Imagini pt inspiraţia generaţiilor viitoare
O nouă expoziţie emblematică de astronomie în imagini ne deschide o imensă fereastră spre Marte, după care ne poartă foarte departe în timp şi spaţiu. ”Această expoziţie a reuşit să îmi creeze pentru prima oară senzaţia că mă aflu chiar acolo, pe Marte”, a spus Marek Kukula.
Universul în imagini. Galerie foto
O nouă expoziţie deschisă la Muzeul Maritim Naţional din Londra propune a analiză a modului în care tehnologia a modelat percepţia noastră asupra Universului şi celebrează frumuseţea estetică a fotografiei spaţiale şi rolul important al acesteia în descoperirile ştiinţifice.
Ştiinţa explorează extremele planetei
Cercetătorii din cadrul PHARMASEA sunt la startul unui proiect ambiţios de patru ani pentru a explora unele dintre locurile cele mai adânci, mai reci şi mai calde de pe planetă. Proiectul poate avea şi foarte serioase implicaţii în farmacie, nutriţie sau cosmetică.
Cum se comportă apa sub presiune
Folosind tehnici revoluţionare, o echipă condusă de Malcolm Guthrie de la Institutul pentru Ştiinţă Carnegie a făcut o descoperire uimitoare despre modul în care se comportă gheaţa sub presiune, schimbând idei care datează de aproape 50 de ani.
Autocontrolul emoţional. Noutăţi
Un nou studiu realizat de o echipă mixtă de oameni de știință a evidenţiat activarea unor zone diferite ale creierului atunci când alegem să suprimăm o emoţie, comparativ cu atunci când suntem instruiţi să ne inhibăm o emoție. Mai multe detalii, în continuare.
Beneficiile unui auto-control slab
De ce uneori un auto-control scăzut te ajută să pui în aplicare obiceiuri bune? Nu se vorbeşte foarte des despre beneficiile unui auto-control redus. Asta pentru că, de regulă, auto-controlul scăzut are consecinţe negative: supraalimentarea, cheltuielile mari etc.
DarkSide. Ţinta - materia întunecată
Un nou proiect de cercetare, DarkSide, extrem de ambiţios, situat în laboratorul subteran de la Gran Sasso, Italia, va vâna materia întunecată. Experimente recente susţin că au găsit semnale care ar putea fi generate de acest gen de materie.
Descoperire: un nou tip de stea variabilă
Utilizând telescopul elvețian Euler de 1,2 m al Observatorului La Silla aparținând ESO din Chile, astronomii au descoperit un nou tip de stea variabilă. Descoperirea s-a bazat pe detectarea unor foarte mici schimbări în luminozitatea stelelor din roiul stelar.
E normal ca bărbaţii să plătească pt sex?
Faptul de a plăti pentru sex a fost îndelung considerat drept un comportament inevitabil în rândul bărbaţilor, însă o cercetare publicată recent sugerează că acesta este mult mai puţin comun decât ar putea indica atenţia recentă din partea mediei.
Monument misterios în Marea Galileei
Ţărmurile Mării Galileei, aflate în partea de nord a Israelului, adăpostesc un număr important de situri arheologice. Cu puţin timp în urmă cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv au descoperit o structură antică în adâncul mării.
"Big Brother", versiunea USA
Orice mişcare în domeniul digital a cetăţenilor SUA este urmărită îndeaproape de către guvern. Mai mult de 115 de milioane de oameni folosesc serviciile telefoanelor celulare Verizon în Statele Unite, efectuând zilnic miliarde de convorbiri.
Teoria cuantică fără observatori. Interviu
Un interviu acordat de Cătălina Curceanu organizatorilor conferinţei "Quantum Theory without Observers III" ("Teoria cuantică fără observatori III"), care a avut loc între 22-26 aprilie 2013 la Centrul ZiF de la Universitatea Bielefeld.
Aristotel şi sucul de aloe vera
Ştiţi ce i-a spus Aristotel lui Alexandru cel Mare în 325 î.e.n.? Vino aici, Alex, am ceva să-ţi arăt. Şi i-a arătat o plantă. Era aloea Socotrine, care provine din insula Socotra, la est de Cornul Africii. Aristotel ştia că sucul plantei avea un efect uimitor. Era un purgativ...
Reziduurile umane, sursă de fertilizatori?
"Este adevărat că în China usturoiul este cultivat în fecale şi stropit cu urină?", sună întrebarea unui cititor. Răspunsul este că este posibil ca apa provenită din instalaţiile de canalizare să fie folosită pe post de îngrăşământ, aşa cum se întâmplă în multe părţi ale lumii.
Merele şi cancerul de sân
Există un consens larg răspândit în ceea ce priveşte asocierea consumului regulat de fructe şi legume cu reducerea riscului de a dezvolta cancer. Dovezile provin atât din studiile de cohortă, cât şi din studii caz-control. În cele ce urmează, detalii pe această temă...
Vă doriţi fetiţe? Iată reţeta, una...stresantă
Un studiu recent arată că femeile stresate au şanse mai mari să nască o fetiţă. Este una dintre cauzele, susţine studiul, care au dus după tragicele evenimente de la 11 septembrie la o criză a naşterii băieţeilor – mamele au avut mai multe fetiţe decât într-o situaţie normală.
Convorbirile telefonice, cât de deranjante?
Ce este aşa de enervant în a auzi o persoană vorbind în public la telefonul mobil? Un posibil răspuns examinat în cadrul unui nou studiu este acela că sunetul convorbirii ne distrage foarte tare atenţia, mult mai mult decât o face o conversaţie dintre doi oameni de lângă noi.
3 factori care pot transforma munca în joc
Simplificând la maximum, tot ce facem în viaţă facem doar din două motive: pentru că vrem să facem un anumit lucru, respectiv pentru că cineva vrea ca noi să facem ceva anume. Cum am putea face ca activităţile din a doua categorie să devină motivate intrinsec?
Băieţii plini de ei au lipici la fete
Un studiu recent a arătat că bărbaţii narcisişti - cei care au un sentiment exagerat de încredere în ei înşişi şi o imagine de sine nerealist de pozitivă - sunt consideraţi sexy de către femei. Cel puţin pe termen scurt. Detalii, în cele ce urmează...
Rolul viselor. Ce şi de ce visăm
Fiecare dintre noi alunecăm în acea stare misterioasă a conştiinţei noapte de noapte şi, cu toate acestea, de-abia acum începem să realizăm puterile sale asupra minţii noastre. În continuare, un articol pe tema rolului viselor, aşa cum este acesta văzut de ştiinţa modernă.
Unificarea forţelor - în 60 de secunde
Nu s-ar putea ca toate forţele naturii să fie de fapt manifestarea unei singure forţe atotcuprinzătoare? Oamenii de ştiinţă din domeniul fizicii au depus eforturi uriaşe în scopul înţelegerii modului în care forţele naturii pot fi combinate. Care ar fi avantajul?
