Constelaţia Săgetătorului

Constelaţie zodiacală importantă, aflată între Scorpius şi Capricornus, Sagittarius include un model de stele uşor de recunoscut numit Ceainic, cu capac ţuguiat (λ) şi cu gură largă (γ, δ şi ε). Este constelaţia cu cel mai mare număr de obiecte Messier – 15.

De asemenea, este una din constelaţiile la graniţele cărora se găseşte sursa radio Sagittarius A, centrul galaxiei noastre.

Mitologie

În mitologia greacă, Saggitarius a fost de multe ori identificat cu un centaur – o creatură ce era jumătate om şi jumătate cal. Acesta era Chiron, fiul Philyrei şi a lui Saturn, despre care se spune că a ales să se transforme în cal pentru a scăpa de geloasa sa soţie, Rhea. Dar conform altor legende, Sagittarius a fost asociat cu o creatură diferită, cunoscută sub numele de satir. Despre el se spune că era Crotus, fiul lui Pan, cel care a inventat tragerea cu arcul şi a plecat la vânătoare pe cal. În ambele poveşti, Sagittarius îşi încordează arcul spre steaua Antares, ”inima scorpionului“.

Babilonienii l-au identificat pe Sagittarius cu zeul Nerigal sau Nergal, o creatură ciudată, asemănătoare centaurului, care trăgea cu săgeata dintr-un arc. Deseori, acesta este reprezentat având două capete – unul de jaguar şi unul uman, aripi, şi un ac de scorpion, aflat deasupra obişnuitei cozi de cal.

Stelele principale

În constelaţia Sagittarius se găsesc nu mai puţin de 22 de stele orbitate de planete, fiind astfel constelaţia ce conţine cel mai mare număr de astfel de stele.

Epsilon (ε) Sagittarii, cunoscută şi sub denumirea de Kaus Australis, este o stea binară aflată la aproximativ 143 ani-lumină distanţă. Este formată dintr-o stea albastră de tip B, care are o magnitudine aparentă de 1,79 şi este de 375 ori mai luminoasă decât Soarele şi companionul acesteia, o stea slabă în strălucire, de magnitudine 14, situată la 32 de arcsecunde distanţă. Kaus Australis este cea mai strălucitoare stea din Sagittarius şi a 36-a de pe cerul nopţii.

Sigma (σ) Sagittarii sau Nunki este a doua cea mai strălucitoare stea din Sagittarius, având o magnitudine aparentă de 2,1. Este o stea pitică ce fuzionează hidrogen, de tip spectral B2.5 V, care are o luminozitate de 3300 ori mai mare decât cea a Soarelui şi aproximativ şapte mase solare. În plus, această stea ce se află la 228 ani-lumină de Pământ se roteşte foarte rapid, cu o viteză de aproximativ 200 km pe secundă – de 100 de ori mai rapid decât Soarele.            

Delta (δ) Sagittarii este un sistem multiplu de stele, de magnitudine aparentă 2,72, şi aflat la 306 ani-lumină de Pământ. Steaua principală este de tip spectral K3III, având o rază de 62 de ori mai mare decât cea solară, o masă de cinci ori mai mare şi este de 1180 de ori mai luminoasă decât Soarele. Aceasta are trei companioni slabi în strălucire - Delta Sagittarii B, o stea de magnitudine 14 aflată la 26 de arcsecunde distanţă, Delta Sagittarii C, o stea de magnitudine 15 la 40 de arcsecunde distanţă, şi Delta Sagittarii D, de magnitudine 13 la 58 de arcsecunde distanţă.                                                                       

Sistemul Delta Sagittarii este cunoscut a fi destinaţia unui echipaj de femei care călătoresc la bordul navei  Colonial Unit 122 transportând o rezervă de spermă epurată de cromozomul Y. Acest lucru se întâmplă în romanul ştiinţifico-fantastic al autorului american William R. Forstchen, Into the Sea of Stars, publicat în 1969.

Lambda (λ) Sagittarii este o stea gigantă portocalie, de tip spectral K1+IIIb, situată la aproximativ 77,3 ani-lumină distanţă. Raza sa este cât 11 raze solare, iar luminozitatea ei este de 52 de ori mai puternică decât cea a Soarelui. Cu o magnitudine aparentă de 2,82, Lambda Sagittarii este o stea aflată în stagiile finale ale existenţei, dar care reuşeşte, totuşi, să fuzioneze în nucleul său heliu în carbon şi oxigen.

