Într-un studiu nou şi surprinzător, Angelica Hagsand şi colegii ei afirmă că martorii care au consumat alcool s-au descurcat la fel de bine ca martorii care nu băuseră, în ce priveşte recunoaşterea unui delincvent dintr-un şir de suspecţi. Aţi avea încredere într-un astfel de martor?
Martorii oculari care au consumat alcool sunt mai demni de încredere decât ne aşteptam
Imaginează-ţi că faci parte dintr-un juriu: ai avea încredere în declaraţia unui martor ocular beat? Iată ce dezvăluie un studiu nou despre mărturiile celor care consumaseră alcool înainte de a asista la înregistrarea video a unei răpiri.
123 de studenţi (60% femei cu vârsta medie de 25 de ani) au fost împărţiţi în 3 grupuri: o treime au băut suc de portocale timp de 15 minute, un alt grup a petrecut acelaşi interval de timp bând suficient suc de portocale amestecat cu vodcă încât concentraţia de alcool din sângele lor (CAS) să ajungă la 0,04%, iar ultimul grup a băut suficientă vodcă şi suc de portocale încât CAS să ajungă la un nivel de 0,07%. Această ultimă valoare se află chiar sub limita legală care îţi permite să conduci în Marea Britanie şi SUA şi reprezintă echivalentul a aproximativ 2-3 shot-uri de vodcă băute de un om cu o constituţie medie în acel interval de timp.
La 5 minute după ce au terminat de băut, participanţii au urmărit o înregistrare de 5 minute cu un bărbat care răpea două femei dintr-o staţie de autobuz, totul fiind filmat din perspectiva martorului. Prim-planuri cu faţa bărbatului apăreau în total 31 de secunde pe durata filmului.
O săptămână mai târziu, participanţii au fost chemaţi din nou şi au dat un test surpriză de identificare. Fără să fi băut alcool înainte, ei au văzut pe ecranul unui calculator 8 bărbaţi aliniaţi, printre care fie se afla, fie nu se afla şi răpitorul din film. Cel care administra testul nu ştia în ce stare sunt participanţii şi nici dacă vinovatul era prezent. Fiecare participant trebuia să spună dacă vinovatul se afla în şir, răspunzând cu ”da”, ”nu, vinovatul nu este prezent” sau ”nu îmi amintesc”.
Deşi s-au obţinut procente mai bune decât dacă s-ar fi mers la noroc, performanţa generală a fost una slabă, în acord cu un mare număr de cercetări anterioare care au demonstrat acurateţea limitată a amintirilor martorilor oculari. Important a fost faptul că, atât în condiţiile în care vinovatul era prezent, cât şi în cele în care acesta lipsea, nu a existat nicio diferenţă de acurateţe la diferitele grupuri de participanţi. Rezultatul s-a menţinut chiar şi după excluderea participanţilor care spuseseră că nu îşi aminteau.
De fapt, deşi acest lucru nu constituie o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic, participanţii care au consumat cel mai mult alcool (CAS de 0,07%) au obţinut în realitate o acurateţe mai mare decât grupul de control, atât atunci când vinovatul era prezent (47,1% vs 38,5%), cât şi atunci când acesta era absent (56,3% vs 41,7%). Aceste rezultate au contrazis aşteptările cercetătorilor. Bazându-se pe teoria miopiei alcoolice (o pierderea a memoriei ce ţine de detaliile periferice), ei au prezis că participanţii care băuseră alcool aveau să obţină aceleaşi rezultate în cazul în care vinovatul avea să fie prezent, dar aveau să facă mai multe identificări incorecte atunci când acesta avea să fie absent.
Rezultatele se află în opoziţie şi cu acea convingere generală a oamenilor conform căreia martorii care au consumat alcool sunt mai puţin demni de încredere decât cei care nu au băut. Ţinând cont de cât de des se întâmplă ca cei care sunt martori la un delict să fi consumat alcool, s-au realizat surprinzător de puţine cercetări asupra modului în care alcoolul afectează performanţele martorilor oculari. Desigur, acest studiu are şi el limitările sale – nivelurile de alcool folosite au fost doar unele moderate, iar delictul nu a fost o întâmplare adevărată -, însă aduce o contribuţie binevenită într-un domeniu de cercetare neglijat.
Traducere de Ana Dumitrache după drunk-eyewitnesses-are-more-reliable, cu acordul autorului.
