Fragmentare HDDFragmentarea unui disc apare în urma scrierii, ştergerii şi ulterior rescrierii unor date pe şi de pe anumite porţiuni de pe respectivul suport magnetic. Vorbim de un fenomen care duce la utilizarea ineficientă a spaţiului de stocare, dar şi la reducerea performanţelor de lucru.

 

 


Astfel, când pe un disc ce este împărţit în anumite sectoare cu adrese unice se scriu şi şterg fişiere, este posibil ca un program să aibă nevoie să acceseze fişiere împrăştiate pe sectoare neadiacente sau chiar pe blocuri separate de sectoare.

Prin urmare, rularea programelor pe computer va fi încetinită din cauza spaţiului dintre sectoarele pe care programul a fost scris. Este ca şi cum ai vrea să construieşti o maşină din piese lego, iar acestea sunt împrăştiate în toată casa, caz în care trebuie să le cauţi pentru mai mult timp până le vei localiza pe toate. Când un fişier este împrăştiat pe mai multe sectoare sau blocuri de sectoare spunem că porţiunea respectivă a discului este fragmentată.

În principiu fragmentarea nu este o problemă nouă, însă odată cu avansul tehnologic, sectoarele de pe HDD au devenit din ce în ce mai mari, permiţând scrierea mai multor fişiere pe un singur sector, iar asta însemnând mai multe date de manipulat şi de ordonat. Mărimea de stocare a unui HDD nu este dată de numărul de discuri din interiorul acestuia sau de diametrul lor. Mărimea unui HDD (astăzi în sute de GB, chiar TB) este o proprietate asigurată de către distanţa dintre capul de scriere/citire şi discul de stocare. Cu cât distanţa aceasta este mai mică, cu atât se pot scrie mai multe date pe o porţiune a discului. Această distanţă este cuprinsă undeva între 10 şi 110 nm (nanometri).

Pe măsură ce tehnologia de producţie a HDD-urilor a avansat, au ţinut pasul şi sistemele de operare. În esenţă, toate fişierele sistemelor de operare se fragmentează. În cazul unui sistem de operare ce ocupă mult spaţiu şi este împărţit pe mai multe HDD-uri, fişierele pot fi accesate mult mai rapid, HDD-urile căutând simultan fişierele necesare rulării unui program.



Cum funcţionează un HDD?


Trebuie adăugat că fragmentarea sectoarelor ocupate este mai puţin importantă decât fragmentarea sectoarelor libere. Sistemul FAT (File Allocation Table) a fost un dezastru la acest capitol – dacă nu se defragmenta discul, lucrurile începeau să se înrăutăţească din ce în ce mai mult, până când nu mai existau măcar două blocuri libere învecinate, fiind amestecate cu cele ocupate. În cazul altor sisteme de fişiere (ca NTFS - New Technology File System) se pot uni sectoare libere şi se alocă spaţiul ocupat într-o ordine mai eficientă, astfel că după ce fragmentarea atinge un anumit prag, se stabileşte o anumită ordine pentru ca situaţia să nu se agraveze ca în cazul sistemului de fişiere de tip FAT.

În cazul sistemelor de fişiere caracteristice sistemului de operare LINUX (precum “ext”) se întâlneşte mai rar fenomenul fragmentării datorită felului în care au fost proiectate aceste sisteme de fişiere. Se menţin adiacente toate blocurile alocate unui fişier chiar dacă acestea nu pot fi ocupate consecutiv. Pe unele sisteme de fişiere (ca “ext3”) se alocă efectiv blocul liber cel mai apropiat altor blocuri alocate unui fişier. Astfel, nu mai este nevoie să ne îngrijorăm de fragmentare pentru sistemele de operare Linux.

Trebuie să menţionăm faptul că “ext4” dispune de un program de defragmentare pentru cazul în care fragmentarea devine o problemă, deci se pune problema de aşa ceva chiar şi în cazul sistemelor Linux.

Sistemele de fişiere caracteristice Windows-ului (FAT şi NTFS) plasează blocurile de date oriunde este loc, iar procesul de defragmentare scanează discul, mutându-le şi înlocuindu-le succesiv. În cazul Linux, fişierele sunt plasate de preferinţă acolo unde este suficient spaţiu.

Windows 7 are programate sesiuni de defragmentare, astfel că nu este absolut necesar ca defragmentarea să se facă manual.

Citiţi şi articolul: Defragmentarea hard-diskului



Traducere şi adaptare de Bogdan Mihalcea după What Is Disk Fragmentation and Do I Still Need to Defragment?

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.