Alfa (α) Sagittarii este o pitică albastră de tip spectral B8V care se află la aproximativ 170 ani-lumină distanţă şi are o magnitudine aparentă de 3,97. Se presupune că această stea ar putea fi înconjurată de un disc de praf şi grohotiş, la fel ca Vega, cea mai strălucitoare stea din constelaţia Lyra. Însă ceea ce este neobişnuit pentru o stea de tip B8V ca Alfa Sagittarii este prezenţa unui exces în emisia fluxurilor de raze X. Este posibil ca acest lucru să se datoreze unei stele companioane care încă se află în faza dinaintea secvenţei principale.

Beta (β) Sagittarii se vede cu ochiul liber, ca o pereche de stele de magnitudine 4. Cea mai nordică (şi puţin mai strălucitoare) dintre cele două stele are un companion de magnitudine 7. Toate cele trei stele se află la distanţe diferite şi nu au legătură unele cu altele.

Tau (τ) Sagittarii este o gigantă portocalie de tip spectral K1 sau K2 ce se află la aproximativ 120 ani-lumină distanţă şi are o magnitudine aparentă de 3,32. Localizată între Zeta şi Sigma Sagittarii, această stea este socotită a fi o stea binară, deşi un companion nu a fost confirmat până acum.

Pentru astronomi, Tau Sagittarii este steaua de provenienţă a semnalului Wow!, primul şi singurul semnal radio recepţionat care a indicat posibilitatea existenţei inteligenţei extraterestre. Semnalul a fost recepţionat de către cercetătorul SETI, doctorul Jerry R. Ehman, pe 15 august 1977 la Universitatea Ohio. Acesta a avut o durată de 72 de secunde iar de atunci nu a mai fost detectat niciodată. După ce Ehman a descoperit semnalul, el a imprimat rezultatele obţinute iar apoi a încercuit semnalul şi a scris ”Wow!“ în dreptul lui. În acest mod a fost numit noul şi misteriosul semnal, ce urma să atragă atenţia mass-mediei. 

Steaua Pistol este una dintre cele mai luminoase stele cunoscute. Este o stea albastră variabilă de aproape 4 milioane de ori mai luminoasă decât Soarele şi la fel de masivă cât 120-200 sori. Se presupune că aceasta radiază în 20 de secunde aceeaşi energie pe care Soarele o radiază într-un an.  Ea se află localizată în zona centrului galactic, la aproximativ 25000 ani-lumină distanţă de sistemul nostru solar.

Ross 154 este o pitică roşie ce se află la doar 9,68 ani-lumină distanţă de sistemulul nostru solar. Acest lucru o face una dintre cele mai apropiate stele de Soare şi cea mai apropiată stea din constelaţia Sagittarius. De asemenea, ea este situată la o distanţă de 5,41 ani-lumină faţă de Steaua lui Barnard, o pitică roşie din constelaţia vecină Săgetătorului, Ophiuchus.

Obiecte Deep Sky importante

În Sagittarius, Calea Cactee este extrem de densă, acesta fiind locul unde se află centrul galactic. De aceea, aici se află multe roiuri de stele şi nebuloase.

Probabil că cel mai frumos obiect observabil cu binoclul este M8 – nebuloasa de emisie Laguna, ce se întinde pe o zonă de trei ori mai mare decât diametrul Lunii pline, lângă λ Sagittarii. Prin binoclu, aceasta apare ca o pată lăptoasă, elongată, de lumină, împânzită de stele. Printre ele se află şi stelele de magnitudine 7 sau mai slabe, cât şi 9 Sagittarii – o supergigantă albastră de magnitudine 6, ce fac parte din roiul NGC 6530.  Deşi pare a fi gri printr-un telescop, fotografiile cu expunere lungă i-au dezvăluit nuanţa roz, specifică nebuloaselor de emisie. Nebuloasa Laguna se află la 5,000 de ani-lumină de Pământ şi este destul de strălucitoare, având magnitudinea 3. A fost descoperită separat de către John Flamsteed în 1680, de Guillaume Le Gentil în 1747, şi de Charles Messier în 1764.  Partea centrală a nebuloasei Laguna este cunoscută drept nebuloasa Ochi de Pisică, denumită astfel din cauza formei sale caracteristice. De asemenea, ea conţine şi trei nebuloase întunecate, înregistrate în catalogul lui Barnard. Dar, nebuloasa Laguna a avut un rol esenţial în descoperirea globulelor Bok, deoarece Bart Bok  a studiat intensiv fotografii ale ei în 1947. Nouă ani mai târziu au fost descoperite aproximativ 17,000 de globule Bok în nebuloasă, în cadrul unui studiu fotografic major al cerului nopţii, ce a avut loc la Observatorul Palomar.

