Înţelegerea modului în care funcţionează ceasul biologic  reprezintă un pas esenţial pentru însănătoşirea celor suferinzi de insomnie şi poate fi un instrument util chiar în lupta împotriva cancerului ori a bolii Alzheimer.

Matematicienii din universitatea din Michigan, împreună cu cercetători englezi au identificat semnalul pe care creierul în transmite către organism pentru a controla ritmul biologic, o descoperire care invalidează vechea teorie privind ceasul nostru biologic.

 

Principala componentă a ceasului biologic uman rezidă în zona creierului numită „nucleul chiasmatic". Până recent se credea că rata impulsurilor electrice transmise de celulele acestei zone, mai multe ziua, mai puţine noaptea, reprezentau modul în care se menţinea controlul timpului în organism.

Nucleul chiasmatic conţine atât celule implicate în procesul ţinerii timpului, cât şi alt tip de celule. Noile cercetări, spre deosebire de cele anterioare, s-au axat doar pe aceste celule caracteristice ceasului biologic. S-a putut demonstrat astfel că în fapt aceste celule transmit semnale electrice către restul organismului (anunţând timpul) doar în amurg şi spre dimineaţă.


Sursa: aici.

 


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.