru solar este situat la marginea Căii Lactee. O poziţie foarte bună, însă care nu ne permite să vedem foarte bine restul galaxiei noastre. Astfel, noi nu am putut studia multe aspecte fundamentale ale Căii Lactee, cum ar fi numărul său de braţe (două sau patru).
Resurse energetice. Încălzirea globală (66)
Unii experţi prezic că în 50 de ani resursele de petrol şi gaze naturale ale planetei se vor epuiza sau cel puţin vor fi atât de sărăcite, încât preţul pentru extracţie va fi mult prea mare. Cum vom face faţă provocărilor energetice ale viitorului? Dar încălzirii globale?
Se poate învia din morţi? Fenomenul Lazăr
Ar putea cineva cu adevărat să învie din morți? Într-o oarecare măsură aceasta depinde și de ce înțelegem de fapt prin moarte. Desigur că oamenii pot fi readuși la viață prin intermediul intervențiilor medicale, dar uneori lucrurile devin un pic mai misterioase de atât.
Importanţa diversităţii şi redundanţei (65)
În pofida inventivităţii şi a tuturor cunoştinţelor ştiinţifice acumulate de om, controlul pe care am presupus că îl avem asupra mediului înconjurător şi abilitatea noastră de a planifica şi a anticipa evenimente este mai puţin sigură decât am crede.
Cooperare versus concurenţă
Eliot Aronson a observat că "mintea americană... a fost instruită pentru a echivala succesul cu victoria, reuşita cu depăşirea cuiva". Cu toate acestea, după cum a subliniat Kohn (1986), "studiu după studiu arată ca nimic nu are un succes mai mare decât cooperarea".
