Cercetările recente sugerează că spiritualitatea nu este doar un produs cultural, ci o funcție cognitivă distinctă, apărută în urma unor modificări ale conexiunilor neuronale. Această transformare ar fi avut loc acum aproximativ 40.000 de ani, când Homo sapiens începe să manifeste comportamente funerare complexe și simbolice, sugerând o conștientizare a morții și, poate, primele speculații despre o existență dincolo de moarte.
Primele semne ale gândirii religioase
Prototipurile de instrumente avansate, arme compuse și bijuterii indică o capacitate cognitivă superioară. O piesă emblematică este „Omul-leu” din Hohlenstein-Stadel, sculptat acum circa 40.000 de ani. Această figură hibridă nu reprezintă realitatea fizică, ci o creatură imaginară, dovadă că oamenii începuseră să conceapă lumi alternative, supranaturale.
Tot atunci apar morminte în care morții sunt depuși cu obiecte personale. Aceasta arată că oamenii își proiectau nu doar trecutul (memorie autobiografică), ci și viitorul și posibilitatea unei vieți după moarte.
Evoluție rapidă sau reutilizare neuronală?
Schimbările cognitive necesare apariției credințelor religioase s-au produs într-un interval foarte scurt din punct de vedere evolutiv. Prin urmare, este puțin probabil să fi apărut regiuni complet noi ale creierului. Mai degrabă, zone existente și-ar fi schimbat funcția, fiind „reprogramate” pentru procesarea ideilor spirituale.
De ce a supraviețuit spiritualitatea?
Din cele peste 12.000 de divinități cunoscute în istorie, majoritatea au dispărut. Totuși, nevoia de zei persistă. Acest lucru indică un avantaj evolutiv: credințele religioase trebuie să fi sporit cooperarea, altruismul sau capacitatea de a face față fricii și durerii. Altfel, selecția naturală le-ar fi eliminat, având în vedere costurile enorme, de la piramide până la sacrificii umane.
Creierul spiritual: ce arată neuroștiințele
Patru direcții principale investighează neurobiologia spiritualității: monitorizarea activității cerebrale în timpul rugăciunii sau meditației, studierea stărilor induse de substanțe halucinogene, analiza cazurilor patologice și cercetarea efectelor terapeutice ale experiențelor religioase.
Fenomenul de „epilepsie extatică” arată clar legătura dintre creier și mistică: anumite crize din lobul temporal produc trăiri de beatitudine intensă. Stimularea insulei anterioare poate genera trăiri similare. Probabil că strămoșii noștri interpretau astfel de experiențe care urmau unor traume cerebrale ca întâlniri cu divinitatea.
Studiile moderne (EEG, fMRI, PET) au confirmat că stările religioase activează regiuni specifice — cortexul medial frontal, orbitofrontal, precuneusul și altele — diferite de cele folosite în stările obișnuite.
Circuitul „credinței”: zona fricii, durerii și altruismului
O descoperire remarcabilă este cartografierea spiritualității pe un circuit centrat în jurul unei structuri antice: substanța cenușie periacveductală (periaqueductal gray). Aceasta nu se află în cortex, ci în trunchiul cerebral și reglează frica, durerea și comportamentul altruist.
Astfel, credința în zei ar putea fi mai puțin un produs al rațiunii și mai mult o adaptare profundă: un mod de a calma teroarea existenței și de a întări legăturile dintre membrii unei comunități.
Sursa: When and How Did the Brain First Invent the Idea of Gods? de Gary Wenk.
Gary L. Wenk, profesor de psihologie și de neuroștiințe, precum și de virusologie moleculară, imunologie și genetică medicală la Universitatea de Stat din Ohio și la Centrul Medical al acesteia, este o autoritate de prim rang în ceea ce privește consecințele inflamației cronice a creierului și modelele animale ale bolii Alzheimer.