Nebuloasa Trifida, M20, a fost numită astfel pentru că este împărţită în trei dungi întunecate de praf. Descoperită de vânătorul de comete, Charles Messier, este amplasată între 2,000 şi 9,000 de ani-lumină distanţă de Pământ, şi are un diametru de aproximativ 50 ani-lumină. Vizual, este mult mai puţin impresionantă decât reprezentările ei fotografice, dar cu ajutorul unei lunete se poate observa ceva mai mult decât steaua dublă slabă din centrul ei. În schimb,  fotografiile cu expunere mare sau imaginile CCD arată contrastul dintre emisia portocalie a nebuloasei Trifida cu nebuloasa de reflexie, albăstrie, aflată la nord de ea. Este o nebuloasă mare care conţine stele tinere şi fierbinţi.

La graniţa de nord dintre Sagittarius şi Scutum se află un alt obiect fotografiat des – nebuloasa de emisie Omega, M17. Cu o magnitudine aparentă de 6, roiul de stele dispersat poate fi observat cu ajutorul binoclului, dar arată mai bine printr-un telescop. Ea seamănă cu litera grecească mare omega (Ω). Totuşi, alţi oameni o văd ca pe o lebădă, şi de aici provine şi celălalt nume al ei, nebuloasa Lebăda. A fost descoperită de astronomul elveţian Jean-Philippe Loys De Chéseaux în anul 1745 iar Messier a adăugat-o în catalogul său în 1764. În plus, nebuloasa Omega are un diametru de 15 ani-lumină şi se află la o distanţă de 5000- 6000 ani-lumină de Pământ.

M22 este unul dintre cele mai frumoase roiuri globulare de pe cer, aflat lângă capacul Ceainicului. Are  magnitudinea 6, iar în condiţii bune de vizibilitate se poate vedea cu ochiul liber. Prin binoclu, se vede ca o minge lânoasă, cam de două treimi din diametrul aparent al Lunii. Dacă folosim un telescop mic, observăm că roiul are un contur oarecum alingit, dar printr-unul cu apertura de 75 mm îi putem distinge cele mai strălucitoare stele. M22 se află la 4890 ani-lumină de Pământ şi a fost descoperit în 1746 de către Philippe Loys de Chésaux. 

M23 este un roi deschis mare, de magnitudine 6,9,  vizibil cu binoclul şi situat lângă graniţa cu Ophiuchus. A fost descoperit de Charles Messier în iunie 1764 şi este situat la o distanţă de 2150 ani-lumină de Pământ. Cu o rază de 15-20 ani-lumină, acesta conţine în jur de 150 de stele, cea mai strălucitoare având o magnitudine de 9,2.

M25 este un alt roi ce se poate vedea cu binoclul, cu o magnitudine de 4,6 şi aflat la aproximativ 2000 ani-lumină de Pământ. Are un diametru de 19 ani-lumină şi o vârstă de aproximativ 90 milioane ani.

M24, numit şi Norul Mic de Stele Sagittarius, este un roi stelar al Căii Lactee, de magnitudine 3, şi ocupând cât patru diametre ale Lunii pline. Acesta reprezintă cea mai densă concentraţie de stele care poate fi vizualizată cu binoclul, mii de stele putând fi observate. Este situat la aproximativ 9400 ani-lumină distanţă şi are un diametru de 330 ani-lumină. A fost descoperit de Charles Messier în 1764, cel care l-a descris ca fiind ”o mare nebulozitate ce conţine multe stele.“

În anul 1999, o violentă erupţie a sistemului binar X-Ray variabil, V4641 Sgr, i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să considere că au descoperit cea mai apropiată poziţie a unei găuri negre faţă de Pământ. Dar cercetările ulterioare au dezvăluit o creştere de 15 ori a distanţei estimate ulterior. Apoi, atenţia s-a îndreptat spre sursa radio Sagittarius A, care se află în zonă. Astronomii sunt de părere că una din componentele sale, Sagittarius A*, este asociată cu o gaură neagră supermasivă din centrul galaxiei, ce are o masă de 2,6 milioane de mase solare.